Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Pe fondul secetei, în Franţa a început recoltarea orzului!

Publicat: 03 iunie 2022 - 12:11
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii din partea de vest a Hexagonului anunţă că au intrat primii din Europa la strânsul, transportul şi depozitarea recoltei de orz din producţia 2022. În acest sezon, campania franceză la orz s-a declanşat mai devreme cu cel puţin zece zile faţă de anul tecut. Primele evaluări indică randamente diferite la hectar, între 2.200 şi 7.000 de kilograme.

Încă de pe 30 şi 31 mai, producătorii agricoli din Charente-Maritime, departament aparţinând regiunii Noua Aquitanie, au fost cei dintâi care au intrat cu maşinile de recoltat în lanurile coapte de orz.

„Nu s-a mai pomenit să începem recoltarea orzului la 30 mai! Randamentul la hectar estimat nu este unul bun, e undeva între 5.500 şi 7.000 de kilograme; umiditatea boabelor, între 12,8 şi 13,5%, iar producţia secundară (paiele) este corespunzătoare din punct de vedere cantitativ”, declară un fermier urcat la conducerea unei combine Claas Lexion 570.

Şi, după cum susţine, publicaţia Tere-net, nu este singurul care a început recoltarea primei culturi de cereale păioase. În ferma lui Fabrice Teule din Pirineii-Atlantici, cultura de orz a ajuns la stadiul de recoltare, mult mai repede decât într-un ciclu normal, fapt pentru care s-au început strângerea producţiei din câmp la 1 iunie.

Vremea caldă şi deosebit de uscată din luna mai a scăzut considerabil producţia medie la hectar şi în Tonnay-Boutonne, din partea apuseană a Franţei. Pe o parcelă de câteva zeci de hectare combinele au adunat în medie 2.200 kg/ha, o recoltă destul de slabă vizavi de investiţia făcută pentru înfiinţarea şi îngrijirea culturii.    

seceris in franta 02_b 

Temperaturi ridicate, pierderi de recolă, îngrijorări

 

În restul regiunilor agricole franceze campania de seceriş a cerealelor păioase va debut în masă, începând cu jumătatea acestei luni, fiind cu circa două săptămâni înainte de normal.

Potrivit unor surse oficiale, episodul excepţional de căldură şi uscăciune înregistrat în luna mai a făcut ca pierderile de recoltă în unele ferme să fie în jur de 20-25%.

Sud-estul extrem francez este cel care se află în cea mai alarmantă situaţie, cu un deficit de precipitaţii şi o evapotranspiraţie mare de câteva luni. Situaţiile de stres hidric progresează însă pe zi ce trece, afectând solurile superficiale de peste tot în Hexagon.

Elementele îngrijorătoare ale actualei campanii sunt temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile şi perspectivele acestei luni mai calde decât media. 

 

Marian MUŞAT

Vizualizat: 2039 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



reclama header after big part 2 subpage - AMADA

Video

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren

Plugul rotativ FALC - o soluţie eficientă pentru orice teren! Interviu cu Marius Mitra, reprezentat FALC în România, realizat la Agriplanta 2022

NATUREVO: „Luăm cultura de la zero și să o ducem până la momentul recoltării” Climate FieldView de la Bayer - hărți de producție cu precizie maximă în timp real AGRARIA 2022, 5-8 mai 2022, Jucu, Jud. Cluj!
Preţul îngrăşămintelor

Preţul îngrăşămintelor a crescut, ce veţi face?