Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Vaca mamă şi viţelul - provocare: separare înainte sau după înţărcare?

Publicat: 13 mai 2018 - 01:53
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Publicul larg, consumatorul, este din ce în ce mai preocupat de calitatea vieţii animalelor de rentă până ce acestea ajung alimente de origine animală pe masa lor. Este şi cazul viţeilor din rasele de lapte care, în mod convenţional, sunt separaţi la naştere de mamele lor, după care sunt alăptaţi artificial. 

Ştim că lactaţia vacilor se declanşează în urma fătării şi are ca scop menţinerea vieţii progeniturii până când viţelul este capabil să consume şi să digere în mod eficient furajele de origine vegetală. Practica standard în creşterea vacilor de lapte este separarea viţeilor de mamele lor fie imediat după fătare, fie în primele 6-12 ore de la fătare sau uneori chiar mai târziu, după câteva zile.

Vaca cu vitel_b

De ce separăm la naştere viţelul de mama lui?
Separarea viţeilor de mamele lor este soluţia cea mai la îndemâna crescătorului de a limita transmiterea unor boli infecţioase de la mamă la viţel, cum ar fi paratuberculoza, dar şi pentru alte motive tehnologice şi economice. Dintre raţiunile economice ale separării viţelului de mama sa, cea mai importantă este vânzarea unei cantităţi mai mari de lapte de la vacă, prin limitarea consumului de lapte a viţelului sau alăptarea acestuia cu substituent de lapte. Apoi, prin alăptarea artificială a viţelului se consideră că are loc o mai bună colostrare, există un mai bun control al consumului de lapte şi este stimulat consumul voluntar de furaje vegetale.
În ceea ce priveşte vaca, s-a observat că ejecţia laptelui este mai bună în timpul mulsului dacă viţelul nu este prezent, căldurile revin mai devreme dacă se elimină suptul şi se reduce suferinţa mamei prin îndepărtarea viţelului înainte de a se forma o legătură strânsă mamă-viţel.

Cum se întâmplă lucrurile în mod natural?
Observaţiile efectuate pe taurinele crescute liber arată că vacile fată viţelul într-un loc izolat, stau ascunse cu produsul timp de 2-10 zile, după care revin în cireadă împreună cu viţelul. Vacile de lapte din rasele moderne au încă acest instinct şi vor făta, în fermele comerciale, într-un spaţiu închis, izolat, dacă vor avea această opţiune. Acest comportament al vacilor protejează viţelul de prădători şi permite formarea legăturii mamă-viţel fără ca alţi membri ai cirezii să intervină. La vârsta de două săptămâni viţelul va fi lăsat temporar, pe timpul zilei, împreună cu alţi viţei, fiind supravegheaţi de una sau două vaci din cireadă. Viţelul va suge de la mama lui timp de câteva luni, devenind în mare măsură independent de lapte la vârsta de 6-8 luni, petrecând timpul separat şi socializând cu alţi viţei, dar menţinând o legătură strânsă cu mama lui. După înţărcare, masculii vor părăsi cireada pentru a se alătura unui grup de masculi şi femelele vor rămâne în cireada mamei unde vor mai suge de la aceasta ocazional, chiar şi după naşterea unui nou viţel.

 

Foto: ALEX TĂŞEDAN


CARE ESTE VARIANTA OPTIMĂ PENTRU BUNĂSTARE?
Societatea, şi chiar unii fermieri, consideră că separarea viţelului de mama lui la naştere are efecte negative asupra bunăstării atât a viţeilor, cât şi a vacilor mame. De aici se naşte întrebarea: Este oare fezabilă creşterea viţeilor cu mamele lor până la înţărcare?
În ultimii ani numeroase studii au explorat diferite tehnologii de creştere împreună a viţeilor cu mamele lor şi s-au examinat posibilele beneficii ale acestui sistem de creştere mai apropiat de cel natural, inclusiv posibilitatea exprimării comportamentelor naturale. Dacă aţi devenit curioşi, în următoarele articole vom descoperi împreună tehnologiile de creştere a viţeilor împreună cu mamele lor, precum şi avantajele şi dezavantajele acestora pentru fermier şi pentru animale.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)

Vizualizat: 4232 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Mihaels
|
01. 26, 2019. Saturday 06:29
Animalele simt ca si noi.
Este deci o crima separarea viteilor de vaci. Asta arata ca suntem mai animale decat ele. Suntem o ciuma a acestui pamant.
Plus ca in vestul E, pt profitabilitate, o parte a viteilor masculi ai raselor de lapte (deci nu fb pt ingrasare) sunt omorati la cateva ore de la fatare.
Sa nu mai vb de fermele de porci, porcii fiind la acelasi nivel de intel cu cainii. Dar nu le oferim decat o viata scurta si mizera.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!