Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FAPTE BUNE PE TIMP DE CRIZĂ

Publicat: 03 aprilie 2020 - 12:03
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Criza aceasta pe care o traversăm nu înseamnă numai stat în casă şi disperarea unora, ci şi solidaritate faţă de cei în nevoie, iar unii fermieri pe lângă activitatea de zi cu zi însearcă să-i ajute pe cei care sunt izolaţi la domiciliu.

Iată un caz din judeţul Teleorman, unde Constantin Boagiu, acţionar majoritar la Transcontinental, împreună cu ceilalţi angajaţi ai societăţii din Plopii Slăviteşti, se ocupă de cei care nu pot ieşi din casă în această perioadă. Români plecaţi în străinătate să-şi caute un rost în viaţă care s-au întors în ţară din cauza pandemiei de coronavirus, iar acum sunt izolaţi la domiciliu.

Constantin Boagiu_b"Până acum la noi în zonă nu s-a raportat nici un caz de infestare cu acest coronavirus. Sunt 15 familii care s-au întors din Anglia, Spania şi au fost izolate la domiciliu, iar noi le asigurăm strictul necesar de alimente, cum ar fi zahăr, ulei, făină, pâine. Deşi nu sunt angajaţi ai noştri, ne-am gândit să ajutăm şi noi cum putem să trecem peste această criză", ne-a declarat fermierul. Riscurile sunt foarte mari, spune el, de aceea le recomandă tuturor să respecte regulile impuse de autorităţi şi să nu părăsească locuinţele pe perioada carantinei.

Pe de altă parte, Constantin Boagiu e de părere că statul ar trebui acum să ia nişte măsuri clare în favoarea stimulării procesării pe plan local, ca să nu mai fim atât de dependenţi de importuri. "Din păcate, constat că nu prea se gândesc autorităţile la noi, fermierii. De exemplu, culturile noastre au fost afectate într-o oarecare măsură din cauza îngheţului care a venit acum, dar pe nimeni nu interesează asta", susţine el.

PRESIUNEA PREŢURILOR

În toamnă a semănat 300 de hectare cu grâu, 100 de hectare cu orz şi 50 cu orzoaică. La rapiţă a renunţat din cauza secetei, care este foarte prezentă în zonă. Suprafeţele au fost deja fertilizate şi erbicidate. Pentru campania de primăvară, a alocat 300 de hectare pentru cultura de floare, între 180 şi 200 de hectare pentru porumb şi alte 50 de hectare pentru mazăre, pe care le-a înfiinţat în luna februarie. De câteva zile a început semănatul la floarea-soarelui.

În ceea ce priveşte volatilitatea preţurilor, calculele sale sunt cât se poate de simple. "Sperăm ca prin sporul de producţie pe care îl vom realiza să nu simţim chiar atât de mult efectele acestei crize, în special legat de o eventuală scădere a preţurilor. Am văzut că bursele au reacţionat într-un mod nefavorabil nouă. Dacă reuşim să facem, ca anul trecut, 8 tone la hectar la grâu, atunci vom ieşi bine!", afirmă teleormăneanul.

----------
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo

Vizualizat: 536 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!