Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Semănatul în teren... uscat, un risc neasumat!

Publicat: 12 octombrie 2020 - 09:37
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În multe regiuni ale ţării, puternic afectate de seceta pedologică extremă, fermierii au întrerupt pregătirea terenului şi semănatul culturilor de toamnă în aşteptarea ploilor.

Specialiştii susţin că nici 2021 nu va fi Anul Rapiţei în zonele de cultură sudice, estice şi sud-estice. Perioada de semănat s-ar putea prelungi până spre începutul lunii octombrie, dacă ar veni frontul de ploi! Pentru cerealele păioase, luna noiembrie va fi definitorie.
Aşa că, până se vor aduna norii, campania agricolă de... stat s-a instalat în orizontul de aşteptare al ploii!


VASLUI
ÎN AŞTEPTAREA PLOII


În judeţul Vaslui, disperarea fermierilor a ajuns la cote ridicate! În lipsa precipitaţiilor, nu se poate prelucra solul, deci s-au oprit din lucru. Unii nici nu s-au încumetat să intre cu utilajele în câmp! „Momentan, în zonă, cam toţi şi-au sistat lucrările de însămânţat; nu cred că este un moment bun. Unii au încercat să pună rapiţă... inutil! E o instabilitate generală, nici nu ştim în ce direcţie s-o luăm!”, ne-a declarat Florin Emil Carson, producător agricol care lucrează 220 hectare în Fălciu.
Acesta a recoltat floarea-soarelui şi a obţinut sub o tonă la hectar pe cele mai bune sole! După cum susţine, la porumb a făcut prestări servicii şi din cinci hectare a scos o tonă de boabe! La cantitatea asta, nici motorina nu se justifică!

semanat de toamna CANVA_b

„NU AM PREGĂTIT ŞI NICI NU AM SEMĂNAT!!”
„Nu am semănat nimic şi nici nu am pregătit, că nu se poate. Dacă puneam rapiţă, o ploicică de vreo 10 litri/mp mai mult va amăgi cultura, aceasta se va usca şi va trebui întoarsă! E mare uscăciune în sol! La noi, după cum arată prognozele, nu apar ploile până în octombrie! Voi însămânţa grâul doar dacă va ploua suficient. Cunosc fermieri hotărâţi să nu semene păioasele”, a precizat Florin Emil Carson.

„AM BĂGAT RAPIŢA ÎN PĂMÂNT, SĂ NU STEA ÎN MAGAZIE!”
„E nenorocirea de pe lume; nu se poate lucra! Am semănat 100 ha de rapiţă, ca să nu stea sămânţa în magazie! În cei aproape 40 de ani de când lucrez în agricultură, eu nu am prins aşa ceva! Numai la porumb am o gaură de circa 70 mii de lei! Am reuşit să salvez ceva din lotul semincer de grâu, unde am putut să asigur apa din canalele secundare de irigaţii; sfecla de zahăr este bine, că am reuşit să-i dau apă, dar floarea-soarelui este varză”, ne-a declarat inginerul Toader Prodan, tot din Fălciu.

IRIGAŢIILE DAU SPERANŢĂ
Fermierul are un proiect pe subMăsura 4.3 Irigaţii şi dacă-l finalizează până la sfârşitul anului, nu va mai depinde chiar în totalitate de... Doamne-Doamne! După cum ne spune, a produs trei soiuri de sămânţă de grâu, dintre care Ciprian, de la Staţiunea Lovrin, care s-a dovedit a fi rezistent (nu tolerant!) la secetă!

Terenul l-a pregătit cu Tigerul, cumpărat pe un proiect european, evitând, astfel, aratul şi discuitul. Vasluianul deţine o semănătoare performantă cu care face treabă. „Vreau să mai însămânţez 250 ha cu grâu şi orz. Faţă de vecinii mei, eu stau mai binişor! Ei au întors aproape 90% din culturile de toamnă şi au cosit aproape tot porumbul”, a explicat Toader Prodan.
După cum ne-a declarat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui, campania de însămânţări decurge cu dificultate. Producătorii sunt nevoiţi să facă mai multe treceri cu utilajele, pentru a pregăti terenul... Chiar şi aşa, nu ies lucrări de calitate. În multe localităţi cultivatorii s-au oprit să mai semene până ce nu vor veni ploile!

semanat de toamna 1_b


IAŞI
CURAJUL DE A SEMĂNA RAPIŢA ÎN USCAT

 

„Am avut curajul de am semănat în uscat 140 ha de rapiţă, în 25 august. O ploaie de 10 litri/mp a venit, de au răsărit plantele. Însă, dacă nu vin precipitaţiile până la începutul lui octombrie, toată cultura va fi compromisă”, ne-a declarat Marian Topală, fermier din jud. Iaşi. Acesta se gândeşte să însămânţeze cu grâu 150 ha, undeva la sfârşitul lunii octombrie. „Nu am produs sămânţa pentru că în zona mea grâul nu-i de cea mai bună calitate, care să asigure o producţie bună. Spicul are un bob obosit, pentru că a trebuit să treacă peste secetă şi arşiţă. Vreau să acopăr o suprafaţă cât mai mare cu culturi de toamnă, pentru că la anul nu se ştie cum va fi vremea şi nici dacă vom semăna porumb sau alte culturi de primăvară”, a susţinut cultivatorul ieşean.


