Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Replica MADR pentru OIERII care s-au plâns la DNA şi la Bruxelles!

Publicat: 17 ianuarie 2018 - 20:43
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Crescătorii de ovine Dan Petrescu, din Curtea de Argeş, Gheorghe Dănuleţiu, sau Ghiţă Ciobanul, cum îl ştie toată lumea, din Jina, Sibiu, şi Ionică Sterp, din Bihor, au ajuns cu plângerile până la Bruxelles. Pe 17 ianuarie 2018, aceştia au fost din nou la Ministerul Agriculturii, să caute rezolvare pentru problemele lor, dar au depus şi o plângere la DNA împotriva MADR, APIA şi ANZ. Ce le răspunde şeful MADR!

Anul trecut, cei trei oieri au depus memorii la Preşedintele României, Klaus Iohannis, la premierul Mihai Tudose, la Ministerul Agriculturii, unde i-au explicat ministrului Petre Daea că banii pentru sprijinul cuplat pentru ovine ajung la foarte puţini oieri. Ei au depus o plângere penală şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), dosarul fiind în instrumentarea Serviciului Teritorial Piteşti. Pe 5 decembrie 2017, cei trei crescători de ovine din România au fost primiţi, la Bruxelles, în Parlamentul European, la OLAF (Biroul European Antifraudă) şi la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene (DG Agri).

Până acum am făcut doar petiţii sau memorii, dar în această dimineaţă am depus o plângere la DNA împotriva Ministerului Agriculturii, APIA şi ANZ. Vrem să fie foarte clar că plângerea noastră nu este îndreptată împotriva anumitor persoane din minister sau lideri ai crescătorilor de ovine. Noi sesizăm procurorii anticorupție despre fapte concrete de corupţie: dare de mită, luare de mită, abuz în serviciu, etc. Toate acuzaţiile sunt legate de împărţirea fondurilor europene şi a banilor de la bugetul de stat sub forma subvenţiilor acordate în sectorul ovine, afirmă cei trei crescători de ovine.

Gheorghe Dnulet, Ioan Sterp si Dan Petrescu_b

Iată precizările MADR, după întâlnirea din 17 ianuarie 2018, Şeful de la Agricultură fiind nemulţumit de „prezentarea trunchiată în mass-media” a situaţiei celor trei crescători de ovine!

Cei patru crescători de ovine, respectiv Dănuleţiu Gheorghe, Coc Marius, Petrescu Daniel, Sterp Ioan, au fost de mai multe ori la MADR prezentând conducerii Ministerului o serie de probleme cu care se confruntă sectorul din care provin.

De fiecare dată, prezenţa lor la MADR a fost după alte întâlniri ai reprezentanţilor crescătorilor de ovine cu conducerea Ministerului. Cu toate că MADR a susţinut un dialog constant şi permanent cu toţi crescătorii de ovine din România, sugerându-le să participe împreună la dialogul instituţional, din nefericire, acest lucru nu a fost posibil.
MADR, interesat fiind de realizarea unui dialog permanent şi constructiv cu toţi fermierii, şi în mod particular cu crescătorii de ovine, a dat curs tuturor solicitărilor, indiferent de numărul participanţilor şi modul de organizare.

În data de 15 ianuarie 2018, la MADR, a fost organizată o întâlnire cu reprezentaţii Federaţiei de crescători de ovine, care reprezintă 72% din totalul crescătorilor de ovine din România şi lanţurile de supermarket-uri în vederea găsirii soluţiilor concrete privind valorificarea internă în lanţurile de magazine a cărnii de oaie, brânzeturi, întâlnirea desfăşurându-se timp de două ore, într-un interes comun, cu un dialog constructiv, MADR informând opinia publică despre această întâlnire.

În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie mijloacele de realizare a unui parteneriat între crescătorii de ovine şi supermarketuri pentru comercializarea, valorificarea, stabilind concret ce trebuie să facă crescătorul şi unde să sacrifice ovinele. În acest fel, s-a reuşit să se pună în contact crescătorul de ovine cu lanţurile de comercializare, urmând ca până pe 1 martie 2018 să se încheie şi contracte între producători şi lanţurile de comercializare, înţelegându-se prin aceasta că toate detaliile privind calitatea produselor, cu locul şi condiţiile de sacrificare şi de pregătire a mărfurilor, să fie stabilite de comun acord.
Federaţiile au prezentat soluţii în interesul tuturor crescătorilor de ovine. Cele stabilite cu această ocazie urmează a fi puse în practică până la data de 1 martie 2018.

În aceeaşi dată, 15.01.2018, la solicitarea dlui. Răduţ Florin, preşedinte al Asociaţiei „Țigaie cu cap negru” din Teleorman şi a domnului Coman Cătălin de la Asociaţia Crescătorilor de ovine din Teleorman, în prezenţa ministrului Petre Daea şi a aparatului tehnic din MADR a fost discutată posibilitatea sacrificării în puncte autorizate sanitar-veterinar şi a desfacerii în perioada pascală 2018 pe raza municipiului Bucureşti.

Ovine Ferma Pastor_bÎn data de 16 ianuarie 2018,  ministrul Petre Daea a fost contactat telefonic de crescătorul de ovine Daniel Petrescu, pentru a avea o întâlnire în vederea discutării unor probleme ale sectorului. 

