Protecţionismul, brand de ţară în Finlanda

Ţin minte că atunci cei mai mulţi erau contrariaţi de nivelul ridicat al subvenţiilor şi de câştigurile obţinute în urma valorificării producţiei în Finlanda. Unii chiar au pus la îndoială veridicitatea informaţiilor, invocând diverse motive, însă fără a lua în calcul faptul că Finlanda în sine este un caz aparte. O ţară în care patriotismul local nu este alimentat de sentimente naţionaliste pur ideologice, ci mai degrabă este motivat de un impuls motivaţional ce ţine de bunăstarea fiecăruia. Un fermier finlandez va căuta întotdeauna să se doteze cu maşini şi echipamente autohtone sau cel mult din zona Scandinaviei, în detrimentul celor de afară, la fel cum aproape toţi consumatorii vor alege produsele locale. Spun ei, pentru că în primul rând sunt mai bune (aici, desigur, ţine de preferinţele de consum specifice regiunii) şi, pe de altă parte, ca să susţină economia naţională. Cam ce ne dorim şi noi de atâta timp şi nu prea reuşim...

Click pe poza pentru galerie!

Credit cu 2,5% dobândă

Crescut şi şcolit în ferma tatălui său, Gustav a decis în 2016, împreună cu soţia sa Jenny, să-şi urmeze propriul destin. Au luat un credit bancar pe 25 de ani în valoare de 650.000 de euro, cu dobânda de 2,5%(!), şi mare parte din sumă au folosit-o pentru a achiziţiona o fostă exploataţie situată undeva la 50 km de Helsinki. Tranzacţia a inclus şi cele 40 de hectare de teren arabil. În numai trei ani, tânărul cuplu a reuşit să-şi dezvolte propria afacere, care astăzi este cât se poate de profitabilă. „Mi-am dorit dintotdeauna să devin fermier cu normă întreagă. Dar în Finlanda e aproape imposibil să ajungi asta cultivând doar cereale. Pot spune acum că a fost o alegere fericită”, constata Gustav în faţa grupului de jurnalişti invitaţi să descopere modelul de agricultură finlandez, cu ocazia turului organizat de către Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene (DG-Agri). Fermierul a ales să cultive fructe de pădure, în special căpşun, dar şi legume, ceva porumb şi floarea-soarelui. Nu are prea multă concurenţă din partea altor fermieri şi asta e clar un avantaj pentru el. Mai ales când vine vorba de desfacere. Clienţii lor sunt de obicei oameni din zonă, dar livrează şi la supermarketurile din capitala ţării.

6 euro kilogramul de căpşune!

Din cele 40 de hectare pe care le lucrează, opt sunt alocate culturii căpşunului. Aceasta, de altfel, le aduce şi cele mai mari beneficii financiare - cam 70% din venituri sunt generate de comerţul cu căpşuni. Desigur, costurile de producţie sunt în acest caz cele mai ridicate. La fel şi riscurile. „E destul să avem o vară ploioasă şi totul se duce naibii, aşa cum s-a întâmplat în 2015, când a fost un sezon dezastruos pentru cultivatorii de căpşuni”, ne-a mărturisit tânărul în vârstă de 29 de ani. În 2019 a recoltat 64 de tone şi a vândut cu o medie de 6 euro kilogramul! 50 la sută din producţia de căpşun este comercializată la poarta fermei, iar cealaltă jumătate în supermarketuri, dar câştigurile sunt generate în proporţie de 70 la sută de vânzările directe, fără intermediari.

