Există un seviciu de urgenţă pentru culturile care riscă să fie compromise? Ai avut un eşec de producţie şi nu vrei să îl repeţi şi anul acesta? Vrei să obţii repede, folosind produse certificate bio, legume gustoase şi arătoase?
Soluţia nu este să formezi 112 ci să te adresezi echipei Naturevo. Ai şansa să primeşti o reţetă de la „doctorii naturii”, care cuprinde tot tratamentul necesar pentru o însănătoşire rapidă a culturilor tale. „Farmacia” Naturevo dispune de o gamă largă de produse, care răspund unui tablou diagnostic variat. O parte dintre aceste reţete au fost împărtăşite fermierilor din vestul ţării, în cadrul simpozionului organizat la începutul lunii martie, în localitatea Pădureni, de lângă Timişoara.
Florian Lazăr, director tehnic în cadrul companiei, şi-a asumat rolul de gazdă al acestui eveniment, pe parcursul căruia a făcut o serie de referiri la produsele exclusive din portofoliul Naturevo, vorbind, printre altele, despre amendamente şi îngrăşăminte speciale pentru ameliorarea solurilor acide, îngrăşăminte cu inhibitori de nitrificare şi fertilizanţi foliari.
De la bun început Naturevo s-a diferenţiat de ceilalţi furnizori de inputuri de pe piaţa românească prin faptul că asigură consultanţă permanentă partenerilor săi, oferindu-le fermierilor nu doar produsele de care aceştia au nevoie pentru a îngriji sau a trata culturile, ci şi avantajul de a fi îndrumaţi de specialişti bine pregătiţi, capabili să le rezolve problemele sau chiar să le preîntâmpine.
Mai multe despre soluţiile Naturevo aflaţi citind următorul număr al revistei Ferma!