Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

BASF redefineşte Elita Campionilor în agribusiness

Publicat: 13 martie 2018 - 12:22
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În agricultură e ca la fotbal, ai nevoie de o apărare solidă pentru a respinge orice ameninţare din partea agenţilor patogeni, dar şi de un atac ferm pentru anihilarea buruienilor şi a dăunătorilor. Echipa BASF probabil la asta s-a gândit când a elaborat strategia de marketing pentru seria simpozioanelor de iarnă, care anul acesta s-au desfăşurat sub un nou concept, intitulat „Elita Campionilor în Agribusiness”. Iar similitudinile nu se opresc cu siguranţă aici, căci e posibil să fii faultat în teren (desigur, cel agricol), să ratezi 11 metri (pardon..., hectare) sau să primeşti un cartonaş roşu (nu de la arbitru, ci de la natură).

Etapa de la Timişoara a reunit peste două sute de fermieri din vestul ţării. Şi chiar dacă pentru unii prezenţa în „arenă” a unor mari campioni precum Bogdan Stelea şi Gabi Balint a fost oarecum surprinzătoare, cei doi exponenţi ai generaţiei de aur a fotbalului românesc s-au integrat perfect în peisaj, oferind pase decisive şi numeroase conexiuni paralele între aşa-numitul „sport rege” şi agricultură. Pentru că, deşi la prima vedere par două lumi total diferite, în realitate aceste domenii de activitate au multe în comun, bazându-se pe obiective şi performanţe. Iar BASF, ca lider mondial în domeniul tehnologiilor ce vizează protecţia culturilor agricole, are câteva atuuri importante de partea sa în relaţia cu fermierii. Pentru 2018, iată, pot fi luate deja în calcul cinci noi soluţii, instrumente inovatoare, capabile să facă faţă bolilor, buruienilor şi dăunătorilor care ameninţă tot mai mult culturile agricole.

BASF redefineşte Elita Campionilor în agribusinessClick pe poza pentru galerie!

Formulare inovativă
Priaxor este numele unui nou fungicid destinat protecţiei cerealelor păioase, oferind fermierilor un control excelent al bolilor. Având în componenţa sa o substanţă complet nouă (fluxapiroxad), acesta beneficiază şi de efectele de vitalizare oferite de tehnologia AgCelence. Rezultatele obţinute în teste au fost mai mult decât promiţătoare, oferind sporuri semnificative de recoltă şi un control perfect asupra bolilor. Dar pe lângă protecţia împotriva celor mai importanţi agenţi patogeni întâlniţi în culturile de grâu, orz, triticale şi secară, Priaxor vine în plus cu câteva beneficii fiziologice asociate tehnologiei AgCelence, şi anume utilizarea eficientă a apei, absorbţia mai bună a azotului, efectul de înverzire, reducerea arsurilor solare, toleranţa superioară la stres şi creşterea rezistenţei paiului. „Datorită proprietăţilor de excepţie a celor două substanţe active, acest fungicid are atât efect preventiv cât şi curativ, asigurând astfel o protecţie optimă plantelor pentru obţinerea de producţii ridicate şi de calitate. El poate fi aplicat începând de la înfrăţit şi până la înflorit, atât ca prim tratament, cât şi ca al doilea tratament, iar în funcţie de gradul de atac, doza la hectar poate fi între 0,75 şi 1,5 litri”, ne-a explicat Ana Maria Pascariu, Crop Manager BASF pentru culturile de cereale păioase şi porumb.

Soluţie revoluţionară
Pe de altă parte, Systiva este primul fungicid cu acţiune foliară care poate fi aplicat odată cu tratamentul seminţelor, ceea ce reprezintă o abordare radical diferită faţă de alte fungicide foliare de pe piaţă. O soluţie revoluţionară, care răspunde eficient nevoilor fermierilor şi, foarte important, este independent faţă de condiţiile meteo. Şi acest produs face parte din gama AgCelence, ceea ce înseamnă că plantele tratate cu Systiva vor avea parametri superiori şi, implicit, producţiile vor avea o valoare mai mare de vânzare pe piaţă. Soluţia propusă fermierilor este una extrem de simplă, ce oferă atât posibilitatea îmbunătăţirii managementului activităţilor în fermă, cât şi timp preţios economisit. „Un calcul simplu arată că aplicarea Systiva oferă o economie de timp de cel puţin patru zile (105 ore) la o suprafaţă de aproximativ 300 de hectare cu grâu, fără să mai punem la socoteală costurile adiţionale necesare pentru lucrări. Şi beneficiile nu se opresc la economia de timp. Plantele tratate cu acest fungicid sunt protejate chiar de la început, având un start excelent, cu riscuri reduse. Systiva oferă mai multe plante la hectar, datorită unei răsăriri uniforme şi sigure. Un număr mai mare de plante la hectar constituie o bază pozitivă pentru o producţie superioară”, ne-a asigură directorul tehnic Cristina Bunescu.

