Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

MEWI la Agraria 2018

Publicat: 13 mai 2018 - 15:48
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Pentru că ştim să plecăm urechea la nevoile agricultorilor, an de an, prezentăm la târgurile şi expoziţiile la care participăm, maşini şi utilaje agricole cu specific regional, potrivite zonei respective şi tipurilor de ferme.

În portofoliul nostru există peste 20 de mărci de echipamente agricole, în cea mai mare parte din ţări precum Germania, unde calitatea este cea care dă valoare, Italia - acolo unde cu pasiune se fac toate, şi Finlanda - ţara care a dat sens conceptului de fiabilitate.
Avem, probabil, cel mai complet portofoliu din România: tractoare (70-600 CP), combine, tehnică pentru prelucrarea solului, fertilizare, protecţia plantelor, transport, echipamente pentru ridicare şi încărcare, accesorii şi piese de schimb, echipamente GPS etc.
Astfel, fermierii ardeleni vor găsi, la MEWI, întotdeauna, soluţia tehnică şi economică cea mai bună pentru fermele lor. Iar dacă nu se află printre echipamentele expuse la standul nostru de la Agraria, va fi găsită, cu siguranţă, ascultând reprezentanţii MEWI.

MEWI la Agraria 2018_b

Tractoare Fendt şi Valtra
Credem că, la ediţia 2017 a târgului de la Agraria, cel mai admirat tractor a fost Fendt 1050 Vario. Cei care au ratat anul trecut fotografia alături de capodopera germană, pot să o facă anul acesta, tractorul cel mai aclamat al momentului fiind prezent la standul nostru.
Fără îndoială, FENDT este unul dintre cele mai importante nume de pe piaţa mondială a echipamentelor agricole de top. Ce face tractoarele şi combinele Fendt să fie atât de apreciate? Care sunt motivele pentru care fermierii aleg această marcă? Fiecare client îşi are propria motivaţie, însă argumente precum puterea, manevrabilitatea, precizia, fiabilitatea, funcţionalitatea şi confortul sunt cele care se repetă, indiferent de zonă sau de mărimea fermei.
Ardelenii pot descoperi singuri ce motive pot avea pentru a-şi duce în ferma lor fie un Fendt 313 Vario (130 CP, motor AGCO Power 4 cilindri), un Fendt 724 Vario (240 CP) sau chiar Fendt 1050. Sau orice alt tractor purtând marca Fendt.
De la producătorul finlandez VALTRA, la standul nostru se vor afla un N 124 H5 (125 CP) şi un T 194 H (195 CP). Acestea au motoare AGCO Power, turbo, în 4 (N) şi 6 (T) cilindri, precum şi tehnologie pentru tratarea gazelor eşapate SCR Only. Sistemul de transmisie este prevăzut cu o cutie de viteze Power Shuttle (20+20 trepte la N, 30+30 trepte la T - 40 km/h).
Pentru secţiunea Tractor - Tractorist de la Agraria 2018, fermierii ardeleni au ocazia să testeze cât de bine se conduce un Valtra. Acesta aparţine seriei T, modelul 254 Active, ceea ce înseamnă că transmisia sa powershift este robotizată, nefiind necesare manete mecanice pentru schimbarea celor 30+30 trepte. Tractorul are motor AGCO Power, turbo, 6 cilindri, capacitate 7,40 l, dezvoltă o putere de 235 CP, având tehnologie SCR Only pentru conformitate cu normele de poluare TIER 4 final, şi tracţiune integrală.

Combina Fendt E
Indiferent dacă recoltaţi cereale, rapiţă sau porumb - toba de batere mare, de 600 mm, cu capacitate ridicată, în combinaţie cu suprafaţa mare a contrabătătorului, garantează treierarea şi separarea intensivă, însă totodată delicată.
Cu una dintre cele mai mari suprafeţe ale contrabătătorului din clasa sa de performanţă,
combina Fendt 5225 E asigură recoltarea unor cantităţi importante în cel mai scurt timp posibil. Pe lângă contrabătătorul robust din dotarea standard, este disponibil un contrabătător demontabil pentru a adapta rapid combina de la o cultură la alta (de la recoltatul păioaselor la porumb, de exemplu).
Combina Fendt 5225 E este echipată cu puternicul motor AGCO Power în 6 cilindri, Tier 4 final. Având o cilindree de 7,4 litri, sistem de injecţie la presiune ridicată common rail şi tehnologie cu 4 supape, acesta asigură o putere maximă de 218 CP.
Hederul FreeFlow, cu lăţimea de 5,4 m, este echipat cu un şnec de diametru mare, sistem de tăiere cu cuţite Schumacher, precum şi cu rotor hidraulic ce necesită minimă întreţinere, fluxul armonios al materialului recoltat asigurând încărcarea uniformă a unităţii de treierat cu alimentare frontală, pentru toate tipurile de culturi.
Durata lungă de viaţă a eficientei şi robustei combine E înseamnă performanţă mare şi fiabilitate în perioada campaniilor. Combina din seria ”mică” a AGCO/Fendt este uşor de exploatat şi beneficiază de tehnologie convingătoare, multe elemente componente, precum unitatea de treierat sau scuturătoarele, au fost adoptate de la combinele Fendt mai mari, contribuind la asigurarea calităţii superioare a treieratului şi la fiabilitatea seriei E.

