Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Talendo Extra. Fiabiltate contra făinării

Publicat: 29 mai 2020 - 09:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Făinarea este una dintre cele mai frecvente boli ale viței-de-vie deoarece patogenul ce o provoacă, Uncinula necator, se poate dezvolta în condiții variate, într-un interval de temperatură cuprins între 5 și 30°C și de umiditate cuprins între 40% și 100%.

Perioada dintre infestare și sporulare poate fi deosebit de scurtă, de aproximativ 5-6 zile la 23-30°C. Și, ca să rămânem în domeniul cifrelor, pagubele pot fi foarte însemnate, ajungând chiar și la 100%. Se impun, deci, măsuri ferme și combinații de substanțe eficiente pentru prevenirea și combaterea acestei boli. De aceea, specialiștii Kwizda Agro Romania vă recomandă ca răspunsul complex la această problemă să cuprindă fungicidul Talendo Extra.

Talendo Extra_b

Intensitatea acțiunii pentru efecte de durată
Talendo Extra conține două substanțe active cu efecte diferite, dar convergente, ceea ce îi asigură efect translaminar, activitate sistemică și locală, potențată de efectul de halou. Drept urmare, Talendo Extra este capabil să inhibe germinarea sporilor și răspândirea ciupercilor dăunătoare, în special a făinării.

Proquinazid 160 g/l
Proquinazid este o substanță cu rol de prevenție; este indicat ca aplicarea să aibă loc înainte de infestare. Prezintă efect de lungă durată.
Această substanță de nouă generație asigură efect de contact, translaminar (sistemic local) și efect gazos, ce inhibă formarea apresorilor și germinarea sporilor. Odată ajunși pe suprafața plantei, sporii de Uncinula necator produc tubul de germinare și un apresor. Acesta este capabil să penetreze epiderma, declanșând infestarea. În cazul în care planta a fost tratată anterior cu Talendo Extra, apresorul nu se mai formează, ciuperca este incapabilă să pătrundă în plantă și să se hrănească, astfel că atacul încetează.
De asemenea, proquinazid stimulează mecanismul de autopărare al plantei și protejează țesuturile nou formate datorită tensiunii de vapori ce se formează după aplicare.

talendo extra fainare_b

Tetraconazol 80g/l
Această substanță activă prezintă acțiune sistemică, dovedind efect preventiv și curativ. De asemenea, prezintă avantajul penetrării și absorbției rapide în cuticulă. Compusul asigură distribuirea rapidă și acoperirea uniformă a suprafeței tratate, inhibă germinația sporilor și dezvoltarea celulelor ciupercii patogene.

Beneficii și aplicare:

  • Efect translaminar puternic, cu redistribuire foarte bună în frunză;
  • Capacitatea de a proteja noile frunze crescute;
  • Scăderea infestării în sezonul următor prin faptul că afectează și malformează fructificațiile făinării (cleistotecii);
  • Redistribuire bună pe struguri și frunze, ceea ce compensează aplicarea în zonele cu acces mai redus;
  • Rezistența la spălare este foarte bună, deci produsul se poate aplica în condiții meteo diverse.

Doze:

  • 0,08-0,2 l/ha până la începutul înfloritului
  • 0,13-0,3 l/ha până la compactare
  • 0,2-0,4 l/ha după compactare

Timp de pauză: 30 zile.

Vizualizat: 927 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?