Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

STOP castrare purcei. Schimbă Directiva UE 120 gustul cărnii de porc?

Publicat: 24 februarie 2018 - 01:36
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Alternative la castrarea chirurgicală! Indiferent că vorbim despre fermele comerciale sau gospodăriile populaţiei, nu există azi decât două variante la castrarea chirurgicală a purceilor masculi. Prima este aşa-numita „imuno-castrare”, iar cealaltă presupune, pur şi simplu, creşterea animalelor necastrate!!!

Să vedem, aşadar, care sunt provocările pe care le presupune fiecare dintre aceste două variante.

Imuno-castrarea
Pentru a aplica această alternativă, trebuie să se înţeleagă că ea presupune cumpărarea de la furnizori autorizaţi a unei substanţe injectabile - denumită de producător „vaccin” de castrare - şi administrarea acesteia animalului după un protocol ce trebuie respectat cu stricteţe, ca să-şi producă efectele dorite. Desigur, de către personal autorizat în acest sens. La ora actuală, acest „vaccin” este deja utilizat în ferme comerciale, însă rezultatele par să fie controversate. La unii tratamentul funcţionează cu succes, la alţii... nu prea. Cel mai probabil, acolo unde rezultatele nu au fost la înălţimea aşteptărilor, cauza a fost nerespectarea cu stricteţe a protocolului de administrare. Procedura nu este în sine complicată, însă trebuie aplicată cu profesionalism, respectându-se vârsta la administrare şi cantitatea de vaccin injectată. Conform producătorului, dacă totul se face ca la carte, testiculele responsabile de mirosul specific al vierului se resorb, iar animalul, castrat imunologic, va putea fi sacrificat, iar carnea va fi total lipsită de miros.

Purcel_b

Renunţarea cu totul la castrare
Trebuie precizat că există deja ţări în Europa care au renunţat la castrarea chirurgicală de mai mult timp, britanicii fiind cei care au o experienţă îndelungată în acest sens. Dar, în ultima vreme, aceeaşi tendinţă se constată în Spania, Portugalia şi Olanda.
Se cunoaşte faptul că, pentru a păstra masculii necastraţi şi, concomitent, a reduce riscul apariţiei mirosului specific de vier a cărnii, sunt necesare trei condiţii simultane: a) animalele să ajungă la greutatea de tăiere cât mai rapid posibil, respectiv înainte de apariţia maturităţii sexuale; b) furajarea să fie în aşa fel ajustată încât să asigure un spor mediu zilnic cât mai ridicat şi c) menţinerea unei curăţenii exemplare în adăpost pe toată durata creşterii (valori minime la metan, amoniac şi CO2). Dacă aceste elemente nu sunt asigurate, singura opţiune a fermierului rămâne să livreze animalele către abator la o greutate corporală în viu de maxim 95-100 kg!

Costurile suplimentare sunt inerente
Indiferent de varianta aleasă, trebuie să luăm în calcul atât necesitatea ajustării fluxului tehnologic, precum şi costurile suplimentare inerente. Dacă ne referim la flux, trebuie să avem în vedere că porcii va trebui să fie cazaţi separat pe sexe pentru evitarea contactului direct al masculilor necastraţi cu femelele, aspect ce contribuie la stimularea declanşării precoce a instinctelor sexuale şi, implicit, la apariţia în carne a neplăcutului - pentru majoritatea consumatorilor!!! - miros de vier.
Costurile suplimentare derivă şi din necesitatea achiziţiei şi administrării „vaccinului”, acolo unde se alege opţiunea imuno-castrării.
Un alt element pe care noi, fermierii, ar trebui să-l luăm în calcul este reacţia abatoarelor, procesatorilor şi, mai ales, a consumatorilor, în privinţa cărnii provenite de la masculi necastraţi sau imuno-castraţi. Dacă ne referim la abatoare, este clar că aici va trebui să se facă teste de identificare pe linie a carcaselor cu miros de vier. Or, din perspectiva asta, e nevoie de personal pregătit special în acest sens, întrucât, la acest moment singurul instrument fezabil şi de încredere este... nasul uman!!! Apoi, să nu uităm că testele suplimentare necesită reorganizarea fluxului de tăiere pe sexe şi determină încetinirea acestuia.
Pe de altă parte, scăderea calităţilor tehnologice a cărnii va ridica probleme şi la procesatori, care va trebui să-şi schimbe strategia de direcţionare a cărnii către prelucrarea ulterioară - mai ales în privinţa sortimentelor din categoria mezelurilor crud-uscate şi a cărnii proaspete.
Şi, în fine, oare cum vor reacţiona consumatorii la gustul şi mirosul diferite ale cărnii de porc ce va ajunge în galantare? De fapt, aceasta este cea mai grea întrebare la care răspunsul nu este nici pe departe cunoscut!


ALTE ELEMENTE DE LUAT ÎN CALCUL
Indiferent de variantă, nu sunt de ignorat nici următoarele elemente:
• Eficienţa producerii unui kilogram de carne în viu;
• Impactul asupra calităţii cărnii - scăderea conţinutului de grăsime intramusculară, creşterea proporţiei de acizi graşi polinesaturaţi şi o creştere a vitezei de oxidare a grăsimilor;
• Modificări substanţiale de comportament în cazul masculilor necastraţi - agresivitate sporită, probabila creştere a mortalităţii, mai ales în condiţii de spaţiu insuficient;
• Necesitatea utilizării de reţete furajere diferite, pe sexe, în sensul nivelului energiei, al aminoacizilor, utilizarea de ingrediente furajere care determină reducerea mirosului de vier etc.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie)

 

Vizualizat: 3104 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?