AFIR TE INVITĂ SĂ ÎŢI SPUI PĂREREA! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că a publicat, pe 29 martie 2017, Ghiduri consultative pentru 10 submăsuri de finanţare din PNDR 2020. Toți cei interesaţi au la dispoziţie 10 zile calendaristice să trimită propuneri sau observaţii. Iată submăsurile din PNDR care vor fi deschise în perioada următoare!
Toţi cei interesați să obţină fonduri nerambursabile pentru implementarera proiectelor de investiţii în agricultură, dar şi investiţii non-agricole din mediul rural, pot consulta pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea Dezbatere Publică, Ghidurile solicitantului, varianta consultativă, pentru următoarele submăsuri (sM) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020):
- sM 4.1 „Investiţii în exploatații AGRICOLE”
- sM 4.1a „Investiţii în exploatații POMICOLE”
- sM 6.1 „Sprijin pentru INSTALAREA TINERILOR FERMIERI”
- sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de ACTIVITĂŢI NEAGRICOLE ÎN ZONELE RURALE”
- sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” ITI Delta Dunării
- sM 6.3 „Sprijin pentru DEZVOLTAREA FERMELOR MICI”
- sM 6.4 „Investiții în crearea şi dezvoltarea de ACTIVITĂŢI NEAGRICOLE”
- sM 6.4 „Investiții în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” ITI Delta Dunării
- sM 9.1 „ÎNFIINŢAREA GRUPURILOR DE PRODUCĂTORI în sectorul AGRICOL”
- sM 9.1a „ÎNFIINŢAREA GRUPURILOR DE PRODUCĂTORI în sectorul POMICOL”
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul AFIR a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru toate cele 10 submăsuri, anunţă AFIR. Toți cei interesaţi să trimită propuneri sau observaţii au la dispoziţie adresa de e-mail: consultare@afir.info.