Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Producţia suină în 2009 - optimism sau incertitudine?

Publicat: 02 februarie 2009 - 20:00
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten
Nu vreau să par pesimist, dar, poate pentru prima dată în ultimii zece ani, extragerea unor previziuni pe baza analizei rezultatelor din anii anteriori devine extrem de riscantă. Totuşi, există o serie de certitudini ale anului 2008, cu efecte mai mult decât probabile în anul care abia a început.

Pentru a ajunge la concluziile care se despind din acest material, am încercat să apelez la cele mai credibile surse de informaţie şi de prognoză, al căror obiectiv este să urmărească evoluţia pieţei cărnii de porc atât în Europa, cât şi la noi în ţară, şi care emit pronosticuri bazate, cu precădere, pe efectul zilei de ieri asupra celei de mâine.

Click pe poza pentru galerie!

Diminuarea efectivului de scroafe

Certitudini
. Anul 2008 s-a încheiat cu o scădere a efectivul global total de scroafe de reproducţie cu peste cinci procente, în Europa. Reduceri masive, relevante pentru noi ca importatori de carne de porc, au înregistrat ţări precum Polonia (-23%), Spania (-12%), Danemarca (-6,5%) şi Germania (-5,7%), pe fondul creşterii explozive a costului furajelor în prima jumătate a anului.

Ce-i drept, numărul total de scroafe s-a diminuat şi în România, în 2008, (date pe nouă luni) cu 8,3 la sută, dacă ar fi să dăm crezare statisticilor oficiale. Din acest total, jumătate se referă la fermele comerciale, iar diferenţa o regăsim în gospodăriile populaţiei, unde legislaţia veterinară a avut un cuvânt greu de spus în acest sens.

Efectele probabile ale diminuării efectivelor de scroafe ar putea fi:

- Reducerea estimată a producţiei de carne de porc în UE pe anul 2009 cu 200.000 tone şi, implicit, o diminuare a cantităţilor comercializate intracomunitar;

- Menţinerea preţurilor pentru carnea în carcasă la un nivel ridicat, satisfăcător pentru fermieri;

- Creşterea preţului de comercializare a purceilor destinaţi finisării.

Preţul cărnii de porc, în limite convenabile

Situaţia dată. Chiar dacă primul trimestru din 2008 a fost unul dificil, din cauza costului enorm al cerealelor, statisticile demonstrează că, de fapt, pe întreg parcursul anului, preţul românesc mediu în carcasă s-a situat în permanenţă peste cel mediu european (vezi date tabelare).

Deşi nu am avut preţul maxim din UE decât începând cu luna aprilie (2008), faţă de preţul mediu minim, am fost permanent în superioritate, cu valori cuprinse între 4 şi 30 euro. Aceasta, fără a pune la socoteală subvenţia. Deci, nu există motive semnificative de nemulţumire privitor la anul care s-a încheiat.

Concluzia principală ar fi că fermierii uniunii au fost extrem de preocupaţi de evitarea falimentului în prima jumătate a lui 2008, pentru a exercita o presiune majoră asupra pieţei româneşti.

Efecte previzibile. Ce va fi în 2009? Rămâne de văzut, însă ne vine greu a crede că regulile cererii şi ale ofertei nu-şi vor semnala mai activ prezenţa.

Prognoza UE din noiembrie 2008, pentru prima jumătate a anului 2009, preconizează o menţinere a preţului mediu per o sută kilograme de carne în carcasă (din clasa E) la valori cuprinse între 160 şi 165 euro, fapt ce poate aduce un „dram” de optimism.

O certitudine constă în faptul că fermierii autohtoni va trebui să monitorizeze permanent costul de producţie, cu atât mai mult cu cât statisticile arată că fermele româneşti continuă să producă anual, în medie, doar circa 17 purcei/scroafă, iar vârsta medie în momentul livrării depăşeşte, şi în prezent, „pragul psihologic” de două sute de zile.

Preţul cerealelor, în funcţie de import-export

Fermierilor care şi-au umplut hambarele la momentul recoltei, proporţia cheltuielilor cu furajul în costul total al investiţiei nu le va da bătăi de cap. În plan global, scăderea generalizată a efectivelor de porci în ţările exportatoare ar trebui să genereze un excedent de materii prime furajere şi, astfel, o temperare a creşterii preţului acestora, cel puţin în prima jumătate a noului an.

Totuşi, o depreciere accentuată a leului faţă de moneda europeană, sau de cea americană, ar putea stimula exportul de cereale din România şi, implicit, reducerea ofertei interne, respectiv creşterea preţului.

Politică, economie, legislaţie şi finanţare

Context politic. Noul peisaj politic românesc nu ne spune prea multe despre intenţiile guvernanţilor referitoare la agricultura ţării în 2009.

Bani de la buget. O certitudine ar fi existenţa suportului legal pentru continuarea sprijinirii fermierilor şi în acest an, prin subvenţionarea porcilor sacrificaţi în abatoare autorizate şi ale căror carcase se încadrează în clasele E şi U. Totuşi, avem motive de îngrijorare privind acordarea acestor bani, având în vedere că sumele necesare se asigură din bugetul de stat pe 2009, buget care nu s-a stabilit, încă.

În plus, noii guvernanţi au anunţat că bugetul de stat pe 2009 va fi unul de austeritate şi adaptat recesiunii economiei globale. Efectele aceastei viziuni asupra agriculturii ca întreg şi asupra sectorului de producţie a suinelor, în special, sunt greu de estimat acum.

Comerţ intracomunitar. Una dintre veştile bune se referă la probabilitatea ca, din primăvară, România să intre în rândul ţărilor exportatoare a cărnii de porc, graţie rezolvării problemei referitoare la vaccinarea contra pestei porcine. De asemenea, deprecierea monedei naţionale ar putea stimula comerţul autohton cu carne de porc, procesatorii evitând să cumpere carcase din alte ţări la un curs euro din ce în ce mai mare.

Legislaţie favorabilă. Implementarea tot mai eficientă a legislaţiei veterinare comunitare va limita, în continuare, efectivele de porci în exploataţiile non-comerciale, fapt ce ar trebui să menţină la un nivel ridicat cererea de carne produsă în ferme.

Probleme de finanţare. Probabil că, dificultatea majoră a fermierilor în 2009 va fi cea a finanţării, atât privind investiţiilor noi, cât şi pentru producţia curentă. Astfel, este posibil să asistăm la intrarea într-o perioadă de expectativă, tipică situaţiilor de criză economică.

Finanţarea noilor investiţii pe baza fondurilor structurale atrase pare să fie una dintre puţinele certitudini în 2009, având în vedere că banii, teoretic, există, însă, va trebui să dispunem de proiecte viabile şi eligibile, pentru atragerea lor.

În final, putem recunoaşte că avem mai multe motive optimiste, în defavoarea celor pesimiste. De aceea, nu-mi rămâne decât să doresc fermierilor români un 2009 cât mai lipsit de... incertitudini.

Tabel: EVOLUŢIA PREŢULUI LA CARNEA DE PORC ÎN CARCASĂ - COMPARAŢIE RO-UE

tabel porcineClick pe poza pentru galerie!

Articol publicat în revista Ferma, nr 1(68)/2009

Vizualizat: 473 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGROSEL adoptă o nouă identitate - HEKTAR Piscicultura are nevoie de susţinere!
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?