Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ultimii bivoli din Câmpia Română

Publicat: 31 iulie 2019 - 08:12
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Mare mi-a fost mirarea să văd bivoli păscând în marginea comunei călărăşene Vasilaţi. Am oprit să admir priveliştea plină de verdele ierbii, de răcoarea dimineţii, de cirezi de vaci şi turme de oi. Dar ce să fie oare animalele acelea masive şi negre, care pasc printre văcuţele Holstein?

Cobor din şosea malul înalt şi înierbat. Şopârlele fug speriate. Aerul e greu de miros de flori de soc. Ajung la loc drept şi piciorul îmi scapă într-o băltoacă. Mă apropii de cireadă. Nu-mi vine să cred, sunt bivoli, animale pe care numai prin Ardeal le-am mai întâlnit în drumurile mele. Uite-i şi aici, amestecaţi printre vaci, ridicându-şi din iarbă capul negru încoronat cu coarnele lor inconfundabile. Bivolii de la Dunăre, o raritate în sudul ars de soare.

BivoliClick pe poza pentru galerie!

Foşti navetişti
Unul dintre văcari mă observă şi se apropie: ”Sunt ai unor oameni din sat. Mai ţin şi ei câte doi-trei pe lângă casă”. După câtva timp, mă întâlnesc cu Rodica şi Dumitru Dragomir, crescători de bivoli, de vaci, dar şi cultivatori de legume, acolo, într-un mic solar, cât să scoată pentru câteva ieşiri la piaţa din Budeşti. ”Erau mai mulţi bivoli aici şi mai multe vaci. Păşteau pe valea asta două sute de vaci, acum mai sunt 80. Anul trecut au dispărut opt bivoli. Tinerii nu au mai vrut să ţină tradiţia. Noi ne-am retras acasă după ce nu am mai avut serviciu şi ne-am apucat să creştem animale”, îmi spun soţii Dagomir.
Rodica şi Dumitru au muncit la Bucureşti. S-au numărat printre miile de navetişti care urcau în tren cu noaptea în cap, ajungeau la întreprinderea din marele oraş, iar seara se întorceau acasă, în sat. Pământul era lucrat în cadrul CAP-ului. Animalele erau crescute, de asemenea, la CAP şi la IAS. Lor le mai rămânea să ţină câteva păsări în coteţ, ca să aibă un ou de aruncat în tigaie dimineaţa şi un porc bun de tăiat la Crăciun. După Revoluţie, întreprinderile au făcut reduceri de personal, aşa-numitele disponibilizări, şi mulţi dintre navetiştii satelor şi-au pierdut locul de muncă, primind în schimb salarii compensatorii. Soţii Dragomir s-au numărat printre ei. Au rămas acasă. Fiind încă în putere, s-au dedicat creşterii animalelor, până au ajuns la câteva văcuţe. Într-o zi, Rodica a aflat că fostul primar vinde o bivoliţă. N-au mai stat pe gânduri: ”Ne-am dus şi am cumpărat-o. Era foarte drăgălaşă. Am prins drag de ea. Am ajuns să avem acum şase bivoliţe cu lapte”, îşi aminteşte femeia.

Un izlaz fără câştig
Bivolii lor şi ai altor consăteni pasc pe şesul larg, unde iarba, datorită ploilor abundente, e din belşug. Aici e un fel de vale, una largă, aşa cum sunt în câmpie. Dumitru Dragomir a lucrat ca mecanic, apoi ca şofer la o întreprindere din Bucureşti. Din muncitor pe o platformă industrială, a redevenit sătean, gospodar: ”A îmbătrânit lumea, mai suntem câţiva care creştem bivoli, cred că vreo cinci. Tinerii care au rămas în sat nu se prea omoară cu munca. Pentru un animal trebuie să munceşti. Ei preferă să stea la cârciumă şi să ceară de băut, să ceară o ţigară. Bivolul e un animal pretenţios. Noi avem o bivoliţă care nu mă lasă să o mulg. Numai soţia o poate mulge”, povesteşte micul fermier.
Păşunea se întinde sub ochii noştri, ca o pânză de mătase verde. La aşa întindere de verdeaţă, mă gândesc că oamenii aceştia ar trebui să încaseze subvenţii europene pentru suprafaţă. Aflu, cu uimire, că nu primesc în cont nici măcar un euro, din cauză că nu au un contract încheiat cu primăria, care le permite să îşi păşuneze animalele fără să plătească redevenţă. Un fel de lasă-mă să te las, convenabil tuturor. Atât de convenabil, încât Dumitru are numai cuvinte de laudă la adresa actualului primar: ”E cu obraz, ţine la agricultori. Înainte vreme plăteam o taxă de păşunat. Acum nu mai plătim nimic”. La Vasilaţi sunt 340 de hectare de păşune. Subvenţia ar putea însuma peste 60.000 de euro pe an, bani de care să beneficieze toţi crescătorii de animale din sat. Primăria, însă, nu a scos la licitaţie izlazul, sau l-a scos şi nu a aflat nimeni. Crescătorii de animale întâlniţi de mine în şesul Vasilaţilor susţin că nu au primit niciodată un singur euro ca utilizatori ai păşunii.