Monopolul retailerilor

Pentru familia Hilden, activitatea în câmp începe în prima săptămână din luna aprilie şi se încheie undeva în apropiere de Crăciun. De obicei, varza de Bruxelles este recoltată la sfârşitul sezonului. Anul acesta a însămânţat un soi nou, violet. Seminţele le-a importat din Olanda. Este mai mult o strategie de marketing, căci în definitiv gustul e acelaşi. „Este atractiv pentru consumator. Acestei culturi îi priesc diferenţele de temperatură, care pot fi cu minus şi plus la început de iarnă, când mugurii devin mai dulci”, am aflat noi cu această ocazie. Spre surprinderea mea, în câmp am văzut şi praz, numai bun de recoltat la mijlocul lui octombrie, când a avut loc această vizită. Varza de Bruxelles este la mare căutare în spaţiul scandinav. La fel şi porumbul fiert. Da, Gustav face bani frumoşi din vânzarea de porumb dulce. A vândut ştiuletele cu 2 euro la poarta fermei sau 3 bucăţi cu 5 euro, iar în pieţe cu 3 euro kilogramul! În supermarket adaosurile sunt foarte mari, se ajunge până la sută la sută marjă de profit pentru retaileri. „În final, consumatorii se plâng că preţurile la alimente sunt prea ridicate. Realitatea e că în Finlanda există două mari lanţuri de retail care controlează aproximativ 90% din piaţă, e un fel de monopol. Orice reduceri de preţuri sunt practic suportate de către fermieri, care sunt obligaţi să accepte până la urmă ceea ce li se oferă. Sentimentul meu este că nu avem nici o putere de negociere în faţa supermarketurilor”, se plângea fermierul. Vă sună cunoscut?

Cu sau fără subvenţii?

Un alt subiect care a stârnit ceva controverse a fost legat de cuantumul subvenţiei pe suprafaţă. Dacă în cazul culturilor de câmp fermierii finlandezi obţin în jur de 500 de euro pe hectar, pentru fructe de pădure şi legume sprijinul ajunge la 800 euro. În mod paradoxal, însă, Gustav Hilden este genul de fermier care ar prefera să nu existe subvenţii. Cu condiţia ca această măsură să fie aplicată pe întreg teritoriul Uniunii Europene. „Câştigurile fermierilor ar trebui să vină din ceea ce produc. Actualul sistem este greşit din punctul meu de vedere. Ar trebui tăiate toate subvenţiile. Astfel am avea mult mai puţină presiune din partea celor care îşi arendează terenurile, iar plătitorii de taxe nu ar mai da vina pe fermieri că cheltuiesc banii contribuabililor. Si poate ar dispărea intermediarii. Pentru că noi vindem cu un preţ şi consumatorul final se plânge că preţul la raft e prea mare, dar fără să se gândească că cineva îşi pune deoparte un comision gras şi profită de pe urma noastră a tuturor”, consideră acesta. Parcă am mai auzit asta nu demult. Cred că era vorba de un fermier britanic.

În loc de concluzii...

În final, aş dori să fac câteva observaţii. În Finlanda, legumele şi fructele nu trebuie să fie cultivate în sistem ecologic pentru a fi apreciate de consumatori, aşa cum se întâmplă de regulă prin vestul Europei, ci e de ajuns să fie produse la nivel local. E ceea ce contează cu adevărat. Pentru noi, românii, asta ar trebui să ne dea de gândit. Pentru că e greu de crezut că vom putea concura la preţ cu alţi fermieri din Europa pe anumite nişe de piaţă. Dar dacă vrem să ne protejăm resursele, ar trebui să le dăm o şansă fermierilor noştri. E frustrarea cu care am rămas în urma acestei experienţe. De ce ei pot şi noi nu?

Gustav Hilden: „Ceea ce s-a întâmplat cu Marea Britanie nu cred că este o soluţie şi în cazul Finlandei, însă probabil ne-ar fi fost mai bine dacă nu adoptam moneda euro. Am fi avut poate mai mult control asupra comerţului cu produse agricole şi am fi putut influenţa pieţele într-o oarecare măsură. Astăzi, când toată lumea utilizează cardul de credit, e foarte uşor să tranzacţionezi în orice monedă”.

FORŢĂ DE MUNCĂ DIN UCRAINA

Pentru că forţa de muncă este o problemă şi în această ţară, şi-a angajat oameni tocmai din Ucraina. În vârf de sezon sunt nu mai puţin de 50 de muncitori. Fiecare este plătit cu 8,62 euro pe oră, aşa cum prevede legislaţia naţională, şi încă 20% pentru asigurarea socială, pe lângă faptul că le este asigurată cazarea şi masa. „Ucrainenii sunt foarte harnici, ar lucra toată ziua”, glumeşte Gustav, dându-ne de înţeles că are de suportat o cheltuială destul de mare. Să nu uităm că pe timpul verii şi în sudul extrem lumina naturală durează aproape 20 de ore

Articol publicat în revista Ferma nr. 1/250 (ediţia 1-31 ianuarie 2020)