Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Să iernăm ovinele în condiții de bunăstare (II)

Publicat: 11 decembrie 2016 - 00:41
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

În numărul trecut al revistei Ferma am tratat unele aspecte legate de bunăstarea ovinelor în perioada de stabulație (tratamentele preventive, norme pentru construcția saivanului etc.). Pe lângă normele constructive într-un saivan, foarte importante sunt și dotările interioare (boxele, jgheaburile de furajare, adăpătorile etc.), furajarea și atitudinea ciobanului față de ovine. 

Legea nr. 2005/2004 și Ordinul ANSVSA nr. 75/2005 prevăd și cerințele cu privire la cazarea, hrănirea, adăparea și îngrijirea ovinelor.

Oile sunt animale care în perioada de stabulație preferă să conviețuiască în grupuri mici de circa 50 de capete. Dacă sunt separate de grup, ele devin agitate, behăie frecvent, încearcă să evadeze sau se ridică în două picioare peste nivelul peretelui boxei, pentru a avea în raza vizuală alte oi.

Zona de furajare
În condiții de confort, furajare și adăpare la nivelul cerințelor, cele mai bune rezultate s-au obținut când saivanul a fost compartimentat în boxe de 50 de oi mame cu mielar și cu ușă de acces în padocul exterior. În fiecare boxă, sau în lipsa lor, pe axul saivanului, pe una sau pe două laturi, se amplasează iesle-grătar prevăzute cu jgheaburi pentru colectarea frunzelor de fân (figura 1) sau jgheaburi de furajare din tablă zincată, scândură de brad etc. (figura 2).
Pentru fiecare ovină se va asigura, în funcție de rasă, un front de furajare care să evite înghesuiala în momentul administrării furajelor. În medie, la rasele de ovine autohtone se recomandă un front de furajare de 40-50 cm la berbeci, de 25-33 cm la oi și 20-25 cm la tineretul de prăsilă.
Ieslea pentru furaje poate avea formă liniară, recomandată pentru berbeci, tineret și oi sterpe, sau circulară, indicată pentru oi gestante în fază avansată, cu scopul de a evita înghesuiala.
Pentru administrarea furajelor concentrate (porumb, orz, triticale, granule etc.) afară din saivan se folosesc jgheaburi în forma literei V, din scândură.

Adăparea ovinelor
Oile întreținute în condiții de bunăstare, în perioada de stabulație trebuie să beneficieze de apă potabilă la discreție. Consumul zilnic de apă în această perioadă este mai mare, deoarece furajele fibroase (fânul, cocenii, paiele, vrejii) conțin puțină apă (sub 15%) comparativ cu iarba (80-90%).
În funcție de rasa de ovine, de sortimentul de furaje și de cantitatea consumată, orientativ, se vor asigura: pentru berbeci - 6 litri de apă, oi mame - 5 l, tineret de prăsilă - 4 l și mieii 0-3 luni - 0,5 l apă/zi, revenind 3 litri de apă/kg de substanță uscată ingerată.
Sursa de apă potabilă poate fi rețeaua locală, izvoarele naturale, puțurile forate la adâncime mare (50-100 m) și, ocazional, în zona montană și de deal, chiar pâraie sau cursuri cu apă limpede și potabilă. În saivan, apa - la discreție și la o temperatură potrivită - se poate asigura cu o instalație cu bazin central (75-100 l apă), cu plutitor și nivel constant, legat prin conducte de adăpători sau de jgheaburile de adăpare, cu lungimea de 1 m și capacitatea de 30-40 l apă. Adăparea la surse din afara saivanului, în perioada rece, se face de 2-3 ori/zi numai după ce oile au fost furajate cu furaje fibroase și/sau concentrate, pentru a evita avorturile provocate de un consum ridicat de apă rece.
În saivanele cu boxe mari pentru grupuri de oi, se folosește un jgheab sau două adăpători automate la 50 oi. Indiferent de sistemul de adăpare adoptat, adăpătorile trebuie să fie montate la o înălțime care să depășească talia oilor, pentru a nu deprecia calitatea apei cu crotine și/sau urină.
Dacă se respectă normele de confort în saivan pentru: volum, suprafață pe ovină, așternut, luminozitate, se pot îndeplini normele privind concentrația maximă admisă de bioxid de carbon 3‰ (3000 părți per milion - ppm), amoniac 0,026% (26 ppm) și hidrogen sulfurat 0,01‰ (10 ppm).