Sporuri de producţie şi calitate superioară
Un alt fungicid lansat anul acesta este Retengo, omologat pentru culturile de floarea-soarelui şi de porumb. Purtând amprenta AgCelence, acesta are o mobilitate translaminară în frunze şi în acelaşi timp formează un depozit pe suprafaţa plantei, putând asigura astfel o eficacitate de lungă durată, ceea ce poate aduce economii semnificative fermierilor. Recomandarea BASF este ca fungicidul Retengo să fie aplicat preventiv sau cel mult la apariţia primelor simptome de boală! Pentru floarea-soarelui, doza pe hectar recomandată este între 0,5 şi 1 litru, iar la porumb se poate aplica între 0,7 şi 1 litru la hectar, în funcţie de gradul de infestare.
Graţie efectelor fiziologice, Retengo poate reduce şi efectul unei secete uşoare asupra culturii. Aşa cum ne-a confirmat şi Sorin Cîrstea, reprezentant de vânzări pentru zona de vest, „retengo controlează un spectru larg de boli şi reduce pierderile cauzate de acestea, asigură un spor de producţie, cu o calitate superioară, şi reduce îmbătrânirea prematură a plantelor”. Testele efectuate până acum au evidenţiat o creştere a productivităţii între 15 şi 20%, diferenţe majore fiind înregistrate în condiţii de presiune de infecţie ridicată a bolilor.

Combaterea integrală a buruienilor în postemergenţă
O altă noutate absolută o reprezintă pachetul de erbicidare pentru porumb Rekord Max, care înlocuieşte varianta existentă. Un astfel de pachet pentru 5 hectare are în componenţă erbicidele Callam (2 kg) şi Samson Extra 6 OD (3,5 litri), precum şi adjuvantul Dash (5 litri). Cele trei substanţe active acţionează sistemic pentru combaterea integrală, dintr-o singură aplicare, a buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate, inclusiv a celor perene, din cultura de porumb. Pachetul Rekord Max se recomandă a fi aplicat postemergent, începând cu stadiul de 2-6 frunze ale porumbului, ţinând cont de stadiul de dezvoltare a buruienilor. Noul pachet Rekord Max are o eficacitate mult mai bună decât predecesorul său, dar şi un preţ mai bun!
De asemenea, erbicidul Pulsar Plus vine cu o formulare nouă şi cu o eficacitate dovedită la cultura de floarea-soarelui, fiind integrat în sistemul de producţie Clearfield Plus. Flexibilitatea de care beneficiază acest nou produs le permite fermierilor să aleagă mai uşor strategia potrivită de combatere a buruienilor, să ajusteze doza şi momentul aplicării în funcţie de condiţiile concrete de pe câmp, precum şi de gradul de infestare, stadiul buruienilor sau prezenţa unor specii-problemă. Pentru a vedea mai precis modul de acţiune şi eficienţa acestui produs, echipa BASF a efectuat o demonstraţie chiar la faţa locului, în care s-a putut observa clar cum, după aplicare, Pulsar Plus acoperă uniform buruienile, cu o aderenţă excelentă la suprafaţa foliară, iar ca rezultat, o cantitate mai mare de substanţă activă pătrunde şi se translocă mult mai rapid în plante, comparativ cu formularea standard. Utilizând o lampă cu ultraviolete, s-a văzut astfel cum picăturile de Pulsar Plus rămân pe suprafaţa frunzelor şi au un grad superior de dispersie şi acoperire în momentul pulverizării!

 

BACTERIZAREA SEMINŢELOR DE SOIA
Începând cu 2018, BASF şi companiile partenere de seminţe lansează tehnologia de preinoculare pentru cultura de soia. Aceasta constă în bacterizarea seminţelor cu un inoculant special, HiCoat Super Soy. Produsul beneficiază de o formulare de ultimă generaţie, lichidă, şi de un ambalaj care menţine viabilitatea bacteriilor. Nemaifiind nevoie de inocularea din ziua semănatului, produsul aduce economii semnificative de timp, dar şi garanţia că pe fiecare sămânţă de soia se află cel puţin 100.000 de bacterii viabile fixatoare de azot.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)

 

 

 

Vizualizat: 56 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Amazone - soluţii pentru prelucrarea solului şi semănat

Amazone - soluţii pentru prelucrarea solului şi semănat

Portofoliul de utilaje pentru prelucrarea solului şi semănat, prezentate de Amazone la Agriplanta 2018, a cuprins: plugul Hektor, discul Catros+ 5002-2TS; combinatorul Ceus 4002-2TX Super şi Cenius 4000, precum şi semănătoarea de prăşitoare ED 6000-2C Special şi semănătoarea pneumatică Cirrus 6003-2.

Interviu cu Liviu Zimcea - reprezentant Amazone în România

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Cons DDA - semănătorile Monosem şi combina pentru lavanda Noile tractoare Zetor Utilix şi Hortus
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?