Sisteme moderne de furajare a vacilor de lapte

Cauzele scoaterii vacilor din producţie

La o examinare mai atentă, principalele motive pentru care vacile ies prea devreme din efectiv sunt lipsa fertilităţii şi afecţiuni ale ugerului şi ongloanelor. 

Creşterea unei juninci costă între 1.500 şi 1.800 de Euro. Până la fătare, juninca produce doar costuri, pe care începe să le plătească odată cu primul litru de lapte. După calculele mai multor autori este nevoie de 22.000 până la 30.000 de kg de lapte livrat pentru ca vaca să atingă zona de câştig. Doar că, din păcate, un număr mare de vaci (tinere) părăsesc ferma înainte de a atinge această producţie.

Alături de posibilele cauze infecţioase care determină scoaterea vacilor din producţie, se numără şi tulburările metabolice (cetoza, acidoza, febra laptelui), care denotă, cel mai adesea, sănătatea precară a animalelor.

Printr-un management bun al fermei (întreţinere şi, în special, furajare), pot fi evitate bolile ce au la bază tulburări metabolice.

Propuneri de stimulare a crescătorilor de oi: baza furajeră

Oieritul, fruntaş al agriculturii autohtone

Conform datelor comunicate de FAO, în anul 2007, structura medie a veniturilor obţinute din exploatarea ovinelor în ţările UE este orientată preponderent spre producţia de carne (circa 72%), urmând apoi laptele (23%) şi, într-o măsură mai mică, lâna (5-6%).

Sistem alternativ de producere a furajelor în fermele zootehnice

De foarte mult timp, o mare parte dintre crescătorii de animale din ţara noastră s-au obişnuit cu ideea că producerea necesarului de furaje se poate realiza numai între două anotimpuri (primăvara - toamna) şi prin cultivarea unui număr restrâns de plante furajere. Această practică agricolă are ca efect negativ imediat faptul că, în proporţie de aproape 70 la sută, timp de 6-8 luni dintr-un an agricol, suprafeţele de teren sunt lipsite de vegetaţie cultivată, fiind cunoscute sub numele de "ogor negru". Dintre dezavantajele acestui sistem de agricultură menţionăm:

Alimentaţia vacilor... acum o sută de ani

În goana după noutăţi descoperi, de multe ori, adevăruri de mult ştiute, care te fac să te întrebi de ce nu se aplică şi se redescoperă mereu. Acest lucru l-am mai constatat odată, cu ocazia vacanţei din perioada sărbătorilor de iarnă când am recitit o carte intitulată „Alimentaţia raţională a animalelor domestice” scrisă de Raoul Gouin (inginer şi proprietar agricol), apărută în Franţa, în anul 1910, într-o a doua ediţie revăzută şi îmbunătăţită.

Pentru acele vremuri, chiar din prefaţa în care autorul îşi prezintă cartea, constaţi că se pleacă de la premisa că, citez: „exploataţiile agricole îşi găsesc în animale o sursă importantă de profit, acestea fiind un mijloc şi un obiectiv”.

Reguli de aur pentru îngrăşarea porcilor

1. Nu părăsiţi niciodată boxa dacă aveţi mustrări de conştiinţă (... trebuie de fapt să mai separ un porc „imobil” de la boxa 14, dar combina de porumb aşteaptă...).

2. La fiecare trecere prin boxă luaţi cu dumneavoastră spray-ul colorat şi calendarul.

3. Faceţi-vă timp, în mod special, pentru sortarea şi controlarea purceilor nou sosiţi şi reglarea temperaturii din boxa lor. Niciodată nu este permis ca purceilor să le fie frig!

4. Spaţiul minim din boxe nu trebuie să fie niciodată mai mic de 0,75 m² pentru pe porc.

5. Folosirea boxei pentru purceii bolnavi, denumită şi „boxa de însănătoşire” pentru porcii separaţi prematur, reduce numărul mortalităţilor.

Infecţiile colibacilare ale purceilor nou-născuţi

Caracteristici epidemiologice

Receptivitatea cea mai mare o au animalele tinere, mai ales în primele 10-12 zile de viaţă.