Nutriție specifică fiecărei categorii de animale
Bunăstarea la ovine este puternic condiționată de asigurarea, la nivel optim, a furajelor necesare pe categorii (oi, berbeci, tineret) și stare fiziologică.
În funcție de zonă, în perioada de stabulație se folosesc următoarele furaje:
• fibroase (fânuri de calitate, paie de grâu, ovăz, orz, vreji de mazăre, soia);
• frunzare (ramuri verzi uscate de salcâm, salcie, stejar);
• ghindă, jir;
• suculente (sfeclă furajeră și/sau de zahăr, siloz numai după fătare);
• furaje concentrate (cereale integrale, șroturi, gozuri și spărturi de la cereale etc.)
Oilor aflate în a doua perioada de gestație li se asigură necesarul de substanțe nutritive prin consumul zilnic a 0,8 kg fân de bună calitate, 0,2-0,3 kg coceni de porumb și/sau paie, 0,4 kg amestec de concentrate (porumb 20%, orz 38%, tărâțe 20%, șrot de floarea-soarelui 20%, fosfat de calciu 1%, sare 1%) și 8 g de sare, iar în perioada de alăptare consumul zilnic de furaje crește, fiind de 1,7 kg fân de bună calitate, 1,2 kg sfeclă furajeră, 0,5 kg amestec de concentrate și 8 g sare.
în medie, pentru perioada de stabulație de 100-120 zile se prevede în zona de șes: 140 kg fân, 15-20 kg paie de consum și 40 kg paie de așternut, 50 kg concentrate, 60 kg sfeclă furajeră, 1,2 kg sare bulgări de culoare închisă. Aceste cantități se majorează cu 20-30% pentru oile întreținute în zona de deal, unde perioada de stabulație este de circa 150 zile.
Pe lângă toate condițiile privind bunăstarea oilor menționate anterior, trebuie precizat că binele oamenilor nu trebuie clădit pe suferința animalelor. Ovinele trebuie protejate eficient de atacul carnivorelor mari și tratate cu blândețe. Oile dresate sau “ciobănite” au încredere în ciobanul îngrijitor și îi urmează îndemnurile și/sau comenzile în saivan, la pășune, la drum și la muls. Este o încântare să vezi cum la un semnal al ciobanului, oile îl urmează sau se adună într-un loc anume.

Ioan PĂDEANU
Dinu GĂVOJDIAN


FRONTUL OPTIM DE FURAJARE
Frontul optim de furajare se poate determina de fiecare crescător procedând astfel: într-un saivan care are jgheaburi (iesle) de furajare cu lungimea de 4 m, în saivan se așază un jgheab care se încarcă cu fân de bună calitate, după care se lasă oile la jgheab, una câte una, până când pe ambele părți ale jgheabului nu mai rămân locuri goale. Un exemplu ipotetic: la jgheabul de furajare de 4 m frontul de furajare este de 8 m pe ambele părți și, fără să fie înghesuite, pot consuma furaje 24 de oi, în acest caz fiecărei oi îi revin 33 cm (800 cm : 24 oi rezultă 33 cm). Jgheaburile universale sunt recomandate pentru oi fără coarne, iar pentru oile cu coarne mari se recomandă iesle-grătar cu tăviță de colectare a resturilor de fân sau pentru administrarea concentratelor.

 fig. 2. Iesle universala

 

 

fig. 1. Iesle gratar

Articol publicat in revista Ferma nr. 21 (182) din 1-15 decembrie 2016

Vizualizat: 1382 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!