Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

O veste din Bărăganul energetic

Publicat: 15 iunie 2017 - 13:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Constantin Gabrielescu este numele unui sat din Bărăganul Brăilei. Gabrielescu a fost un boier de prin partea locului. O stradă lungă traversează aşezarea de la un capăt la celălalt iar uliţele se întind drepte de o parte şi de alta...

Casele au vârste, dar şi culori diferite: verde, albastru, crem deschis, în funcţie de gustul estetic al constructorilor sau al gospodarilor. În sat nu există reţea de gaz şi de canalizare, dar a fost introdusă, acum câţiva ani, reţeaua de apă curentă şi, mai nou, localnicii au acces la internet. Un lanţ strâns pe poarta unei gospodării ne dovedeşte că unii săteni şi-au luat lumea în cap şi au plecat, cine ştie unde: Brăila, Galaţi, Bucureşti, Milano sau Madrid.
Încercări de a mişca lucrurile, cum se spune, nu lipsesc însă nici în această aşezare.

Brichete_b

Profesoara de matematică şi energiile alternative
Începând de anul trecut, în marginea satului funcţionează o făbricuţă de brichete din paie. Instalaţia aparţine familiei Necula şi a fost construită cu bani europeni, costând peste 200 de mii de euro; cei mai mulţi bani, aproape 190 de mii de euro au fost acordaţi de Uniunea Europeană, prin PNDR, restul fiind cofinanţare privată.
Beneficiarii banilor europeni sunt plecaţi din localitate, dar am reuşit să vorbim cu un membru important al familei: Dumitra Necula, fostă profesoară de matematică la şcoala generală din sat, în prezent pensionară. Doamna Dumitra vine aproape zilnic la fabrica pusă pe picioare de fiul şi nora ei. ”Vin să văd cum merge treaba. Lucrează doi băieţi, de aici, din sat. Sunt de încredere, eu nu vin să-i supraveghez, dar e bine să-mi mai arunc şi eu un ochi. La început am fost neîncrezătoare în proiectul ăsta, dar am constatat că lumea cere brichete din paie, cumpără, şi acum e mai bine”, îmi spune doamna Necula. De obicei, femeia stă la cântar şi notează greutatea fiecărui sac plin cu brichete.

Fabrica de brichete_b

Folia s-a... topit
Resturile vegetale trebuie să fie uscate pentru a putea fi procesate. Familia Necula, amăgită probabil de nopţile de vară senine şi aride ale Bărăganului, nu s-a gândit să investească într-un spaţiu de depozitare adecvat. A recurs la o soluţie mai simplă: o folie din celofan, dar folia şi-a luat zborul şi nu din cauza vântului. ”Au furat-o într-o noapte. Nu ştim cine. Poliţia nu i-a găsit pe hoţi. Cică să-i prindem noi”, îmi dezvăluie Dumitra, cu năduf.
Peste muntele de baloţi a plouat din abundenţă şi umezeala a compromis materia primă. Ca să recupereze o parte din baloţi, au construit o instalaţie de uscare, investind din buzunarul propriu, fiindcă nu era cuprinsă în proiect. După un an de la deschidere, făbricuţa din satul Constantin Gabrielescu are deja un număr apreciabil de clienţi. Brăilenii, care nu prea dispun de păduri de unde să se aprovizioneze cu lemn de foc, au început să utilizeze brichetele din paie.
Fabrica este condusă de directorul tehnic Fănel Iacob: ”Am avut situaţii când nu am reuşit să onorăm comenzile. Cerere mare şi, pe de altă parte, lipsă de materie primă.” În Uniunea Europeană, utilizarea resurselor energetice regenerabile este încurajată de autorităţi prin finanţarea proiectelor convingătoare.
Aşa au ajuns banii europeni şi într-un sat din şesul Brăilei, sărac în păduri, dar bogat în culturi de păioase. Vara aceasta, familia Necula va avea cu siguranţă mai multă grijă de baloţii de paie iar în consecinţă, şi mai mulţi brăileni vor băga pe foc brichetele minune, când viscolul va îngrămădi în jurul caselor baloţi de zăpadă.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/194 (ediţia 15-30 iunie)

Vizualizat: 264 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!