Instalarea infecţiei colibacilare este condiţionată de existenţa unor factori favorizanţi, care determină scăderea rezistenţei organismului nou-născuţilor.

Aceştia sunt reprezentaţi de: furajarea deficitară a femelelor gestante, mai ales în ultima perioadă de gestaţie (furaje carenţate în vitamine şi proteine, furaje alterate, mucegăite); condiţii zooigienice necorespunzătoare; existenţa unor infecţii cu agenţi etiologici specifici (leptospire, salmonele, diferite virusuri); deficitul imunologic al nou-născuţilor (privarea de colostru imediat după fătare, agalaxia scroafelor); lipsa de experienţă imunologică a mamelor faţă de germenii existenţi în mediul de viaţă al nou-născuţilor.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de: animalele bolnave, animalele adulte purtătoare de colibacili, padocurile şi maternităţile igienizate necorespunzător.

Infecţiile colibacilare evoluează ca enzootii de grajd, cu caracter staţionar, morbiditatea şi mortalitatea variind în limite foarte largi. La început, se înregistrează un număr mic de cazuri, la animalele cu rezistenţa cea mai scăzută, dar în continuare, incidenţa bolii continuă să crească. De la o scroafă se îmbolnăvesc toţi purceii, în timp ce, în alte boxe, toţi purceii sunt sănătoşi.

Producţia suină în 2009 - optimism sau incertitudine?

Diminuarea efectivului de scroafe

Certitudini. Anul 2008 s-a încheiat cu o scădere a efectivul global total de scroafe de reproducţie cu peste cinci procente, în Europa. Reduceri masive, relevante pentru noi ca importatori de carne de porc, au înregistrat ţări precum Polonia (-23%), Spania (-12%), Danemarca (-6,5%) şi Germania (-5,7%), pe fondul creşterii explozive a costului furajelor în prima jumătate a anului.

Ce-i drept, numărul total de scroafe s-a diminuat şi în România, în 2008, (date pe nouă luni) cu 8,3 la sută, dacă ar fi să dăm crezare statisticilor oficiale. Din acest total, jumătate se referă la fermele comerciale, iar diferenţa o regăsim în gospodăriile populaţiei, unde legislaţia veterinară a avut un cuvânt greu de spus în acest sens.

Efectele probabile ale diminuării efectivelor de scroafe ar putea fi:

- Reducerea estimată a producţiei de carne de porc în UE pe anul 2009 cu 200.000 tone şi, implicit, o diminuare a cantităţilor comercializate intracomunitar;

- Menţinerea preţurilor pentru carnea în carcasă la un nivel ridicat, satisfăcător pentru fermieri;

- Creşterea preţului de comercializare a purceilor destinaţi finisării.

Rase performante de iepuri: Californian

În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au început încrucişările experimentale între două rase mici: Himalaia şi Chinchilla mic.

În urma acestei încrucişări a rezultat un număr de produşi. Dintre toţi a fost ales un iepuroi ce întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei rase şi care a fost împerecheat cu femelele din rasa Neozeelandeză alb, cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari şi a spori gradul de precocitate.

Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din această încrucişare s-a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Himalaia, însă de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precoci şi rustici. Pe parcursul a cinci ani, caracterele respective au fost consolidate şi se transmiteau ereditar şi în mod constant descendenţilor.

Asiguraţi din primăvară necesarul de furaje de peste an!

Dintre toate aceste gânduri pentru mai bine, cel puţin pentru producerea de furaje ar fi mai înţelept să alegem momentul la timpul prezent, şi să acţionăm cu mai multă rapiditate şi eficienţă, ţinând seama de următoarele aspecte:

Prima “hrană” a iedului

Pentru a scoate şi mai mult în evidenţă importanţa colostrului, următorul exemplu este edificator: în cazul în care cumpărăm o capră cu puţin timp înainte de fătare şi o aducem în ferma noastră, aceasta nu va avea suficient timp pentru „a produce” anticorpi specifici noului mediu, astfel încât iedul să fie protejat în totalitate. Frecvent, în urma fătării, aceşti iezi vor arăta bolnăvicioşi şi procentul de pierderi va depăşi limitele normale.