Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Părerea unui jurnalist croat despre agricultura românească

Publicat: 30 septembrie 2017 - 12:09
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Turul organizat de Asociaţia Presei Agricole din România în zona Dobrogei s-a încheiat de ceva vreme, dar ecourile nu s-au stins încă. Vedran Stapić, singurul reprezentant al Croaţiei, ne-a împărtăşit şi el câteva impresii la final.

Vedran_Stapic-01_b- Cum a fost experienţa ta în România?
- Am avut o săptămână minunată în România. Atât locurile cât şi fermierii pe care i-am întâlnit mi s-au părut foarte interesanţi. Am ales să călătoresc cu maşina de la Osijek, aşa că am văzut şi alte regiuni ale ţării dumneavoastră, pe lângă partea estică pe care am vizitat-o în programul oficial organizat de APAR. Am ales o rută mai directă pentru a ajunge la Bucureşti, prin Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Piteşti, iar la sugestia colegiului Claudiu Borobei am inclus Transfagaraşanul pe drumul de întoarcere. A fost o călătorie de 12 ore, dar am văzut şi am experimentat multe lucruri. Partea vestică a României este foarte asemănătoare cu partea continentală a Croaţiei.

- Ce ştiai înainte despre agricultura românească şi ce ai aflat după acest tur?
- M-am aflat pentru prima oară în România şi nu aveam suficiente informaţii despre agricultura de aici. Ştiam că România este o ţară mare în comparaţie cu Croaţia. Dar am constatat că avem destul de multe în comun. Condiţiile climatice sunt similare cu cele din ţara mea, diversitatea geografică şi resursele sunt aceleaşi. Dar nu putem compara dimensiunile. Croaţia are doar 1 milion de hectare de teren agricol, iar România aproape 15, dacă îmi aduc bine aminte. Pe de altă parte, împărtăşim aceleaşi probleme legate de dezvoltarea rurală. O mulţime de oameni care nu şi-au găsit viitorul la sat, diferenţe sociale mari. Mulţi cetăţeni români şi croaţi lucrează astăzi în ferme din Germania sau Italia, spre exemplu. De asemenea, alinierea la standardele UE şi a pieţei intra-comunitare poziţionează agricultura românească în faţa noastră. Cred că companiile din România, cel puţin cele pe care le-am vizitat, au beneficiat de poziţia actuală a României în UE şi au reuşit să se descurce bine pe piaţa liberă. În zilele noastre, informaţiile sunt disponibile pentru toată lumea, dar companiile dvs. au făcut paşi mari spre dezvoltarea unei afaceri durabile. Investiţiile în tehnologie şi finanţarea favorabilă au dat rezultate. Dacă ne comparăm însă cu Austria sau Franţa, cred că mai este nevoie de un deceniu sau poate două pentru a ajunge la un nivel similar în ceea ce priveşte calitatea vieţii din mediul rural.

Vedran_Stapic-02_bClick pe poza pentru galerie!- Ce te-a impresionat cel mai mult din programul tururul organizat de APAR?
- Nu ştiam că aveţi producători de vinuri atât de buni. Am testat multe sortimente şi de câteva ori am fost cu realmente surprins. A fost pentru prima dată când am găsit un vin roşu care să mă încânte atât de mult... Desigur, am văzut şi alte proiecte interesante, deci nu este uşor să aleg unul singur. Ce face Agricost în Insula Marea a Brăilei este cu adevărat impresionant. De asemenea, Paula Vals este un model care poate inspira pe oricine, cu mare influenţă asupra acelei zone şi a patrimoniului naţional. Livada de la Eurofrtuct ne arată modul în care puteţi îndeplini standardele de piaţă şi puteţi fi competitivi în acest sector. Mihai Petcu a fost un interlocutor deosebit. Iar vizita în Delta Dunării m-a lăsat fără cuvinte. Nu mi-am imaginat că regiunea aceasta este atât de mare şi de frumoasă.

- Te-ai mai întoarce în România?
- Da, desigur! Aştept cu nerăbdare să vizitez din nou România. Îmi doresc să ajung pe litoralul Mării Negre, să vizitez Transilvania şi regiunea Carpaţilor.

Vizualizat: 1491 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Mewi la Agromalim 2017

Mewi la Agromalim 2017

Compania Mewi, o prezenţă tradiţională la Agromalim, a expus anul acesta maşini şi utilaje agricole reprezentative, printre cele mai bine vândute din portofoliu: combina Fendt 6335C, tractorul Fendt Vario 939 de 390 CP, vârful de gamă din seria 900, tractorul Challenger modelul 875 ED de 600CP, noua versiune a tractorului Valtra de 125CP, seria N, motor în patru cilindri şi un încărcător frontal Merlo. Din gama utilajelor Horsch au fost expuse: cultivatorul dezmiriştitor Terrano 4MT cu lăţimea de lucru de 4 metri şi semănătoarea de păioase Pronto DC, cu sistem de semănat pe discuri şi cu pregătire frontală a terenului.
Anul 2017 a fost un an excelent din punct de vedere al vânzărilor iar Mewi continuă să îşi dezvolte echipa şi investeşte în pregătirea oamenilor de service pentru a fi mereu alături de fermieri.
Interviu cu Florin Văluşescu - manager regional Mewi.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Horsch – noutăţi pentru Agritechnica 2017 Prima zi la Agro Oltenia
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?