Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

BASF: cum să obţii maximum de profitabilitate?

Publicat: 16 aprilie 2020 - 16:07
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Seria celor nouă simpozioane de iarnă organizate la nivel naţional de compania BASF pentru fermieri, spre a marca startul sezonului 2020 în agribusiness, s-a încheiat cu evenimentul care a avut loc la Iaşi, în ziua de 11 februarie a.c.

Ca şi în celelalte opt locaţii din ţară, manifestarea s-a axat pe modul în care fermierii pot obţine maximum de profitabilitate, în condiţiile specifice regiunii. Ideile şi sfaturile discutate au fost strâns legate de activitatea bursieră, domeniu cu care mulţi fermieri se întâlnesc în momentul valorificării recoltelor.

Simpozioane BASFClick pe poza pentru galerie!

Cei aproximativ trei sute de participanţi la evenimentul de la Iaşi au aflat informaţii utile despre cum se poate opera un business agro într-un mod profitabil, precum şi despre produsele de ultimă generaţie BASF care îi pot ajuta să obţină rezultatele scontate. De asemenea, fermierii au avut ocazia de a licita la bursa profitabilităţii. La licitaţiile din timpul simpozionului, “fiecare fermier a putut acţiona la fel ca şi un broker profesionist, luând în considerare numeroşi factori şi variabile, într-o competiţie antrenantă pentru profitabilitate maximă”, ne-a declarat Mircea Chetrone, Marketing Manager, Agricultural Solutions BASF România.

UE restricţionează pesticidele! Cu ce soluţii noi vine BASF?

În ultimii ani, au existat două direcţii majore, respectiv consolidarea industriei de protecţie a plantelor şi eliminarea, din Anexa 1 a UE, a foarte multe substanţe active. În acest context, BASF vine cu soluţii noi care să înlocuiască respectivele substanţe active. “Am în vedere, de exemplu, cerealele, la care foarte multe fungicide vor fi eliminate în următorii doi ani. De aceea, am lansat produse noi, cu alte substanţe active. Concret, acum doi ani am lansat produsul Priaxor, destinat în special tratamentului doi, cel mai avansat fungicid pentru cereale, cu o acţiune preventivă, curativă şi eradicativă. Anul acesta venim cu un produs pentru tratamentul întâi, pachetul Flexity® Duo, una dintre cele mai eficiente soluţii, în special pentru combaterea făinării.
O altă noutate este faptul că BASF are în dezvoltare şi va veni anul viitor cu un nou azol, cu o substanţă activă de ultimă generaţie, care le va permite fermierilor să poată controla foarte bine presiunea de infecţie cauzată de complexul de boli foliare”, menţiona Mircea Chetrone.

Cu ce produse intră BASF pe segmentul florii-soarelui?

Un alt element de noutate pentru majoritatea fermierilor prezenţi la evenimentul de la Iaşi a fost cel reprezentat de faptul că au fost anunţate detalii legate de intrarea BASF pe segmentul de seminţe la cultura de floarea-soarelui. Au fost prezentaţi în detaliu doi hibrizi, unul Clearfield® şi altul Clearfield® Plus, respectiv hibrizii Coloris CL şi Loris CLP. ”Cu aceşti doi hibrizi, pot spune mândru că ne putem bate cu oricine, în sensul că vor rămâne la înălţime, în raport cu orice competitor. Recomandarea mea pentru fermieri este aceea de a-i încerca, pur şi simplu, lângă alt hibrid de floarea-soarelui de pe piaţă pe care domniile lor îl consideră cel mai bun. Coloris CL, noul hibrid de floarea-soarelui Clearfield® asigură producţii ridicate şi stabile, chiar şi în condiţii climatice dificile, fiind tolerant la secetă”, preciza Mihai Rusu, reprezentant BASF pentru nord-estul Moldovei. Coloris CL este calificat ca hibrid Clearfield®, tolerant la erbicidul Pulsar® 40, flexibil şi performant, cu vigoare timpurie foarte bună. Plantele au o talie medie, ceea ce le oferă o foarte bună toleranţă la cădere. De asemenea, prezintă o toleranţă excelentă la Verticillium, toleranţă genetică ridicată la Orobanche (rasele A>G) şi o bună toleranţă la mană. În plus, folosind sistemul Clearfield®, va fi asigurat un control excelent al buruienilor, graţie erbicidului Pulsar® 40.
Loris CLP, primul hibrid de floarea-soarelui Clearfield® Plus din portofoliul de seminţe BASF, acesta se adresează fermierilor care aplică o tehnologie intensivă de cultivare, pentru producţii mari, cu conţinut oleic ridicat, indiferent de factorii de stres climatic. Este calificat ca hibrid Clearfield® Plus, tolerant la erbicidul Pulsar® Plus. Seminţele de floarea-soarelui Loris CLP oferă performanţe ridicate şi stabile. Hibridul are o bună vigoare timpurie, talie mediu înaltă şi toleranţă ridicată la cădere. Totodată, beneficiază de toleranţă genetică ridicată la toate rasele de Orobanche (A>G) şi la bolile păgubitoare, precum Phomopsis. “Sunt încântat că la această ediţie a simpozionului de iarnă BASF am putut veni cu atât de multe şi utile noutăţi, atât pentru fermieri, cât şi pentru ceilalţi colaboratori din întreaga zonă a Moldovei”, adăuga Mihai Rusu.
Pentru cei doi hibrizi noi de floarea-soarelui, respectiv Coloris CL şi Loris CLP, dacă se cultivă pe soluri fertile, densitatea recomandată este între 60.000 şi 65.000 de boabe germinabile (b.g.) la hectar. În zonele cu soluri sărace, cu umiditate scăzută, se recomandă o densitate de 55.000-60.000 b.g./ha.

