Mituri şi realitate în creşterea taurinelor pentru carne (II)

Şi în acest domeniu sunt multe mituri, cum ar fi presupunerea că odată ce sunt jupuite, toate vitele sunt la fel, sau, pentru a obţine o carne de calitate superioară, trebuie să sacrifici sporul de creştere.

Mituri privind calitatea animalelor

• Dacă fac selecţie pentru taurine de înaltă calitate îmi voi ruina efectivul. Selecţia pentru marmorarea cărnii nu are nici un efect asupra funcţionării fermei de taurine de carne.

Mituri şi realitate în creşterea taurinelor pentru carne (I)

La fel de adevărat este şi că, în România, peste 85 la sută din pajiştile naturale nu pot fi utilizate ca teren arabil. Foarte important este faptul că taurinele folosesc prin păşunat terenul care este prea denivelat, situat la altitudine mare, prea umed sau prea uscat, precum şi pe cel care este inaccesibil pentru a produce hrană necesară omului.

Taurinele consumă acele categorii de furaje pe care omul nu le poate consuma şi pe care le transformă în hrană pentru om, cu o densitate nutritivă ridicată.

Pregătirea fermelor de vaci pentru iernare

• Adăpostul şi echipamentele. În adăposturile de animale se acoperă eventualele crăpături, pentru a evita curenţii mari de aer. Ştiţi vorba aceea: „fie cât de frig, numai vântul să nu bată!”

Atenţie, însă, aceasta nu înseamnă că vom renunţa la ventilaţia adăposturilor, care presupune schimbul de aer pentru a elimina umiditatea, noxele şi praful, dar şi pentru a dilua concentraţia de microorganisme. Adăposturile reci sunt foarte bune, dar nu şi cele umede.

Fânul în hrana viţeilor înţărcaţi: limitat sau la discreţie?

Bazându-se pe această recomandare sau pur şi simplu din neştiinţă, crescătorii de taurine uită, de cele mai multe ori, să mai administreze şi furaje concentrate (grăunţe) viţeilor înţărcaţi, iar dacă le administrează, acestea sunt fie de proastă calitate, fie insuficiente.

55 de ani în creşterea vacilor de lapte în SUA

Richard Cotta de la California Dairies a prezentat o comparaţie între ceea ce a reprezentat industria de producere a laptelui a SUA în urmă cu 55 de ani şi unde a ajuns în prezent (tabel).

În acest interval de timp s-au înregistrat schimbări majore în ceea ce priveşte mărimea fermelor de vaci de lapte, producţia de lapte pe fermă, precum şi schimbări referitoare la răspândirea pe regiuni a exploatării vacilor de lapte.

Gospodarul, crescătorul şi bunăstarea animală

Din această perspectivă, metodele de creştere sunt acceptate dacă ele menţin animalele în stare bună de sănătate şi asigură producţii ridicate, chiar şi în cazul în care condiţiile de creştere sunt restrictive.

Bunăstarea viţeilor din rasele de lapte

Separarea viţelului de mamă

Una dintre practicile de creştere a viţeilor judecată aspru de specialiştii din domeniu este tocmai separarea la naştere a viţelului de mama sa. Bunul simţ ne sugerează că o astfel de separare este stresantă atât pentru vacă, cât şi pentru viţel. Dar, pe de altă parte, separarea este necesară pentru a pune bazele interacţiunii dintre om şi animal.

Cu alte cuvinte, stresul timpuriu al separării poate îmbunătăţi bunăstarea animalului mai târziu când devine vacă, deoarece oamenii au devenit „mame surogat” pentru aceste animale atunci când sunt viţele.
Pe de altă parte, omul de rând priveşte îndepărtarea progeniturii de mama sa ca fiind un act abuziv sau chiar de cruzime.

Cât ne costă să creştem viţele de reproducţie?

Dacă în anul 2000, o junincă din rasa Holstein, aflată în luna a şaptea de gestaţie, costa în jur de 1200 USD, în aprilie 2006 preţul de vânzare a unei juninci de calitate medie era de 1500 USD. În ianuarie 2007 preţul unei juninci de calitate medie a fost cuprins între 1550 şi 1675 USD, iar a unei juninci de calitate superioară s-a situat între 2125 şi 2375 USD. În luna iulie 2007 preţul de vânzare a unei juninci a depăşit 2000 USD, iar la sfârşitul anului 2007, costul unui astfel de animal a ajuns la 2150 USD, iar o junincă de foarte bună calitate poate ajunge la 2525 USD.

Viţeii şi stresul de frig

Pe timp de iarnă, viţeii crescuţi în cuşti individuale amplasate în afara adăpostului sau în adăposturi neîncălzite (reci) pot fi expuşi unui frig extrem, deoarece temperatura din interiorul acestor adăposturi nu diferă semnificativ de cea din exterior. Expunerea cronică a viţeilor la frig poate conduce, în unele situaţii, la apariţia unor boli sau chiar la moartea viţelului sugar.
Dar beneficiile creşterii viţeilor în adăposturi reci sunt mai mari decât costurile suplimentare cauzate de această tehnologie. Conform unor cercetători din Canada, rezultatele clinice, fiziologice şi patologice, arată că expunerea viţeilor la temperaturi de până la -30°C, nu le-a provocat acestora tulburări serioase, cu condiţia ca adăposturile reci să fie exploatate în mod corespunzător. Deşi temperatura critică inferioară, definită ca temperatura sub care viţelul va utiliza din resursele de energie pentru a menţine constantă temperatura corpului, este de cca -8°C, în condiţii normale de creştere; aceasta poate fi mai mare în funcţie de legătura animalului cu pardoseala şi natura acesteia (vezi tabel). Conform aceloraşi cercetători, viţeii au o capacitate remarcabilă de a tolera frigul.