Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

“Transparență opacă” la Ministerul Sănătății

Publicat: 23 octombrie 2016 - 20:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Am așteptat mai mult de jumătate de an să vedem ce se întâmplă cu celebrul Ordin nr. 119/2014, al Ministerului Sănătății, cu privire la distanțele minime între ferme și zonele de locuit. Cum era de așteptat, în afară de niște răspunsuri aberante, până acum nu s-a întâmplat nimic. 

Reamintim că la începutul anului 2014, Ministerul Sănătății (MS) a emis Ordinul nr. 119 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. În acest Ordin, la Art. 11, alin. (1) sunt prevăzute distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și o serie de unități care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Printre care și fermele zootehnice. Problema este că distanțele stabilite de Ministerul Sănătății par a nu avea un fundament științific și contravin normelor europene, aplicate în multe state din vestul Europei. Revista Ferma a semnalat în numeroase rânduri în paginile ei neconcordanțele existente în legislația națională.
În urma diverselor adrese transmise de către noi, Asociația Profesională a Crescătorilor de Păsări de Carne și Ouă - Iași, și prin intermediul revistei Ferma, am primit, în cele din urmă, un răspuns cel puțint ciudat, ca să nu îl clasificăm altfel. Așadar, prin răspunsul cu nr. 81915/18.01.2016 Ministerul Sănătății face afirmații absurde.

Exces de zel prin depășirea de atribuții
Conform regulamentului de organizare și de funcționare al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), instituția guvernamentală acționează pentru a proteja mediul și resursele naturale, pentru a garanta generației actuale și celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică și progresul social”. Domeniile de competență ale MMAP sunt: controlul poluării industriale; calitatea aerului și zgomotul ambiental; managementul ariilor naturale protejate, conservarea biodiversității, securitatea biologică; infrastructura de mediu; gestionarea deșeurilor; gestionarea substanțelor și preparatelor chimice periculoase; protecția solului și subsolului; dezvoltarea durabilă; schimbările climatice; managementul apelor; managementul sectorului forestier; meteorologie; hidrologie și hidrogeologie.
Atunci ne întrebăm cum își pot permite cei de la Ministerul Sănătății să încalce atât de flagrant legea printru-un ordin de ministru care reglementează aspecte din sfera de competență a Ministerului Mediului? În argumentația prin care ne specifică de ce nu este necesară modificarea Ordinului 119, mult stimabilii specialiști din Ministerul Sănătății scriu negru pe alb că: ”în contextul modificărilor climatice globale, pentru protecția atmosferei și îmbunătățirea calității aerului, se impune reducerea emisiilor etc”. Păi, domnilor ”specialiști”, dumneavoastră ați greșit ministerul? Voi trebuia să fiți angajați la Mediu, nu la Sănătate! După cum am mai afirmat în articolele anterioare, cei de la Sănătate își depășesc atribuțiile de serviciu. Trebuie să respecte regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Sănătății, nu al Mediului. Sau ar trebui organizată o testare a personalului din Ministerul Sănătății cu privire la cunoașterea atribuțiilor acestui minister?

MS face abuz de competențe pe care nici nu le are!
Să mergem mai departe. Răspunsul Ministerului Sănătății, din care citez: ”în calcularea distanțelor dintre ferme și teritoriile protejate (zone de locuit) (…), pentru a estima riscurile de poluare prin emisia unor compuși chimici în aer etc”, accentuează ideea că MS își arogă competențe pe care nu le are. De unde și până unde un medic poate evalua riscurile de poluare?! Atunci ar trebui să desființăm facultățile de specialitate pe mediu și chiar Ministerul Mediului, deoarece Sănătatea se pricepe la toate. Și cred că ar trebui să desființăm și Ministerul Agriculturii, dacă tot nu-și poate apăra fermierii de un Ordin al unui Minister care din exces de zel își extinde competențele într-un domeniu oarecum străin.
Ultimele două paragrafe din acest răspuns ne-a lăsat consternați. Citez: ”Nu putem fi de acord cu un grup de lucru interministerial, în cazul de față fiind vorba de un Ordin al Ministerului Sănătății…” Să înțelegem din acest răspuns că cei de la MS se consideră niște mici ”dumnezeii” pe pământ, iar orice Ordin al Ministrului Sănătății este perfect și nu poate suferi modificări, pentru că cei de la Sănătate dețin adevărul suprem?!
Iar pentru ca tabloul aberațiilor să fie complet, MS mai face și precizarea că ”în plus, un grup de lucru interministerial presupune întâlniri ale reprezentanților unor ministere, nu și ai unor asociații ale întreprinzătorilor”. Cu alte cuvinte, la Ministerul Sănătății, transparența decizională este nițel… opacă. Cum poți face asemenea afirmații, când un minister trebuie să elaboreze strategii și acte normative în sprijinul cetățenilor?! În loc să se ocupe de sănătatea populației, MS are cu totul alte preocupări. Dar și mai deranjantă este aroganța acestor specialiști din MS, aflați în funcții vremelnice, care ne hotărăsc nouă viitorul și (ne)siguranța alimentară. Această atitudine a celor de la Sănătate aduce mai mult cu perioada de dinainte de 1989, în care doar doi-trei oameni în stat știau ce e bine pentru întreaga nație.
De nenumărate ori am atras atenția că Ordinul 119 este abuziv, inclusiv la întrunirea publică avută cu marii crescători de păsări la Iași, în anul 2015. A fost un semnal de alarmă și un îndemn la asociere pentru binele tuturor și pentru a lupta împotriva unor reglementări aberante care ne afectează direct sau indirect și mai devreme sau mai târziu ne va crea mari neajnsuri. Un îndemn rămas fără ecou și, în definitiv, o cauză aproape pierdută!

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 18 (179) din 15-31 octombrie 2016

 

Vizualizat: 1495 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Maschio Gaspardo la Agromalim 2019 Cons DDA la Agromalim 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?