Alte echipamente la standul MEWI
MEWI este reprezentantul exclusiv în România al producătorului german Horsch, unul dintre cei mai inovativi şi creativi constructori de utilaje agricole din lume, cu o creştere extraordinară în ultimii ani, datorată, pe de o parte, tehnicii de vârf încorporate iar pe de altă parte pasiunii pentru agricultură a managementului care, la rândul lui, ascultă vocea fermierilor.
Utilaje HORSCH. Adepţi ai prelucrării minime a solului, fără plug, cei de la Horsch perfecţionează an de an produsele deja existente în portofoliu, schimbând mici elemente de detaliu care au însă efecte mari. Discul scurt Horsch Joker 6 RT M 14 RP, cu o lăţime de lucru de 5,75 m, cu cadru rabatabil hidraulic, este recomandat prelucrării optime a solului, discurile sale de 52 cm pătrunzând în pământ sub un unghi de tăiere de 17 grade. Este tractat, cu prindere în bara de tracţiune a tractorului, are 48 de discuri crenelate înclinate, dispuse pe două rânduri şi tăvălugi dublu SteelDisc cu diametru de 58 cm.
De asemenea, va fi expusă cea mai cunoscută semănătoare de pe piaţă, Horsch Pronto 6 DC G+F, pentru păioase, având 6,00 m lăţime de lucru (3,00 m lăţime de transport, cadru rabatabil hidraulic). Aceasta are două baterii de discuri crenelate, packer cu roţi, buncăr dublu compartimentat de 5.000 litri (40:60), varianta de fertilizare concomitent cu semănatul (grain & fertiliser, G+F), sistem de comandă şi urmărire a semănării; distribuţie pneumatică, suflantă antrenată hidraulic, marcatori hidraulici, scormonitori cu discuri, 40 brăzdare de semănat Horsch Turbodisc, modul control înfundare tuburi, senzor control înfundare tuburi seminţe, 15 cm distanţa între brăzdare, forţa de apăsare pe fiecare brăzdar până la 120 kg; role de tasare pentru fiecare brăzdar; greble de acoperire conduse de role; viteza de lucru 10-20 km/h.
Utilaje FELLA. Într-o zonă deluroasă şi cu tradiţie în creşterea animalelor, nu pot lipsi de la standul nostru câteva dintre utilajele producătorului german Fella, parte a grupului AGCO, care asigură hrană de calitate, precum cositoare cu discuri Fella Ramos 250 (lăţime de lucru 2,55 m, 6 discuri, două cuţite pe disc, putere necesară 61 CP, productivitate cca. 3,50 ha/h) şi grebla de adunat Fella Sanos 4504 DN.
Semănătoare plante prăşitoare Mascar Maxi-5/6. Ajunsă la a 5-a generaţie, MAXI-5 continuă evoluţia elementului MAXI, semănătoarea potrivită pentru însămânţare atât pe câmpul arat şi bine pregătit, cât şi pe solul cu pregătire minimă. Structura puternică, distribuitorul înalt şi discul cu dublă deschidere asigură productivitate şi precizie, indiferent de tipurile de seminţe utilizate, pe diferite suprafeţe ale solului, chiar şi cu subsidenţe şi reziduuri de culturi. Datorită forţei de apăsare suficient de mare (160 kg pe secţie) şi a sistemului paralelogram de copiere a solului, este posibilă menţinerea precisă a adâncimii de semănat. Modelul expus, Mascar Maxi-5, are 6 rânduri, cu 70 cm distanţa între rânduri, ramă fixă, brăzdare disc (porumb /floarea soarelui /soia), role de tasare în formă de V, marcatori hidraulici, distribuitor de îngrăşăminte pe rânduri, monitor control semănare SuperControl, 2 perechi de scormonitori şi roţi de antrenare 6.50/80 -15.
Încărcătorul frontal Merlo TF 35.7-115. Din nou un utilaj necesar în fermele zootehnice, Merlo TF 35.7-115 are o capacitate ridicată de încărcare şi o mobilitate deosebită. Ridică 3.500 kg la 5 metri, înălţimea de ridicare fiind de 6,60 m. Braţul telescopic este acţionat hidraulic, pe două segmente. Este acţionat de un motor Deutz 4 cilindri, 3,6 mc, putere 115 CP, norme Tier4i, răcire cu apă, iar transmisia sa este hidrostatică - “EPD Top”, cu două trepte de viteză, comandă electrohidraulică, tracţiune integrală, 3 moduri de virare, şi viteză maximă 40 km/h.
Distribuitorul de îngrăşăminte chimice RAUCH AXIS-M 30.2 Q - V4. Un utilaj purtat, care are o capacitate de 1400 l, înălţător XL 1800 (1800 l), două talere de distributie S4 VxR. Lăţimea sa de lucru este de 18-28 m, având reglare a cantităţii în funcţie de viteza de deplasare. Alte caracteristici: instalaţie de distribuţie pe margine GSE 30, senzor viteză, acţionare electrică şi individuală a şuberelor, computer bord Quantron A, turaţia de antrenare 540 rpm, sistem VariSpread V4 cu 4 trepte de lucru.

 

Echipa MEWI


Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)

Vizualizat: 122 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Cons DDA - semănătorile Monosem şi combina pentru lavanda

Cons DDA - semănătorile Monosem şi combina pentru lavanda

Semănătorile Monosem şi combina Bonino pentru recoltat lavandă au fost principalele noutăţi prezentate de Cons DDA la Agriplanta 2018. Alături de acestea, în standul Cons DDA au mai fost expuse discuri Gregoire Besson şi utilaje agricole Galucho.

Semănătorile Monosem cu secţie MonoShox, datorită formei paralelogramul şi a noilor modalităţi de control al presiunii pe punctul de semănat permit menţinerea unei adâncimi constante de semănare.

 

Interviu cu Dan Goldiş, administrator Cons DDA SRL

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Amazone - soluţii pentru prelucrarea solului şi semănat Noile tractoare Zetor Utilix şi Hortus
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?