Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Un vis împlinit la Buzău - avem o Bancă de Resurse Genetice Vegetale

Publicat: 23 octombrie 2019 - 19:12
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

De curând, s-a împlinit un vis mai vechi al cercetării legumicole buzoiene: Guvernul a aprobat Hotărârea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău, unitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a semnat deja ordinul privind structura organizatorică a noii instituţii şi numirea cercetătorului Costel Vînătoru la conducerea ei.

Costel Vînătoru_b

„Ideea de a face Banca de Gene la Buzău e veche. Eu de peste 20 de ani militez pentru salvarea patrimoniului genetic, pentru că am văzut că suntem deficitari în acest domeniu şi am pierdut foarte multe resurse vegetale”, ne-a declarat „părintele” acestui proiect, Costel Vînătoru, şeful Laboratorului de genetică, ameliorare şi conservarea patrimoniului al SCDL Buzău.
Banca de Resurse Genetice Vegetale va avea drept obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea-dezvoltarea şi conservarea resurselor fitogenetice. Banca va conserva patrimoniul genetic vegetal de la SCDL Buzău, care cuprinde peste 10.000 soiuri de legume, plante medicinale şi aromatice, ce va sta la baza viitoarelor cercetări privind
menţinerea biodiversităţii, îmbogăţirea colecţiei de resurse genetice şi salvarea speciilor.
Actul normativ are o contribuţie majoră la menţinerea siguranţei şi securităţii alimentare naţionale, precum şi la redresarea horticulturii româneşti prin introducerea în producţie a soiurilor autohtone cu potenţial productiv şi cu o calitate superioară.
De asemenea, Banca va proteja intelectual şi juridic patrimoniul genetic autohton prin amprentare genetică şi va îmbogăţi colecţia de resurse vegetale prin înfiinţarea unei colecţii naţionale, unde se vor regăsi plante din flora spontană autohtonă şi internaţională, plante rare sau aflate pe cale de dispariţie.
Beneficiarii vor fi toate unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile de interes din ţară şi din străinătate.

Banca pune România pe harta ştiinţifică a lumii

Locaţia viitoarei instituţii va fi în Parcul Crâng, meritul principal avându-l primarul Buzăului, Constantin Toma, cel care a repartizat un teren de 1,3 ha, urmând să aloce şi o altă suprafaţă de până la 28 ha pentru partea de multiplicare şi de conservare a patrimoniului genetic.
Banca de Resurse Vegetale va avea 30 de salariaţi, dintre care doisprezece vor fi cercetători.
„Nu dorim o magazie de seminţe, ci o instituţie funcţională, acreditată şi recunoscută în ţară şi în lume după standardele actuale ştiinţifice, cu celule de depozitare, laboratoare de cercetare, sectoare de multiplicare. Banca de Gene pune România pe harta ştiinţifică a lumii!”, a precizat Costel Vînătoru.


Articol publicat în revista Ferma nr. 17/244 (ediţia 1-14 octombrie 2019)

Vizualizat: 60 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?