Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Himel creează plus valoarea investiţiei tale

Publicat: 14 iunie 2018 - 17:09
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

HIMEL Maschinen GmbH & Co. KG este o afacere de familie, fondată în urmă cu 62 de ani şi condusă acum de către Werner şi Martin Hirlinger, fiii fondatorului. În ultimii zece ani afacerea s-a dezvoltat puternic atât în Germania, cât şi într-o serie de state europene, precum şi în fosta URSS, către care Himel exportă circa jumătate din producţie.

Firma Himel este specializată în sisteme de prelucrarea paielor (peste 60 de ani de experienţă), în tehnologii de măcinare, amestecare şi preparare a furajelor (de mai mult de 40 de ani) şi în sisteme de distribuire a furajelor cu remorci tehnologice, domeniu dezvoltat în ultimii 30 de ani. "Firma Himel este o afacere de familie în care angajaţii se simt cu adevărat ca într-o mare familie. Acesta este şi sentimentul pe care vrem să îl transmitem clienţilor noştri, că au nu doar un partener de afacere în firma Himel, ci chiar se pot simţi împreună cu noi ca într-o mare familie şi în care problemele se rezolvă prieteneşte şi onest. Himel nu este doar un business sec şi fără sentimente, dimpotrivă, ne place relaţia de lungă durată şi de încredere a clientului în noi şi a noastră în client", ne-a declarat Liviu Ceclan, reprezentant Himel în România.

Echipa Himel_b

Himel priveşte în viitor
Principalul domeniu de activitate al firmei Himel este prepararea furajelor, respectiv măcinarea, amestecarea şi peletizarea. "Piaţa a cunoscut o creştere în acest sens şi noi am realizat utilaje şi sisteme care permit granularea în aşa fel încât clientul să poată întotdeauna să aleagă dacă face un FNC doar pe bază de măcinare/amestecare; şi, bineînţeles, tehnică de transport, cu partea de depozitare în silozuri a cerealelor (materiei prime) şi până la distribuirea în fermă cu ajutorul remorcilor tehnologice. Noi aceste sisteme le putem completa şi finaliza cu o instalaţie de granulare. Aceasta creşte valoarea investiţiei. Himel realizează astfel de proiecte într-un mod profesionist şi cu flexibilitate în funcţie de nevoile clientului, de capacitatea pe care o cere, de soluţia de început, de soluţia finală, respectiv începutul sau sfârşitul fluxului. Dacă există deja clădirile, specialiştii noştri ştiu să proiecteze sistemele astfel încât să se valorifice ceea ce are deja clientul. De asemenea, dacă sunt planificaţi paşii ulteriori de dezvoltare, noi gândim totul astfel încât cheltuielile cu modificările ulterioare să fie minime. Întotdeauna oferim consultanţă şi sfătuim clientul să vadă şi în viitor, nu doar în prezentul imediat şi nu doar după un buget limitat pe care îl are la pregătirea unui proiect", a adăugat Liviu Ceclan.

remorca tehnologica autopropulsata_b
Prin structura de angajaţi pe care o are în România, Himel asigură echipe de montaj, oferă un service competent şi supervizare la punerea în funcţiune pe toate palierele. Practic, compania dezvoltă proiecte de zeci de mii de euro - o simplă bucătărie furajeră automatizată - până la sisteme de sute de mii sau milioane de euro, în funcţie de mărimea fermelor. "Deşi lucrez de scurtă vreme la Himel, cunosc firma de peste 15 ani şi relaţia a rămas nu doar de parteneriat, ca în trecut, ci una mai apropiată şi de încredere şi, sper eu, mai de perspectivă pe piaţa românească şi nu numai", a adăugat Liviu Ceclan.

Remorcile tehnologice Himel la Agraria
La expoziţia de la Jucu, Himel a prezentat două remorci tehnologice de excepţie pentru prepararea şi distribuirea furajului unic (TMR) în fermele de bovine, ovine şi caprine. Remorca autopropulsată cu freză, cu o capacitate de 18 mc şi cu doi melci/şnecuri de mărunţire/amestecare, cu distribuire bilaterală şi sisteme de securitate, este dotată la cel mai înalt nivel european şi la un preţ competitiv pentru calitatea deosebită pe care o oferă. Transportoarele cu racleţi sunt din inox, iar freza are sisteme de siguranţă de oprire.
Remorca tehnologică tractată, cu freză şi 3 melci orizontali de mărunţire şi amestecare, este adevăratul mixer furajer, fiind practic o bucătărie furajeră mobilă. Ea nu necesită al doilea tractor pentru deservire şi realizează un furaj superior, cu un spor vizibil şi măsurabil în lactaţie sau în creşterea în greutate.

