Ferma Ta-Povestea Ta, o campanie marca Revista FERMA! Nicolae PASTOR a ajuns la Agromalim 2017 pentru a da o mână de ajutor ACVBR Sim - Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţată Românească de tip Simmental, în organizarea prezentării de animale în ring la târgul de la Arad.
Nicolae a venit tocmai de la Covasna pentru a susţine „Excelenţa în Zootehnie”, tema ediţiei din acest an a târgului care an de an desemnează şi premiază cea mai frumoasă Bălţată Românească din expoziţie - Miss Arad. De fapt, Excelenţa în Zootehnie este definitorie şi pentru Ferma Pastor, pe care Nicolae o administrează de aproapre zece ani.
L-am reţinut câteva momente la standul revistei Ferma pentru a ne spune povestea fermei sale.
După ce şi-a încheiat studiile universitare, tânărul Nicolae PASTOR a ştiut ce trebuie să facă: să rămână aproape de părinţii săi şi împreună să dezvolte ferma zootehnică a familiei.
Producţie medie de lapte: peste 7500 kg de lapte
“Din 2013 şi până în prezent, am reuşit să îmbunătăţim genetica vacilor noastre şi să creştem productivitatea de lapte de la aproximativ 3400 kg, la 5992 kg, media pe ferma. Pentru procesul de reproducţie, folosim mereu cei mai buni tauri, majoritatea fiind Balţată Germană, deţinuţi de Semtest Târgu Mureş. Acest lucru înseamnă genetică de vârf, de la tauri aclimatizaţi”. Acesta este textul de prezentare al Fermei Pastor pe site-ul fermapastor.ro, pentru a promova calitatea animalelor de reproducţie propuse spre vânzare.
"Producția medie de lapte in 2016, a fost 6268, iar anul acesta deși nu s-a încheiat raportarea, previzionez ca va fii peste 7500 kg", a completat Nicolae.
Diplomele obţinute de animalele provenite din Ferma Pastor la diferitele expoziţii de profil, printre care se numără şi IndAgra, stau mărturie performanţei Fermei Pastor, care astăzi a devenit un important furnizor de genetică de elită la speciile bovine, ovine şi porcine. "După ce am fost la Agromalim, am participat la expoziția județeana Covasna, unde am câștigat doua locuri 1, unul la categoria vaci multipare iar cel de-al doilea la vaci primipare", a tinut sa precizeze tanarul fermier.
PREGĂTIRE PROFESIONALĂ
- ultima şcoala absolvită şi ce profil: master în "Management şi strategii de afaceri"
DATE DESPRE FERMĂ
- tipul fermei (subzistenţă, de familie, zootehnică, horticolă, mixtă etc.): Fermă zootehnică de familie (tânărul lucrează împreună cu părinţii săi, de la care a preluat ferma);
- număr capete animale: 25 vaci Bălţată Românească, 200 oi (Ţigaie Ruginie de Covasna şi metişi cu rase de carne), 30 porci (4 rase de porci: 2 rase folosite la reproducţie - Landrace şi Marele Alb; 2 rase folosite la îngrăşarea intensivă - Pietrain şi Duroc);
- animalul preferat (ce specie, ce rasă, numele): “Bălţata Românească este unul din cei mai importanţi membri ai regnului animal din ferma noastră”.
- producţie zootehnică: produse lactate (5992 kg de lapte, medie pe fermă), animale de prăsilă;
- suprafaţa de teren agricol: 7 hectare în proprietate, cu fâneţe situate în zonă defavorizată;
- culturi vegetale (tipul culturii, suprafaţa alocată, asolament): păşune şi fâneaţă;
- producţii vegetale: fân - coasa 1 şi 2 pentru hrana animalelor;
- valorificarea producţiei zootehnice: acasă şi la piaţă.
- utilaje aflate în fermă: tractor UTB 145 de 45 CP, greblă, cositoare şi tot necesarul pentru producerea nutreţului;
- utilaje necesare în fermă: tractor John Deere de 70 CP.
PROVOCĂRI
• Aţi apelat la un nutriţionist pentru a gestiona mai bine hrana animalelor din ferma Dvs.? Dar la alţi specialişti? “Servicii de specialitate: ACVBR - nutriţie, ameliorare, genetică“;
• Cum vedeţi viitorul fermei Dvs.? „Bun”;
• De cine credeţi ca depinde viitorul fermei Dvs.? “Depinde doar de mine” ;
• Ce înseamnă subvenţiile agricole pentru Dvs.? „Un ban în plus, binevenit”;
• Sunteţi membru al unei asociaţii profesionale? Care? Asociaţia „Agro Zoo Tour Barcani”.
• Sunteţi mulţumit de modul în care vă reprezintă asociaţia din care faceţi parte? Ce aşteptări aveţi de la asociaţie? "Da! Îmi asigură consultanţa necesară".
A consemnat Olivia FIRI