Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ţurcana, „regina” de la Costeşti

Publicat: 02 martie 2010 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Rasa Ţurcană, cu toate varietăţile ei, a ţinut capul de afiş la expoziţiile de ovine organizate de oierii autohtoni pe parcursul anului trecut, aprecierea unanimă a acestei suprarase culminând cu expoziţia de la Costeşti.

Click pe poza pentru galerie!

Înfiinţarea asociaţiilor de oieri în fiecare judeţ şi consolidarea celor existente, pe parcursul anului trecut, s-a materializat în mare măsură prin acţiuni de promovare a oilor şi a produselor obţinute de la specia ovină în cadrul numeroaselor expoziţii de profil desfăşurate în diverse colţuri ale ţării. Dintre acestea, cea mai mare, mai bine organizată şi cu participarea unui număr impresionant de expozanţi şi de vizitatori (circa 3000) a fost expoziţia de la Costeşti, din judeţul Hunedoara.

Localitatea este situată într-o zonă foarte pitorească, pe cursul superior al râului Orăştie, la poalele Munţilor Orăştiei, într-o zonă de trecere de la pădurile de foioase la cele de brad. În apropiere sunt Cetăţile Dacice de la Sarmizegetusa, care adaugă un plus de farmec şi curiozitate trecătorilor pe aceste meleaguri.

Aici, la Costeşti, unde istoria se îmbină cu o tradiţie milenară a oierilor, de şase ani încoace, în prima duminică a lunii octombrie se organizează Expoziţia crescătorilor de oi şi bursa oilor, ocazie cu care se vând exemplare de mare valoare genetică. Am mai participat la câteva ediţii în anii anteriori, dar în acest an Expoziţia de Ovine de la Costeşti a fost de departe cea mai mare, mai atrăgătoare şi mai bine organizată.

Asociaţia crescătorilor de ovine din judeţul Hunedoara, condusă de Dumitru Andreşoi, a dus greul organizării expoziţiei, însă un aport însemnat l-a avut şi Primăria Costeşti, reprezentată de primarul Viorel Bodea, DADR Hunedoara, condusă de Ştefan Ion şi, nu în ultimul rând, o mulţime de sponsori.

 

Ţurcana, mândria oierilor de munte

Pentru expozanţi au fost pregătite 110 boxe, de trei ori mai multe decât la ediţia din 2008, majoritatea fiind ocupate cu ovine de rasă Ţurcană. Doar trei compartimente au fost populate cu alte rase, predominante fiind oile Ţigaie şi Charollais.

Ţurcana deţine, în judeţul Hunedoara, peste 90% din structura de rase de ovine, astfel că ponderea acestei rase la expoziţie a fost covârşitoare.

În boxele cu oi Ţurcane am putut admira ovine din toate varietăţile acestei rase: Ţurcana albă (Bele), Oacheşe, Bucălăi, Brezate, Mărcuşe etc. Dintre acestea, prin număr, armonie corporală şi dezvoltare corporală, sau prin caractere tipice de rasă s-au evidenţiat oile Ţurcană bucălaie (părul de pe faţă şi picioare cu culoare castanie spre negru) şi varietatea Brează (o dungă albă pe faţă pe un fond gri).

La deschiderea expoziţiei de la Coştei au luat cuvântul reprezentanţi ai oierilor, cadre tehnice şi din învăţământ, care au apreciat că oaia Ţurcană din această zonă, dar şi din alte regiuni, este regina Munţilor Carpaţi şi mândria locuitorilor din zona montană.

De fapt, rasa de ovine Ţurcană prin efectivele numeroase, multitudinea de varietăţi şi populaţii, distincte între ele şi bine consolidate, poate fi considerată o suprarasă de oi.

 

Oi de mare valoare genetică, premiate

Evaluarea tehnică a exemplarelor de ovine expuse a fost anevoioasă, din cauza numărului mare de exemplare valoroase.

După evaluări, reevaluări şi dezbateri furtunoase s-a decis acordarea a trei premii, astfel: premiul I a revenit crescătorului Ionel Toncea pentru oi adulte Ţurcane, premiul II crescătorului Gheorghe Bodea pentru tineret Ţurcană şi premiul III crescătorului Simion Muja pentru berbeci din rasa Ţurcană.

Pe un timp superb de toamnă, în decorul multicolor al pădurilor de foioase şi de brazi, a urmat un festival tradiţional al cântecului şi al dansului popular, specifice zonei. Apoi, crescătorii din cele mai îndepărtate zone ale Transilvaniei au achiziţionat la preţuri stimulative oi şi berbeci cu valoare genetică ridicată.

 

BUCĂLAIA, BREAZA ŞI OACHEŞA

• Oile Ţurcană Bucălaie se cresc aproape în toate zonele din judeţul Hunedoara, fiind tipice depresiunii Haţegului şi zonei râului Orăştiei. Această varietate nu este menţionată în cărţile de specialitate mai vechi, dar în perioada actuală creşterea acestor oi a luat amploare şi în alte regiuni ale ţării, datorită masivităţii, vitezei de creştere a mieilor şi rezistenţei (lâna este mai gorasă) la condiţii vitrege.

Se estimează că această varietate s-a format în ultimii 40-50 de ani de către oierii din ţara Haţegului, care au cumpărat berbeci masivi Ţigaie bucălaie, ecotipul de Banat, şi i-au împerecheat cu oi Ţurcane albe sau cu Mărcuşe. Mieii obţinuţi au avut culoarea capului bucălaie identică cu cea a berbecilor, culoare care se transmite dominant.

Breaza, localizată mai cu seamă pe Valea Jiului, are o constituţie mai fină şi este considerată de crescători ca fiind cea mai bună pentru producţia de lapte, alături de Oile Ţurcane Creţe din zona Caransebeşului.

Ţurcana Oacheşă este de o armonie corporală şi de o frumuseţe aparte: albă şi cu un contur închis în jurul ochilor, caracteristică şi ea zonei Haţegului.

Vizualizat: 1130 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGROSEL adoptă o nouă identitate - HEKTAR Piscicultura are nevoie de susţinere!
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?