Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

John Deere, în top 100 branduri

Publicat: 22 ianuarie 2019 - 09:20
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Gigantul american John Deere continuă să se menţină în top 100 al celor mai valoroase mărci din lume, conform clasamentului anual dat publicităţii de firma de consultanţă Interbrand. Primele trei locuri au fost ocupate de Apple, Google şi Amazon.

Clasat pe locul 88 în topul celor mai bune mărci - "Best Global Brands 2018", John Deere a urcat patru locuri faţă de clasamentul de anul trecut, iar Interbrand estimează că brandul John Deere valorează în prezent aproximativ 5,4 miliarde de dolari (în creştere cu 12% faţă de 2017). Aceeaşi organizaţie estimează că mărcile Apple, Google şi Amazon au o valoare de 214,480 mld de dolari, 155,506 mld de dolari şi respectiv 100,764 mld de dolari.

John Deere_b
Top aflat în al nouălea an consecutiv şi anunţat la Bursa de Valori din New York, evaluarea se bazează pe trei domenii cheie: performanţa financiară a mărcii, influenţa asupra deciziilor de cumpărare şi puterea de a crea loialitate şi cererea durabilă a clienţilor.
John Deere este singura companie constructoare de maşini agricole plasată în top 100 mondial. Atunci când a fost pentru prima dată inclusă în clasament, în 2011, Interbrand a estimat valoarea mărcii John Deere la 3,65 mld de dolari. Pe poziţia 87 se află Heineken (5,39 mld de dolari) iar locul 89 este ocupat de Shell (5,27 mld de dolari).
Caterpillar, una dintre marcile de top din acest an, a obţinut poziţia 82, cu 5,73 mld de dolari (în plus cu 18% faţă de 2017). Aflată în poziţia 78, Land Rover este estimată la 6,22 mld de dolari.

Venituri nete în creştere 
Conform raportului oficial, în trimestrul patru (încheiat la 28 octombrie 2018), John Deere a anunţat creşterea veniturilor cu 54%. Şi vânzările nete au crescut cu 18%, ajungând la 8,3 mld dolari, dovadă a faptului că tehnologia avansată şi caracteristicile excepţionale al maşinilor John Deere au primit un răspuns pozitiv din partea clienţilor. Previziunile pentru anul 2019 indică venituri nete de cca. 3,6 mld de dolari şi o creştere a vânzărilor de aproximativ 7%.
În anul fiscal 2018, venitul net atribut Deere & Company a fost de 2,368 mld de dolari şi 7,24 USD/acţiune, comparativ cu 2,159 mld de dolari şi 6,68 USD/acţiune în 2017.
Veniturile nete John Deere pe plan mondial au crescut cu 17%, ajungând la 9,416 mld de dolari în trimestrul al patrulea şi au crescut cu 26%, până la 37,358 mld de dolari, pentru întregul an. Vânzările nete ale operaţiunilor de echipamente au fost de 8,343 mld de dolari pentru trimestrul IV şi 33,351 mld de dolari în 2018, comparativ cu 7,094 mld de dolari şi 25,885 mld de dolari în 2017.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 20/225 (ediţia 15-30 noiembrie 2018)

 

Vizualizat: 132 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga SUSŢINEM ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR AGRICOL Real Deal la Agro Oltenia
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?