Această întâlnire a fost programată pentru ziua următoare, respectiv pentru 17 ianuarie 2018, şi a avut loc în prezenţa ministrului Agriculturii, precum şi a Directorului General Adjunct a Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii, Marian Avram, a domnului Ion Roşu, Director General Adjunct al Direcţiei Generale Politici Agricole, a Directorului General al Agenţiei Naţionale a Zootehniei, Iacob Lelior şi specialişti din cadrul MADR, punând în discuţie următoarele:

1. Conflictul domnului Dan Petrescu privind modul în care s-a atribuit contractul de concesiune al suprafeţelor de pajişti existente în UAT Curtea de Argeş, manifestându-şi nemulţumirea că el a pierdut procedura de achiziţie publică şi nu are pajişti în concesiune. (a deţinut în concesiune aproximativ 600 ha până în 2015)
2. Ce sumă este repartizată la ANT pentru ovine şi când încep plăţile efective.
3. Lipsa abatoarelor pentru sacrificarea ovinelor
4. Prezentarea unui tabel cu nume şi prenume privind înscrierea unor cetăţeni în Registrul Unic pe programul de minimis pentru lână
5. Program Scrapie
6. Legea nr 86/2014 pentru aprobarea OUG nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

Ca răspuns la problemele ridicate de crescătorii de ovine s-au făcut următoarele precizări punctuale:

1. S-a dispus de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale deplasarea la faţa locului a domnului director general adjunct din cadrul Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii, Marian Avram, pentru a constata cele reclamate la punctul 1.

2. Li s-a comunicat suma rezervată pentru ANT 24,01 lei/cap de ovine şi faptul că acestea vor începe de mâine, 18 ianuarie 2018.

3. a) S-a dispus în continuarea discuţiilor din 15 ianuarie 2018, care au fost într-o abordare mai largă, inventarierea tuturor punctelor de sacrificare şi autorizarea acestora în condiţiile legii, pe care să le punem la dispoziţia crescătorilor de ovine pentru a fi cunoscute ca locuri unde îşi pot sacrifica animalele.
b) Stabilirea zonală a punctelor de sacrificare ce trebuie construite în parteneriat public privat în 2018 prin fondurile FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii), întrebându-l concret pe Gheorghe Dănuleţiu, dacă este dispus să construiască, prin formele de sprijin alocate.

4. Ministrul Agriculturii le-a solicitat să lase informaţiile cu privire la înscrierea în programul de minimis lână a acelora care nu au ovine, dar facem precizarea clară că niciunul dintre cei înscrişi nu a beneficiat şi nu pot să beneficieze dacă nu au şi nu depun documente justificative conform HG nr.500/2017. Înscrierea pur şi simplu în registru nu înseamnă şi acordarea de sprijin.

5. Cu privire la programul de scrapie, problema ridicată de domnul Coc Marius din Mureş, considerând-o demult o problemă foarte importantă şi care trebuie rezolvată de către autorităţile statului şi crescătorii de animale, directorul ANZ, Iacob Lelior, a prezentat stadiul realizării programului de genotipare pe care l-a început din anul 2017 şi în care până la această data sunt 137 probe recoltate, pe anul 2018, precizându-li-se că acţiunea continuă împreună cu ANSVSA urmând prioritizarea acţiunilor întrucât acest program trebuie susţinut cu bani de la bugetul de stat pentru despăgubirea cazurilor concrete depistate cu sensibilitate la scrapie – tema discutată în principal cu Marius Coc, care se află în situaţia eradicării unui focar de boală în judeţul Mureş.

6. Cu privire la legea nr 86/2014 pentru aprobarea OUG nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 care prevede condiţiile de acordare a suprafeţelor de păşune pentru crescătorii de animale s-a convenit a se analiza în detaliu posibilitatea amendării legii pentru a crea condiţii clare, pentru a se da claritate şi rigoare, astfel interpretările să nu mai aibă loc, acestea urmând a fi discutate în comisiile de specialitate din Parlament, la reluarea sesiunii parlamentare.

Ministerul Agriculturii mai precizează:

Niciodată nu s-a refuzat dialogul cu orice persoană care şi-a dorit.
Cei trei crescători de ovine, respectiv Dănuleţiu Gheorghe, Petrescu Daniel, Sterp Ioan au fost tot timpul primiţi şi ascultaţi de conducerea MADR, ocazie cu care s-au întocmit note cu realizarea unui grafic de urmărire a ducerii la îndeplinire a celor stabilite în comun.

Aşa se face că Ministerul Agriculturii a pus în mişcare structurile abilitate (control, direcţia zootehnică, toate celelalte cu răspundere în domeniu, etc.), angrenând şi alte instituţii în rezolvarea problemelor sesizate. Actele de control care au fost încheiate şi unde s-au dovedit nereguli au fost transmise organelor de drept (a se vedea adresa MADR 244850/1/10.08.2017 adresată IPJ Argeş şi care face obiectul DP R 617933/24.08.2017)

La fiecare întâlnire pe care oficialii MADR au avut-o cu cei în discuţie, primul element prins în agendă a fost acela de a spune ce s-a făcut concret faţă de cele stabilite în întâlnirea anterioară. Noi, MADR, aşa înţelegem şi practicăm dialogul, în respect pentru toţi cei cu care interacţionăm, indiferent din ce sector, pe cine reprezintă sau cine sunt şi aceasta pentru că aşa considerăm noi că suntem în slujba agricultorilor.

Nu înţelegem de ce în urma discuţiilor pe care le-am purtat de fiecare dată la MADR cu Dănuleţiu Gheorghe, Petrescu Daniel, Sterp Ioan, acestea se încheie cu o prezentare trunchiată în mass-media. Este dreptul lor să se exprime liber, dar şi al MADR să detalieze în respect pentru corecta informare a opiniei publice subiectele abordate în cadrul şedinţelor.

Vizualizat: 2460 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?