Traderi pentru o zi

Toate caracteristicile noilor hibrizi de floarea-soarelui, precum şi elementele care inovează anumite etape tehnologice au fost şi sunt verificate inclusiv în condiţii reale de câmp din întreaga zonă a Moldovei.
La finalul simpozionului de iarnă BASF de la Iaşi, după ce pe tot parcursul evenimentului fermierii au licitat acţiuni la bursa profitabilităţii, în funcţie de diferite ştiri şi alte variabile prezentate periodic, prin tragere la sorţi au fost desemnaţi premianţii, denumiţi ”traderii bursei profitabilităţii BASF-Iaşi, 2020”, între aceştia numărându-se tinerii fermieri Radu Vălu şi Alin Badalea, din comuna ieşeană Movileni.

Mircea Chetrone_b
Mircea Chetrone: “Practic, pe noi ne interesează ca prin acest concept (de eveniment - n.r.) să le demonstrăm fermierilor faptul că prin utilizarea produselor de calitate, inovative, capătă un plus în procesul de producţie din ferme şi în ceea ce priveşte profitabilitatea afacerii. În fapt, produsele inovative puse la dispoziţia fermierilor pot conduce la creşteri substanţiale ale producţiilor agricole şi ale calităţii acestora”.

 

INTRĂ ÎN COMPETIŢIE!

Încercând toate căile de a menţine un dialog permanent cu fermierii, în acest mod cunoscându-le dificultăţile şi aşteptările, compania BASF a lansat campania ”Liga Profitabilităţii în Agricultură”, prin care se va premia eficienţa în agricultură. Concursul organizat de BASF se desfăşoară în perioada 14.01.2020 - 15.11.2020 şi cuprinde două etape, respectiv perioada de înscriere şi cea de acumulare a punctelor. În concurs se poate înscrie orice fermier persoană fizică sau PFA, precum şi orice persoană juridică sau întreprindere individuală cu cel puţin unul dintre următoarele coduri CAEN: 0150 (Activităţi în ferme mixte), 0161 (Activităţi auxiliare pentru producţia vegetală), 0163 (Activităţi după recoltare). Înscrierea se face începând cu 14 ianuarie şi până în 31 august 2020, participanţii putând câştiga premii în valoare totală de 154.855 lei plus TVA. Există nouă categorii, echivalente celor nouă produse principale înscrise în concurs, pentru fiecare categorie urmând a se acorda câte trei premii, arată reprezentanţii BASF.

Florin Carp_b
“AM FOST DESCHIS LA NOU ŞI AM CÂŞTIGAT”

Florin Carp, din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani, exploatează în zonă circa patru sute de hectare de teren, în structura de culturi având grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, soia. Fermierul consideră că aceste întruniri sunt deosebit de utile, deoarece aduc informaţii şi posibili parteneri noi, care pot contribui în mod esenţial la reuşită. “Întotdeauna am fost deschis la nou şi am avut de câştigat. De mulţi ani, împreună cu BASF am organizat diferite loturi experimentale şi am putut alege produsele în cunoştinţă de cauză. Anul acesta, avem o nouă colaborare atât pe ceea ce înseamnă tehnologie de protecţie a culturilor, cât şi pe seminţe. Pe segmentul de produse de protecţie, am organizat loturi demo pe două sole, de cinci şi respectiv trei hectare, pentru noul produs Systiva®, primul fungicid aplicat odată cu tratamentul seminţei, pentru protecţia culturii până la cel de-al doilea tratament foliar. Pe linia seminţelor, deja, am făcut comandă pentru cei doi hibrizi noi de floarea-soarelui, pe care îi voi testa pe o suprafaţă totală de 24 hectare, fiecare câte 12 ha. Toate sunt, într-un fel, provocări şi, până nu le testăm în propria fermă, nu ne putem pronunţa asupra plusului sau minusului de producţie”, explica fermierul Florin Carp.

Articol publicat în revista Ferma nr. 4/253 (ediţia 1-14 martie 2019)

Vizualizat: 458 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?