Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Väderstad Tempo - filozofia lucrului bine făcut (II)

Publicat: 12 aprilie 2018 - 22:59
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cum a ajuns Tempo în topul celor mai apreciate semănători din lume? Răspunsul poate fi dat de cele trei cuvinte care caracterizează anevoiosul proces prin care a trecut dezvoltarea ei, şi anume: Răbdare, Rigurozitate şi Randament. 

Majoritatea eforturilor au fost direcţionate către determinarea preciziei necesare, urmărindu-se soluţiile existente prin care se pot obţine cele mai bune rezultate. Unul dintre motto-urile producătorului din Väderstad a fost rostit prima dată chiar de către fondatorul acestuia, Rune Stark, şi a fost abordat de către toţi inginerii companiei mai degrabă ca un îndemn: „Faceţi lucrurile să dureze!” Astăzi, această sintagmă este adânc înrădăcinată în filozofia constructorului suedez.
Utilajele, componentele acestora, dar şi proprietăţile cum ar fi susceptibilitatea la coroziune a materialelor, reacţiile la contactul cu fertilizatorii şi cu umezeala sunt testate îndelung. De asemenea, toate legăturile forjate sunt verificate în standurile vibratoare, în timp ce în laboratoarele de semănat se măsoară uzura discurilor şi a patinelor. Utilajele asamblate, în final, sunt conduse tură după tură într-o carieră de granit, unde li se testează durabilitatea. În aceste condiţii, maşinile “suferă” mult mai mult decât vor suferi vreodată în viaţa reală în ferme, pentru a releva rapid slăbiciunile, care apoi sunt remediate. Aceste procedee au ca rezultat o viaţă mai îndelungată a maşinii, ceea ce înseamnă economie de bani pentru clienţi în final. Încrederea foarte mare în calitatea acestor semănători a fost reflectată şi în anii de garanţie acordaţi încă de la început de producător. Aceasta înseamnă că fermierii au avut garanţia unei investiţii sigure.

Vaderstad TempoClick pe poza pentru galerie!

Precizie înaltă la viteză mare
Väderstad Tempo a fost proiectată ca să aibă o acurateţe înaltă la semănat la o viteză de nouă generaţie, oferind o precizie bună cu o rapiditate dublă faţă de semănătorile de precizie tradiţionale. Tempo funcţionează excepţional în toate condiţiile, indiferent că vorbim de no-till sau lucrări convenţionale de prelucrare a pajiştilor. Culturile beneficiază cel mai bun start în vegetaţie, cu o răsărire uniformă. „Inima” lui Tempo este un sistem de dozare ce funcţionează perfect în aproape orice condiţii. Dozatorul are o precizie înaltă la o trecere rapidă, combinată cu sensibilitatea scăzută la vibraţii şi la lucrul pe pante. Secretul din spatele acestor performanţe tehnice constă în faptul că seminţele sunt controlate din momentul în care părăsesc dozatorul şi până la sol. Tempo foloseşte suprapresiunea din dozator pentru a deplasa seminţele pe o distanţă scurtă până la sol, cu viteză mare. Această funcţie se numeşte PowerShoot. Transportul rapid al seminţelor reduce efectul negativ al vibraţiilor şi al pantelor, menţinând astfel precizia la semănat. La majoritatea semănătorilor de precizie existente, seminţele „cad” prin propria greutate prin tubul de semănat până la sol. Această tehnică este denumită „prin cădere”. La viteze mari şi atunci când apar vibraţiile, seminţele sar în tub, astfel precizia se pierde. Acesta este motivul principal pentru care majoritatea semănătorilor de precizie sunt operate la viteze mici.

Antrenarea electrică face munca mai uşoară
Dozatorul antrenat electric poate fi calibrat pentru diferite tipuri de seminţe înaintea sezonului de semănat, fie întregul utilaj, fie individual, pe fiecare rând. Fiecare dozator are un motor electric cu sistem planetar încorporat. Motorul are 50W, ceea ce este mai mult decât suficient pentru a antrena dozatorul. După motor este plasată transmisia planetară. Motorul şi transmisia sunt livrate cu protecţie extra, pentru a evita problemele legate de pătrunderea prafului la rulmenţi. Comparativ cu semănătorile de precizie cu transmisie mecanică, prin antrenarea electrică se evită probleme legate de patinare sau defecţiuni ale lanţurilor, ce pot afecta dozarea corectă.
Antrenarea electrică a dozatoarelor permite închiderea rândurilor unul câte unul, economisind astfel seminţe şi fertilizatori la aplicarea lor pe terenurile neregulate. Atunci când este închisă distribuţia de seminţe, fertilizatorul şi microgranulatorul (în cazul în care utilajul este prevăzut cu aceste opţiuni) sunt şi ele închise. În câmpurile unde procentul de humus variază sau pe soluri cu texturi diferite, doza de fertilizant şi cantitatea de sămânţă se reglează simplu din cabină, din mers. Un alt mare avantaj este faptul că utilajul are inerţie redusă datorită roţilor tractate. Suplimentar, roţile sunt montate în sistem boghiu, ceea ce menţine constantă adâncimea de semănat pe terenurile neuniforme.


Bogdan CONSTANTIN
PR & Communication Specialist
Titan Machinery România

 

UN CONCEPT CU 3 ŞASIURI
Tempo F este disponibilă cu 6 sau 8 rânduri. Există 4 distanţe între rânduri. Versiunea pe 8 rânduri este echipată suplimentar cu roţi suport care au rol de boghiu hidraulic pentru a diminua vibraţiile din teren. Lăţimea de transport este de 3 m pentru toate versiunile Tempo, cu excepţia modelelor cu 80 cm între rânduri, la care lăţimea este de 3,3 m. Tempo F este disponibilă în versiunea combi cu brăzdare de fertilizare tip disc, ca echipare standard.
Tempo T este o semănătoare cu aripi retractabile telescopic, purtată în tiranţi. Maşina este disponibilă în variantele pe 6 şi 7 rânduri, cu diferite distanţe, între 50 şi 80 cm. În funcţie de configuraţie, maşina are o lăţime de transport între 3,4 şi 3,5 m. Tempo T poate fi comandat în versiune combi fie cu două buncăre de 300 litri fiecare, fie cu un buncăr central de 1200 litri. Brăzdarul tip cuţit este standard pentru fertilizare, însă opţional se poate alege un anumit tip de disc pentru diferite distanţe între rânduri.
Tempo R este un utilaj rigid cu 4 până la 12 rânduri şi este purtat în tiranţii tractorului. Cea mai mică distanţă între rânduri este de 45 cm. Cea mai mare lăţime de lucru posibilă este de 9,6 m. Tempo R cu şasiurile de 3,36 şi 4,5 pot fi echipate cu două buncăre pentru fertilizant, de 300 litri fiecare. Tempo R poate fi echipat cu fertilizator cu ajutorul unui buncăr frontal. Brăzdarele de fertilizare pot fi, opţional, atât cele cu discuri, cât şi cele tip cuţit.

 


Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/211 (ediţia 1-14 aprilie 2018)

Vizualizat: 84 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Priorităţile UNCSV pentru 2019

Interviu cu Florentin Bercu, director executiv al Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Musca asteapta tractorul autonom Dan Herteg, investitii de aproape un milion de euro
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?