Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Syngenta este şi duminica printre legumicultori

Publicat: 18 iulie 2018 - 11:07
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În data de 20 mai, la Matca, în judeţul Galaţi, într-unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară, Syngenta a organizat un eveniment dedicat prezentării unui lot demonstrativ cu hibrizi de tomate, recomandaţi fermierilor din zonă, precum şi a programului tehnologic adecvat.

Evenimentul, organizat de Syngenta într-o zi de duminică în ferma familiei Taşcă, a adunat peste o sută de fermieri din zonă, interesaţi de această cultură. Mai ales că, în ultimii doi ani, programul de susţinere a cultivării tomatelor (un sprijin de 3.000 euro/an pentru cultivarea a 1.000 mp de spaţiu protejat cu tomate pentru extrasezon), derulat sub oblăduirea Guvernului, a reuşit să adune mai mult de 10.000 de fermieri interesaţi, în toată ţara.
Syngenta a venit şi ea în sprijinul fermierilor doritori de hibrizi extratimpurii care să permită îndeplinirea cerinţelor programului de a comercializa minimum două tone de tomate recoltate de pe cei 1.000 mp de spaţiu protejat în extrasezon!

DSCN0079i118Click pe poza pentru galerie!

Devonet F1 a fost vedeta lotului demonstrativ
Mai mulţi fermieri dintre cei prezenţi au rostit numele acestui hibrid la întrebarea: „Ce v-a plăcut cel mai mult din mulţimea de hibrizi prezentaţi?” Devonet F1 este ceva mai timpuriu decât vedeta Gravitet F1, dar promite şi recolte mai bogate. În acelaşi timp, leagă rodul mai bine pe vârfuri decât Gravitet F1, iar toleranţa lui la pătarea cafenie (Fulvia fulva sau Cladosporium fulvum) îl face şi mai atractiv. Atât Ana-Maria Taşcă, cât şi tomşăneanul Gheorghe Matei (unul dintre fermierii vizitaţi anul trecut de ministrul Petre Daea) au rostit cu tărie numele acestui hibrid nou din portofoliul Syngenta. Specialiştii Syngenta testează întotdeauna câte 10-15 hibrizi noi în zonele legumicole, cu focus pe tomate. Nicoleta Ghindaru, Product Specialist pentru ţările din Balcani în cadrul companiei, a vorbit despre noutăţile din lotul prezentat la Matca. Specialistul Syngenta a trecut în revistă şi trendul din piaţă pentru fructele mari, de 200-250 g (Devonet F1 se încadrează foarte bine tendinţei), pentru specialităţi (cherry, prunişoare, cocktail, galbene), dar şi pentru fructele roz. De aceea, Syngenta ţine cont de aceste tendinţe şi testează hibrizi care să satisfacă aceste noi direcţii de piaţă.
Din lotul prezentat la Matca, unul dintre hibrizii codaţi (T 413 485) are deja şi un nume comercial şi aşteaptă “botezul” pieţei. Numele său este Kingset F1 şi are un fruct roşu complet, fără insule verzi. Practic, aşa cum a observat Gheorghe Matei, fermierul din Tomşani, fructele acestui hibrid se coc dinăuntru spre afară! Acestea sunt argumentele care fac din Syngenta nr. 1 în cultura tomatelor, dar şi în tomatele extratimpurii, cu creştere semideterminată, roşii care sunt căutate în programul guvernamental de sprijin pentru producţia de tomate în extrasezon.

Prezentarea lotului a fost concisă şi interactivă
Specialiştii Syngenta prezenţi la eveniment (Andreea Caimac-Iacobescu, Ramona Grama, Nicoleta Ghindaru, Vasilică Hoarcă, Livia Roşu şi nelipsitul Iulian Zafiu) au reuşit să creeze o atmosferă propice primirii de informaţii de către fermierii prezenţi, în majoritate tineri şi chiar foarte tineri. Iulian Zafiu, reprezentant tehnic şi de vânzări al Syngenta, le-a oferit legumicultorilor informaţii despre hibrizii de tomate aflaţi în portofoliul companiei, atât despre cei consacraţi, cât şi despre cei care urmează să fie lansaţi în următoarea perioadă. „În acest moment, Syngenta deţine cel mai complex portofoliu de seminţe de tomate, atât cu creştere semideterminată, cât şi cu creştere nedeterminată, lansând în fiecare an produse noi pentru fiecare segment în parte”, i-a asigurat Iulian Zafiu, de la începutul prezentării, pe fermierii prezenţi.
Pentru segmentul de tomate extratimpurii, cu creştere semideterminată, noutatea Syngenta o reprezintă Kaponet F1, un hibrid care se remarcă printr-o legare foarte bună şi continuă a fructelor (chiar şi în condiţii de temperaturi scăzute, ce pot surveni la plantările timpurii), prin calitatea şi uniformitatea fructelor şi la etajele superioare, asigurând producţii constante până la terminarea culturii. Segmentul de tomate cu creştere nedeterminată este completat anul acesta de hibrizi cu toleranţă la virusul petelor de bronz (TSVW), Ciciu F1, de hibrizii cu capacitate de postmaturare, precum Beldine F1, dar şi specialităţi, tomate roz, cherry sau tip prunişoară.

