Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

România, un exemplu pentru canadieni

Publicat: 19 august 2017 - 17:31
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Cum se poate transforma percepţia asupra unei ţări în doar câteva zile? După turul organizat de Asociaţia Presei Agricole din România, răspunsul nu este deloc dificil de oferit. Iată ce ne-a declarat Marianne Stamm, reprezentanta Elveţiei, la finalul acestei vizite...

Marianne_Stamm_b- Ce impresii ţi-a lăsat România?
- Am fost surprinsă în fiecare loc pe care l-am vizitat în cele cinci zile. Am crescut în Canada, deşi locuiesc de ceva timp în Elveţia, unde de altfel m-am şi născut, şi de multe ori, văzând aceste suprafeţe agricole întinse, am avut senzaţia că mă aflu în Canada. Sunt sigură că mulţi fermieri canadieni ar avea ce învăţa de la colegii lor din România. În special dacă vorbim despre Insula Mare a Brăilei. Este interesant tot ce se petrece acolo, de la utilajele folosite, până stabilirea distanţei dintre rânduri la semănatul cerealelor. M-a mirat că cei de la Agricost folosesc aceeaşi semănătoare pentru porumb şi pentru grâu, ceea ce este de neconceput în zona de unde vin eu. Iar cu această uniformizare la semănat, plantele sunt mult mai sănătoase, pentru că nu există o presiune atât de mare din partea bolilor şi a dăunătorilor. Pe de altă parte, procesul de demineralizare a apei este un alt aspect care mi s-a părut extrem de interesant. Am fost, de asemenea, impresionată de Paula Vals şi calitatea produselor realizate de grupul Angelo. Implicarea sa în dezvoltarea acelei regiuni şi faptul că oferă o şansă de angajare femeilor, consider că este ceva deosebit şi merită apreciat. La fel de mult mi-a plăcut şi Delta Dunării. Am văzut cum se străduiesc acei oameni să protejeze mediul înconjurător, încercând totodată să conserve traiţiile şi specificul local.

AgriPressTrip-02_b- Aşadar, crezi că România se află pe drumul cel bun?
- Să nu uităm totuşi că a trecut relativ puţin timp de la regimul comunist, iar schimbările sunt majore faţă de acea perioadă. Mentalitatea nu se schimbă în câţiva ani, e nevoie de generaţii. Şi cu toate astea oamenii au învăţat să-şi ducă singuri de grijă. Agricultura românească este într-o continuă dezvoltare şi asta e foarte bine. Mai sunt, desigur, aspecte de pus la punct, cum ar fi în domeniul bunăstării animalelor, capitol la care elveţienii sunt foarte sensibili.

- Te-ai întoarce în România cu altă ocazie?
- Categoric da! Îmi place să călătoresc, dar mai mult decât atât să cunosc oameni. Aş dori să petrec mai mult timp în satele din România, să descoper tradiţiile locului, să văd cum se descurcă micii fermieri. Sper să-mi conving soţul să venim aici cât de curând.

AgriPressTrip-03_bClick pe poza pentru galerie!

Vizualizat: 1021 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?