Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

SEZONUL MONTELOR la CAPRE - inducerea şi depistarea estrului fertil

Publicat: 19 octombrie 2019 - 10:14
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Peste puţin timp începem un nou sezon de reproducţie la capre. Factorii care joacă un rol important în capacitatea caprelor de a se reproduce sunt nutriţia, starea de sănătate, condiţia corporală şi prezenţa ţapului (stimularea prin feromoni).

Nutriţia şi starea corporală sunt strâns legate, îndeosebi la caprele specializate pentru producţia de lapte. În acest caz monta are loc cu două luni înainte de sfârşitul lactaţiei. La încheierea lactaţiei, care nu trebuie să depăşească zece luni, corpul este epuizat de resurse. Acestea trebuie refăcute printr-o hrănire la nivelul cerinţelor, în caz contrar se va ajunge la avort. Nu acelaşi lucru se întâmplă la caprele autohtone de rasă Carpatină, care încheie lactaţia mai devreme (august-septembrie) şi pot fi pregătite pentru montă printr-un program adecvat de hrănire.

Caprine_b

Manifestarea căldurilor
Separarea efectivului de capre de cel de ţapi este foarte importantă în succesul aplicării unui program de reproducţie eficient. Păşunile repartizate ţapilor trebuie să fie suficient de departe de cele ale caprelor, pentru a evita ca aceştia să forţeze gardurile pentru a ajunge la caprele în călduri.
La capre estrul (căldurile) poate fi indus de prezenţa ţapilor. Acest răspuns este asociat cu o primă ovulaţie la două-trei zile după introducerea ţapului. Prima ovulaţie este de obicei discretă şi cu o fertilitate scăzută. A doua ovulaţie are loc cinci-şase zile mai târziu, fiind însoţită de estru fertil. Răspunsul la efectul ţapului este influenţat de agresivitatea sexuală a acestuia, de intensitatea stimulării şi de condiţia corporală a caprei. Contactul imediat între capră şi ţap are ca rezultat un răspuns mult mai intens decât contactul prin gard sau unul intermitent. Feromonii responsabili de inducerea estrului sunt prezenţi în părul de ţap - afirmă cercetătorii americani de la North Carolina University - şi nu sunt asociaţi cu mirosul acestuia în timpul perioadei de reproducţie. Mirosul dezagreabil al ţapului este dat în special de urina pe care acesta o împrăştie pe cap şi pe partea anterioară a corpului.
În timpul perioadei de montă, caprele ajung în călduri la fiecare 18-20 de zile. La începutul şi sfârşitul sezonului de montă s-au semnalat cicluri scurte de călduri fără ovulaţie. La tineret, ciclurile de călduri se pot manifesta la perioade reduse de timp, de 5-12 zile. La caprele mature această situaţie este considerată anormală.
Pentru succesul montei, caprele şi ţapii ar trebui să fie ţinuţi împreună timp de 40-45 de zile, ceea ce reprezintă durata necesară pentru a finaliza două cicluri de intrare în călduri.
La intrarea în călduri, caprele devin foarte vocale, iar unele behăie ca şi cum le-ar durea ceva. Un alt semn este că mişcă permanent coada în lateral, iar vulva este uşor umflată şi edemaţiată (înroşită). Zona din jurul cozii poate părea umedă şi murdară în urma secreţiei vaginale. Apetitul scade şi urinează frecvent. Se mişcă în permanenţă în interiorul ţarcului pentru a găsi o modalitate să ajungă la ţap. Câteodată sar pe alte capre.
Durata estrului variază de la 12 până la 48 de ore, iar ovulaţia are loc de obicei la 12 până la 36 de ore de la debutul căldurilor şi ca urmare capra este fertilă aproximativ 24 de ore. La începutul căldurilor secreţia vaginală este limpede şi incoloră, după care devine mai albă şi mai opacă spre sfârşitul estrului.

Sorin-Octavian VOIA,
USAMVB Timişoara
Stelian DĂRĂBAN,
USAMV Cluj


ANUL ŞI FĂTAREA
Caprele ajung la pubertate şi sunt gata să se reproducă la vârsta de 7-10 luni, dar există o condiţie de greutate, respectiv 75% din cea de adult. Prin urmare, crescătorul decide când tineretul caprin poate fi introdus la montă în funcţie de vârstă, greutate şi condiţie corporală. De asemenea trebuie luat în considerare şi sezonul, deoarece iezii fătaţi primăvara sau vara, din cauza stresului termic din unii ani, nu cresc la nivelul potenţialului şi se confruntă cu mai multe probleme de sănătate, spre deosebire de cei fătaţi în perioadele mai răcoroase ale anului.
Caprele de carne pot fi montate la fiecare opt luni, dar este necesar un bun management al reproducţiei, o alimentaţie bună şi rase care se pot monta în afara sezonului. Cu toate acestea, reproducerea o dată pe an are ca efect creşterea producţiei de lapte şi a vieţii productive, permite alăptarea iedului, care creşte mai repede, şi alocarea unei perioade de timp caprei pentru a-şi reface rezervele corporale pentru un nou sezon de reproducţie.


Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)

Vizualizat: 362 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA OROS Linamar la AGRITECHNICA 2019
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?