Livia Roşu le-a vorbit fermierilor despre programul tehnologic aplicat în lotul demonstrativ
În afara solarului Anei-Maria Taşcă, Syngenta a prezentat mai multe informaţii despre programul tehnologic de protecţie a culturilor pentru tomate. Livia Roşu, expert tehnic la Syngenta, le-a oferit celor prezenţi la Matca mai multe informaţii despre produsele cheie recomandate fermierilor pentru protecţia acestei culturi împotriva dăunătorilor şi bolilor. Revus® este un fungicid cu eficacitate împotriva manei, care poate fi utilizat în siguranţă în programul de combatere, având în componenţă mandipropamid, o substanţă activă dintr-o grupă chimică mai nouă, care completează perfect oferta de produse Syngenta împotriva manei.
Syngenta suţine o agricultură performantă şi durabilă şi, în acest sens, la acest eveniment a dedicat timp prezentării recomandărilor privind utilizarea în siguranţă a produselor de protecţia culturilor, abordând subiecte precum importanţa purtării echipamentului individual de protecţie, citirii etichetei produselor şi privind tehnicile corecte de aplicare a produselor fitosanitare. Totul făcut într-un limbaj adecvat, care să nu ducă la pierderea atenţiei celor prezenţi. Apoi, aceste recomandări sunt extrem de importante şi trebuie repetate până la intrarea lor în AND-ul fermierilor!
Lotul a cuprins principalii hibrizi recomandaţi pentru zona Matca, o adevărată paletă din care fiecare fermier să-şi “coloreze” tabloul profitului. De la Izmir F1 (un hibrid cu creştere nedeterminată, recomandat pentru ciclul II), Panekra F1 (un hibrid tot cu creştere nedeterminată recomandat pentru ciclul II, cu fructe mari de 250-300 g, cu o regularitate de circa 1 kg pe fiecare inflorescenţă, ceea ce duce la producţii de 7-8 kg/plantă) sau Sandoline F1, cel mai bine vândut hibrid din portofoliul Syngenta, care „are obiceiul de a fructifica în 6”, iar fructele sunt la dimensiunea noului trend din piaţa de legume (200-250 g). Aşa că fiecare fermier a avut de unde alege şi să-şi facă o idee despre oferta comercială actuală, dar şi despre ce va exista în curând în portofoliul Syngenta!

 

UN FERMIER ŞI UN LOT DEMONSTRATIV NUMAI BUNE DE DAT CA EXEMPLU POZITIV
Ana-Maria Taşcă, gazda evenimentului, fermierul de nici 27 de ani, s-a apucat şi ea de cultivarea tomatelor, deşi se specializase pe ciclu I în cultura dovleceilor. Dar, cum a remarcat toată lumea, Ana-Maria a condus cu îndemânare şi real profesionalism lotul comparativ al celor de la Syngenta. Tânăra, mamă a doi băieţi (unul de 8 şi altul de 6 ani), s-a ocupat singură de cultura din solarul de 1.200 mp şi a primit felicitări de la toată lumea. Deşi s-a confruntat cu vremea nefavorabilă din această ciudată primăvară, fiind nevoită să doarmă lângă cele două sobe improvizate în solar pentru a nu pierde cultura. „Noroc că am avut foliile noi, altfel pierdeam toată munca!”, ne-a povestit cu un zâmbet de director de marketing tânărul fermier cu palmele bătătorite de muncă. Am înţeles că face munca asta de mică, cum de mică s-a şi măritat. Acum îşi finalizează studiile şi, probabil, încetul cu încetul, aşa cum vrea soţul ei, va trece grădinăritul la categoria hobby!

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/215 (ediţia 1-14 iunie 2018)

Vizualizat: 318 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Maschio Gaspardo la Agromalim 2019 Cons DDA la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?