BRĂILA
CAMPANIA AGRICOLĂ DE… STAT!

 

Cultivatorii din Şuţeşti şi-au luat adio de la rapiţă! Ei se află în orizontul de aşteptare al frontului de ploi. Niciunul dintre cei 17 membri ai Cooperativei Agricole “Unirea” nu a putut înfiinţa cultura; din cauza secetei nu s-a putut pregăti terenul. “Cooperatorii aşteaptă ploile. Este un chin, fie că vorbim de arat, scarificat sau de pregătirea patului germinativ. Când nu-s precipitaţii, se distruge utilajul şi nici nu face o lucrare de calitate”, ne-a declarat Vasile Barac, liderul „Unirii”.
Acesta a precizat că în anii buni, rapiţă cultiva pe mai bine de 300 ha. “Nu ne permitem să aprovizionăm cu apă terenurile, că vor fi costurile de producţie prea mari. Am irigat la porumb şi ne-am ales cu o recoltă proastă! Este cel mai greu an din cei 40 de când mă ştiu în agricultură!”, ne-a vorbit cu amărăciune Vasile Barac.

semanat de toamna 3_b


VRANCEA
S-A ALES PRAFUL!

 

Şi de recoltele vrâncenilor s-a ales praful! Inginerul Costică Bazon se plângea că are aproape 800 ha de porumb pe care va trebui să-l toace. Va trebui să lase combinele la capătul lanurilor şi să intre cu utilajele de mărunţit. “Am mai avut ani secetoşi, dar nu a fost atât de grav. Toți fermierii au avut de suferit de pe urma secetei pedologice extreme. Am avut 500 ha cu grâu şi nu am recoltat niciun bob; şi, iată, avem de plătit furnizori pentru seminţe, îngrăşăminte, pesticide, motorină”, a declarat cu tristeţe fermierul.


Am avut un an extrem de dificil; din nefericire, şi sezonul care a început este la fel de anevoios şi complicat!
GIGEL CRUDU
Şeful DAJ Vaslui


ÎNGLODAŢI ÎN DATORII
Florin Emil Carson consideră că firmele de leasing ar trebui să fie mai înţelegătoare. „Am făcut o prostie! Am dat la schimb un tractor aproape achitat şi am achizionat un altul mai performant! Şi acum nu mai găsesc o cale de rezolvare amiabilă a problemei! Până la urmă fac un efort să-l achit anul ăsta! Mă gândesc să fac un credit, dar tare mă tem că mă afund, în condiţiile în care nu ştiu ce va fi anul viitor!”, a precizat fermierul.

Cultivatorul din Fălciu este convins că circa 30 la sută dintre fermieri o să clacheze şi vor închide porţile, pentru că sunt mulţi care anul acesta nu o să-şi achite datoriile.

un articol de
Marian MUŞAT

Vizualizat: 2005 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Parcul ideal pentru o fermă zootehnică! Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! "Primele utilaje au fost cumpărate de la Tehnodiesel SRL prin buyback şi credit furnizor, în 2016. „Pentru ferma Red Angus am găsit o finanţare directă prin Tehnodiesel, care este foarte convenabilă. Am apelat şi la buyback şi am cumpărat utilaje noi, cu finanţare pe 3 ani, în rate eşalonate, negociate.” - Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

"Tractorul Massey Ferguson din seria 3000 este un tractor de fermă, cel din seria 5000 este pentru tot ce înseamnă recoltarea şi prelucrarea fânului şi pentru lucrări uşoare de câmp semănat, erbicidat, iar cel din seria 6000 este pentru lucrările grele de câmp arat, lucrări cu discul, scarificat, balotat cu balotiera mare şi pentru transport cu remorcile mari, de 18 tone. Pentru o fermă zootehnică, este parcul ideal de tractoare."- Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei - încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Soluția Syngenta la antracnoza, boală care afectează cultura de pepene verde Delfini la Sulina, Delta Dunării În vizită la văcuţele melomane de la Doaga
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?