Capacitatea de a opera un utilaj de împrăştiere îngrăşăminte tip ZA-V sau ZA-TS montat frontal este o opţiune foarte interesantă, mai ales pentru acei utilizatori care urmăresc împrăştierea a două tipuri diferite de îngrăşăminte într-o singură trecere.
Spre deosebire de împrăştierea îngrăşămintelor amestecate cu un singur utilaj, această opţiune oferă posibilitatea de a configura optim fiecare distribuitor în funcţie de proprietăţile fiecărui îngrăşământ şi, astfel, realizează distribuţia laterală perfectă pentru ambele îngrăşăminte. Acum, pentru prima dată, Amazone introduce această posibilitate de utilizare a îngrăşămintelor în tandem.
Atunci când un distribuitor purtat este montat pe partea frontală a tractorului, unitatea de împrăştiere nu este îndreptată pe direcţia înapoi, ci înainte. Acest lucru înseamnă că, atunci când se operează utilajul de împrăştiere, totul trebuie privit ca o imagine în oglindă. Pentru a scuti operatorul de acest lucru, Amazone a dezvoltat propriul software pentru montarea frontală a utilajelor de împrăştiere la care funcţiile sunt afişate în sens invers. În acest fel, chiar pentru împrăştierea laterală la limită sau de-a lungul unui curs de apă, utilajul de împrăştiere poate fi pornit/oprit pe partea corectă fără probleme. Software-ul prezintă în oglindă punctele opţionale de comutare pornit/oprit. Asta înseamnă că, pe un utilaj de împrăştiere montat frontal, ventilatorul de împrăştiere este împins înaintea utilajului, astfel încât punctul de comutare relevant să fie poziţionat în faţa utilajului de împrăştiere.
Condiţia prealabilă pentru a transporta orice utilaj de împrăştiere montat frontal pe drumurile publice/în trafic este conformitatea cu cerinţele legale. Acest lucru include, în principal, iluminatul rutier pentru care Amazone oferă un kit propriu de iluminat format din lămpile frontale clare, plus faruri suplimentare.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)