Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

UE reglementează AMELIORAREA ANIMALELOR de FERMĂ

Publicat: 17 mai 2019 - 14:48
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

După discuţii purtate cu crescătorii de oi în cadrul expoziţiei Agraria din 11-14 aprilie 2019 de la Jucu, jud. Cluj, şi în urma cursurilor de instruire de la Râmnicu Sărat, jud. Buzău, am constatat că sunt încă mulţi crescători cu oi performante care doresc să înfiinţeze asociaţii şi apoi să întocmească un program de ameliorare în conformitate cu Regulamentul 102 din 8 iunie 2016, care constituie cadrul juridic de drept al Uniunii Europene privind ameliorarea speciilor de animale de fermă.

 

Ameliorarea genetică a ovinelor şi a caprinelor este rezultatul modificării structurii genetice a efectivelor în sensul îmbunătăţirii însuşirilor morfo-productive şi de rezistenţă ale acestora.

2-Kids-Goat-Farm-About-3mm119_b

Cerinţe pentru autorizarea asociaţiilor de către ANZ
În perioada actuală, ameliorarea ovinelor se realizează cu sprijinul statului român pe baza unor programe de ameliorare verificate şi aprobate. Din punct de vedere organizatoric, asociaţiile de crescători de ovine, pe baza unei cereri de aprobare, se adresează Autorităţii competente a statului în zootehnie, care în România este Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). Această autoritate analizează şi evaluează cererea şi recunoaşte ca societate de ameliorare asociaţia care îndeplineşte următoarele cerinţe:
- asociaţia care depune cererea de recunoaştere are sediul pe teritoriul României;
- demonstrează în cererea sa că îndeplineşte cerinţele stabilite pentru programele sale de ameliorare în conformitate cu articolul 8 (3) din Regulamentul 1012, care se referă la ameliorarea unei rase de oi, conservarea unei rase de oi sau crearea unei rase de oi şi descriu în detaliu obiectivele ameliorării.
Înaintea punerii în aplicare a oricărei modificări legate de programul său de ameliorare aprobat, o societate de ameliorare (asociaţie sau exploataţie de ameliorare) notifică aceste modificări ANZ-ului şi informează în timp util crescătorii de oi care participă la acest program. Societăţile de ameliorare şi exploataţii de ameliorare au dreptul de a dispune de autonomie în definirea şi desfăşurarea programelor de ameliorare aprobate şi de a exclude crescătorii care nu respectă normele stabilite.
Cererea de aprobare trebuie să fie însoţită de un proiect de ameliorare pentru fiecare program de ameliorare pe care intenţionează să îl realizeze.
Dacă programul de ameliorare depus, odată cu cererea, riscă să compromită un program de ameliorare desfăşurat de o altă asociaţie (societate de ameliorare etc.), ANZ-ul poate refuza aprobarea acestui program sau din alte motive, furnizând solicitantului o explicaţie motivată. Societatea de ameliorare sau exploataţia de ameliorare are dreptul de a cere reexaminarea intenţiei de refuz în termen de maxim 60 de zile, iar dacă în urma reexaminării ANZ-ul reconfirmă decizia de refuz, va furniza solicitantului, în termen de 90 de zile, o explicaţie motivată.

DSC00122mm119_b

Programul de ameliorare trebuie să conţină:
• denumirea rasei care face obiectul programului de ameliorare respectiv, pentru a elimina confuzia cu animale de reproducţie de rasă pură similare cu altă rasă înscrisă sau înregistrată în alte registre genealogice existente;
• caracteristicile detaliate ale rasei care face obiectul programului de ameliorare, inclusiv indicarea trăsăturilor esenţiale;
• informaţii privind obiectivul său, care constă în conservarea rasei, ameliorarea rasei, crearea unei noi rase, reconstituirea unei rase sau orice combinaţie a acestora;
• informaţiile privind teritoriul geografic unde se desfăşoară programul;
• informaţiile privind sistemul de identificare a animalelor de reproducţie de rasă pură, care garantează faptul că animalele de reproducţie de rasă pură sunt înscrise în registrul genealogic numai după ce sunt identificate individual şi în conformitate cu legislaţia UE în domeniul sănătăţii animalelor privind identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile în cauză;
• informaţiile privind sistemul de înregistrare a pedigree-ului animalelor de reproducţie de rasă pură care sunt fie înscrise, fie înregistrate şi eligibile pentru înscriere în registrele genealogice;
• obiectivele de selecţie şi ameliorare ale programului de ameliorare, inclusiv indicarea obiectivelor sale principale, şi, după caz, criteriile detaliate de evaluare a respectivelor obiective, privind selecţia animalelor de reproducţie de rasă pură;
• în cazul creării unei noi rase sau în cazul reconstituirii unei rase - informaţiile privind circumstanţele detaliate care justifică crearea acestei rase noi sau reconstituirea acestei rase;
• programul de ameliorare vizează un efectiv suficient de mare de animale de reproducţie şi un număr suficient de crescători pe teritoriul geografic pe care se desfăşoară sau se prevede că se va desfăşura.
Dacă programul de ameliorare urmăreşte conservarea unei rase de ovine/caprine, cerinţele ar putea fi completate de măsuri de conservare ex situ şi in situ care ar asigura conservarea sustenabilă pe termen lung a rasei în cauză. Ar trebui să fie posibil ca măsurile în cauză să fie prevăzute în programul de ameliorare.
La nivelul UE funcţionează Comitetul Zootehnic Permanent care periodic poate împuternici o comisie să efectueze controale în statele membre cu privire la activitatea societăţilor de ameliorare şi a exploataţiilor de ameliorare. Deci ne trebuie competenţe, seriozitate şi resurse financiare, că efective de ovine/caprine avem!


CĂI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A STRUCTURII GENETICE A UNUI EFECTIV
Structura genetică a unei populaţii de animale este dinamică şi poate fi modificată în sensul dorit prin:
- selecţie, însoţită de potrivirea perechilor;
- încrucişare (hibridare, metisare);
- mutaţii.
Amelioratorul poate acţiona pentru îmbunătăţirea structurii genetice a unor efective mai ales prin selecţie şi încrucişare. Ameliorarea genetică a ovinelor nu constituie un scop în sine, ci o modalitate eficientă, bazată pe principii şi reguli ştiinţifice, de a modifica structura genetică a populaţiilor de ovine în sensul dorit.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)

Vizualizat: 478 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?