La tarabă
Familia Dragomir încasează bani doar pentru animale, dar nu şi acel sprijin cuplat acordat pentru bubaline, care în 2018 a fost de 180 de euro. Nu au încasat acest sprijin din cauză că nu au ştiut, nu i-a informat nimeni, nu i-a ajutat nimeni. Ei nu fac parte din nici o asociaţie profesională. Singurul lor câştig e de pe urma vânzării brânzei telemea. La o mulsoare obţin 6 litri de lapte. Pe zi, obţin 12 litri de lapte, din care prepară 5 kg de brânză. Preţul la piaţă variază între 15 şi 20 de lei/kg. În Vasilaţi, chiar lângă gară, e o mică piaţă cu vreo câteva mese din beton, dar cei care au ceva de vânzare preferă să meargă la Budeşti, fiindcă se adună lume mai multă şi şansele de vânzare cresc. La sfârşit de săptămână Rodica vinde brânza acolo, dar consideră că ar mai trebui îmbunătăţite condiţiile din piaţă: ”Nu e piaţa pusă la punct. Mesele pentru brânzeturi ar trebui închise cu geam. Cei de acolo ştiu problema, dar nu fac nimic”. În timp, şi-au format o clientelă stabilă, care apreciază telemeaua de bivoliţă. ”M-a sunat un client de la Tânganu, vrea 20 de kg de telemea”, mă asigură Dumitru Dragomir. Omul e însă pesimist în ceea ce priveşte relansarea creşterii bivolilor în Vasilaţi: ”După concepţia mea, nu mai văd să-şi revină. Tinerii zic: «Dă-o-ncolo de coada vacii»”. De altfel, un băiat al soţilor Dragomir este plecat la muncă în Danemarca.

Pasiunea unui pensionar
Pe un alt trup de păşune, dar aparţinând tot de izlazul comunei Vasilaţi, l-am întâlnit pe Florian Mirică, la rândul său crescător de bivoli. Bărbatul a lucrat la Bucureşti timp de 35 de ani, la întreprinderea ”23 August”, apoi la Metrorex, fiind de meserie lăcătuş mecanic. După Revoluţie a fost disponibilizat, primind salarii compensatorii pentru 35 de luni. Bivoli creşte din 1992, când era încă navetist: ”Stăteam de vorbă pe tren şi l-am auzit pe unul că întreabă cine vrea să cumpere o bivoliţă mică. Am ajuns acasă, m-am sfătuit cu soţia şi am decis să o cumpărăm noi. Aşa am făcut. Acum am cinci bivoliţe”, spune gospodarul. Ca să le vedem, văcarul, un băiat, le scoate din stufărişul unui canal, unde s-au ascuns de soarele care a cam început să ardă peste şesul întins. Pe aici, greu de crezut, a fost mai demult o orezărie. Cultura a fost desfiinţată, pământul s-a înierbat şi aşa s-a transformat în păşune pentru animalele satului. Sunt vizibile nişte şanţuri înierbate. Nici Florian Mirică nu încasează vreun euro drept subvenţie europeană. Îşi aminteşte că ar fi existat cândva o asociaţie care a încasat nişte bani, dar nu deţine informaţii certe despre eventuali beneficiari în anii din urmă. Brânza o vinde tot la Budeşti sau în urma unor comenzi telefonice. E la fel de pesimist în ceea ce priveşte viitorul creşterii bubalinelor în Vasilaţi.

Florian Mirica_b
Florian Mirică: ”Nu mai văd crescând efectivele de bivoliţe. Numai să fie o minune. Nu mai vrea lumea să crească. Mulţi îmi zic de ce le mai ţin, că am pensia, dar eu am să le ţin cât pot”.


NICI O MÂNĂ DE AJUTOR
La Vasilaţi, în Câmpia Română, bivoli şi oameni se susţin unii pe alţii. Bivolii vor mai paşte în valea largă, bogată în ierburi, atât timp cât oamenii aceştia vor mai avea puterea să-i îngrijească. Tinerii muncesc pe la oraş, exact cum au făcut şi părinţii lor, care apoi şi-au pierdut locurile de muncă şi au rămas în sat să crească bivoli. Vor face oare şi tinerii, mai târziu, acest lucru, astfel încât spirala tradiţiei să se desfăşoare mai departe? Nu ştim. Deocamdată, de bivoli au grijă foştii navetişti, reintegraţi după disponibilizare în ritmurile satului. Numai că ritmurile acestea s-au mai complicat între timp. Ei, micii fermieri, care mai ţin în viaţă suflarea satului, ar avea dreptul să încaseze subvenţii europene pentru izalzul comunal, dar nu primesc nici un ban, fiindcă nu sunt organizaţi, nu au fost informaţi, iar primăria nu a făcut nici un pas spre ei. Să-i lase să păşuneze bivolii pe imaş, fără să-i taxeze, nu este chiar un ajutor. Mai bine ar pune în mişcare procedura de atribuire a izlazului, apoi să încheie contracte cu fiecare utilizator în parte, iar utilizatorii să depună cerere la APIA. Ei merită aceşti bani, lor le sunt destinaţi de Uniunea Europeană.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)

 

Vizualizat: 857 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Agromalim 12 - 15 septembrie 2019 Case IH - Sistemul AFS Harvest Command
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?