Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Erbicidarea de toamnă devine o necesitate. Corteva are soluția - erbicidul Bizon™!

Publicat: 14 august 2020 - 14:28
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cu toţii resimtim astăzi efectul schimbărilor climatice. De la un an la altul, asistăm la înmulțirea fenomenelor extreme, cum ar fi: secetă, inundații, amplitudini mari de temperatură între zi și noapte. Nici anul acesta nu face excepție. 

După o iarnă destul de blândă și lipsită de precipitații, primăvara a debutat cu secetă în multe zone ale țării, dar și cu temperaturi foarte scăzute, urmată de o perioadă foarte ploioasă și inundații în luna iunie, după care s-a instalat o secetă teribilă. Aceste schimbări afectează  inclusiv culturile, buruienile, bolile şi dăunatorii.

grau erbicidat_b

Toate acestea, pe lângă culturile de cereale slab dezvoltate, au făcut ca şi combaterea buruienilor în această primăvară să fie o adevarată provocare, fiind afectată inclusiv eficacitatea erbicidelor. 

Macheta Bizon_A4_b

De aceea, este foarte importat să scăpăm de concurenţa buruienilor problemă, precum: iarba vântului, toate speciile de veronica, turiţa, macul, samulastra de rapiţă, rocoina (care incep să răsară în toamnă şi continuă răsărirea sau dezvoltarea în ferestrele iernii şi primăvara devreme), prin aplicarea, încă din toamnă, de produse cu o activitate prelungită la sol.
Unul din aceste produse este Bizon™, erbicid cu un spectru foarte larg de combatere și efect de lungă durată împotriva buruienilor problemă din culturile de cereale păioase.
Bizon™ este un erbicid postemergent, selectiv pentru cereale păioase, cu aplicare în toamnă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale. Datorită efectului combinat al celor 3 substanțe active (diflufenican, penoxsulam și florasulam), Bizon™ are acțiune atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, având un efect foarte bun, chiar și în condiții mai puțin favorabile. 

Erbicidul Bizon™ se aplică toamna, în postemergență, la culturile de grâu și orz de toamnă, triticale, secară, în doză de 1.0 litru/ha, începând cu faza de o frunză până la 3 frați ai culturii tratate (BBCH 11-23), cu excepția culturii de secară, unde se aplică până la 3-4 frunze (BBCH 11-14), iar buruienile dicotile să nu depășească faza de 4 frunze.
Se va aplica un singur tratament pe sezon, pe aceeași suprafață.
Cantitatea de soluție recomandată : 200-300 litri/ha.

grau cu bizon_b

Înainte de aplicarea produsului în cultura de secară de toamnă se recomandă consultarea deținătorului autorizației cu privire la cât de sensibil este soiul de secară cultivat.
Produsul Bizon™ se aplică atunci când temperatura aerului este cuprinsă între 5°C și 25°C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă. Nu sunt restricții pentru cultura postmergătoare.
Aplicarea în toamnă a produsului Bizon™ reduce competiția buruienilor cu plantele de cultură, pentru hrană și apă, încă din primele stadii de vegetație, asigurând un start mai bun al culturii de cereale și o trecere mai bună peste iarnă.
Erbicidarea din toamnă cu Bizon™ oferă un spor de producţie de 10%, generând un plus de aproximativ 100 Euro/ha comparativ cu erbicidarea de primavară.
Bizon™ menţine cultura curată de buruieni până la recoltare!!!

Ion Mutafa
Category Marketing Manager CP - Herbicides - Corteva Agriscience România

Vizualizat: 855 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?