remorca tehnologica tractata_b

Silozuri şi micro FNC-uri
Himel este şi un producător recunoscut al silozurilor de interior sau exterior, silozuri metalice, care au un aspect deosebit şi toate dotările necesare pentru o bună păstrare a cerealelor. Compania produce silozuri cu o capacitate de 4000 tone/unitate sau mai mult, dotate cu sisteme performante de măsurare şi monitorizare a temperaturii, precum şi cu sisteme de aerare şi de ventilare corespunzătoare. Sistemele automate pot transmite datele colectate către proprietar, direct pe telefon, laptop sau tabletă.
Morile cu utilizare universală, pentru dotarea micro FNC-urilor, sunt unităţi de prelucrare pe care multă lume le solicită. Acestea, în combinaţie cu un mixer furajer şi cu un sistem de cântărire, se pot constitui într-o unitate de prelucrare care poate face un proiect de succes.
Firma Himel produce o gamă largă de mori: pneumatice, care funcţionează prin absorţie, de capacitate mică şi medie, precum şi mori de mare capacitate, cu o putere de până la 55 kW şi care pot măcina chiar şi 10 tone/oră, cu o sită adecvată. Morile pot fi completate, în flux, cu mixerele (verticale sau orizontale) şi cu instalaţii de granulat, în flux, în funcţie de necesitatea de a prelucra întreaga sau numai o parte din cantitatea măcinată.

Utilaje pentru prelucrarea paielor
Prelucrarea paielor poate fi în România o resursă foarte importantă, acum insuficient valorificată. Paiele sunt cea mai ieftină sursă de biomasă pe care o putem trasforma în biocombustibil, iar Himel a produs deja câteva astfel de instalaţii performante în România, în special în zona de sud. "Noi nu ne oprim doar la simpla prelucrare a paielor sau la distribuirea paielor tocate ca aşternut; noi producem sisteme complete, de la prelucrarea primară a baloţilor şi până la tocarea pentru granulat paie, lucernă, fân sau producerea de furaje granulate. Pentru acest domeniu este nevoie de expertiză, este nevoie de un ansamblu întreg de utilaje, legate într-un flux tehnologic coerent, care să funcţioneze cap-coadă, nu doar pe segmente. Noi am organizat vizite cu fermierii la aceste locuri de referinţă şi invităm şi pe alţii să ia referinţe de la beneficiari cu toată încrederea", a afirmat Liviu Ceclan.

 

HIMEL OFERĂ FOARTE MULTE NOUTĂŢI ÎN PRODUCŢIE
“Spre exemplu, în ultimii ani am dezvoltat sisteme de peletizare şi avem şi în România unităţi cu o capacitate de peste o tonă/oră. Ne dorim să producem şi sisteme cu o capacitate mai mică, pentru fermierii care doresc să îşi producă singuri combustibil pentru încălzire sau furaje pentru necesarul propriu. Recent am produs o instalaţie de peletizare mobilă, cu care am şi câştigat un premiu pentru inovaţie în Franţa. Un alt domeniu interesant este cel al sistemelor de stocare şi depozitare, respectiv silozurile pentru cereale, precum şi uscătoarele pentru cereale. Ne dorim să dezvoltăm afacerea noastră în România, avem o echipă în creştere, un service bun. {i avem mulţi prieteni, nu doar clienţi în România. Ardealul este o zonă asemănătoare cu regiunea mea natală şi îmi place foarte mult România", ne-a declarat Werner Hirlinger.

 

 


Un articol publicat în revista Ferma nr. 9/214 (ediţia 15-31 mai 2018)

Vizualizat: 122 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Scolile agricole - semnal de alarma!

Scolile agricole - semnal de alarma!

Specialist în cresterea pasarilor de curte si absolvent al unei scoli cu profil agricol - Liceul Tehnologic „Mihail Kogalniceanu” din Miroslava (jud. Iasi) - Leonard Stafie considera ca institutiile de învatamânt cu profil agricol au nevoie de sprijin pentru a redeveni ceea ce erau cândva.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga George Stanson, despre condiţia fermierului român Maschio-Gaspardo îşi extinde operaţiunile în afara Europei
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?