În această toamnă, am avut fericita ocazie să ajung la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, o unitate cu tradiţie şi cu 67 de ani de activitate în cercetarea ştiinţifică pomicolă.
Aici am cunoscut un om de ştiinţă pasionat pentru profesia aleasă - Ioan Platon.
În acelaşi timp, directorul unităţii bistriţene este şi un aprig luptător pentru apărarea patrimoniului statului! Pentru că, trebuie spus, războiul cu “rechinii” imobiliari, cu autorităţile publice locale care au vădit interese pentru terenurile de cercetare ale staţiunii, a început în urmă cu ceva timp, dar nu s-a încheiat nici la această dată.
“În iunie 2017 a fost promovat în Guvern HG-ul de reorganizare şi funcţionare a staţiunii, SCDP Bistriţa fiind singura staţiune din reţea care are HG la această oră. Am fost bucuros că acest lucru s-a realizat dupa opt ani de la apariţia Legii 45/2009 de organizare şi funcţionare a unităţilor de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei de {tiinţe Agricole şi Silvice şi să constat că prin acest act normativ avem «buletin de identitate» şi acum suntem recunoscuţi. Avem prevăzute posturi în organigramă, dar mai lipseşte un lucru - finanţarea”, ne-a declarat directorul staţiunii.
Primăria a atacat reorganizarea staţiunii bistriţene!
Potrivit reputatului cercetător, la Bistriţa, bătălia asupra terenurilor nu-i finalizată, unii încearcă şi în al 12-lea ceas să mai reducă din cele 151,35 de hectare administrate de staţiune. Bunăoară, Primăria Bistriţa ar încerca prin toate mijloacele să modifice Hotărârea de Guvern privind reorganizarea unităţii! “Acum au început şi Finanţele să ne pună piedici în desfăşurarea activităţii noastre de interes public şi naţional. Ca director, în loc să mă ocup de cercetare, să-mi consum energia pentru dezvoltarea acestei unităţi, trebuie să mă întrebuinţez în luptele astea nesfârşite, de uzură, pentru apărarea patrimoniului statului. S-a ajuns la o situaţie de-a dreptul absurdă. Noi avem conturile blocate de Finanţe, în ultimele două luni au încercat să blocheze şi conturile potenţialilor beneficiari care vin la avizat cu proiectele tehnice de înfiinţare a plantaţiilor pomicole pe Submăsura 4.1a”, ne-a declarat, cu amărăciune, Ioan Platon.
Orfanii statului: fără mamă, fără tată!
Din 1250 de hectare, câte avea după Revoluţie, SCDP Bistriţa a rămas cu puţin peste zece la sută. Plantaţiile sunt îmbătrânite, unele au ajuns la sfârşit de ciclu biologic. Există o livadă care are 44 de ani; directorul staţiunii, student fiind la vremea înfiinţării unităţii, a plantat aici, în tinereţe, câţiva pomi fructiferi.
Acum… are dreptate omul de ştiinţă bistriţean când, cu lacrimi în ochi, rosteşte un mare şi trist adevăr: “Suntem copiii statului, orfani!” Și atunci mi-a venit în minte imaginea copiilor de la cămin, jerpeliţi, nemâncaţi, părăsiţi şi abandonaţi la periferia societăţii, cu tristeţe amară în privire!
Pe larg despre stațiunea de cercetare și dezvoltare de la Bistrița citiți în revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie)
Un articol semnat de MARIAN MUȘAT