Kwizda
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma

Perspective bune pentru piaţa furajelor combinate

Publicat: 17 decembrie 2017 - 17:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Piaţa furajelor combinate este estimată la 428,09 miliarde dolari anul acesta şi se presupune că va depăşi valoarea de 530 miliarde dolari până în 2022, după ce în 2017 rata anuală de creştere a fost de 4,4 procente.

furaje-combinate_bPotrivit unui raport al companiei de cercetare MarketsandMarkets, anul trecut segmentul cerealelor a reprezentat cea mai mare cotă din hrana animalelor, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul. Cerealele sunt principala sursă de energie şi sunt utilizate într-o cantitate mai mare pentru a îndeplini cerinţele energetice ale şeptelului. O dietă bogată în energie, care constă în principal din cereale, şi cererea crescândă de reţete care presupun un consum ridicat de energie pentru sporirea performanţelor animalelor, a dus la acest rezultat.

Pe de altă parte, în 2016, segmentul păsărilor de curte a reprezentat cea mai mare parte a pieţei furajelor combinate din punct de vedere al valorii şi se preconizează că această tendinţă va continua până în 2022. Există o cerere tot mai mare de carne albă la nivel mondial, pentru o dieta bogată în proteine care este în creştere.

În acelaşi timp, regiunea Asia Pacific este una dintre cele mai mari producătoare de animale şi produse pe bază de animale din lume, China fiind de departe cel mai important producător. Creşterea producţiei, precum şi a consumului de animale şi produse pe bază de animale din această regiune au reprezentat vector de creştere pentru piaţa nutreţurilor combinate. Principalii factori determinanţi în acest caz sunt creşterea populaţiei, sporirea veniturilor şi accelerarea urbanizării, în special în China, India şi Japonia, precum şi modernizarea continuă a industriei furajelor.

Vizualizat: 605 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Claas Cemos Auto Threshing – Medalie de aur la Agritechnica 2017

Claas Cemos Auto Threshing – Medalie de aur la Agritechnica 2017

La Agritechnica 2017, producătorul german de maşini agricole - Claas a câştigat o medalie de aur şi patru medalii de argint.
Medalia de aur a fost acordată pentru Cemos Auto Threshing - Modulul automat de comandă pentru combinele de recoltat Claas cu scuturători şi hibride. 
Cemos Auto Threshing este un alt modul care contribuie la automatizarea proceselor desfăşurate de combina de recoltat. 
Noul sistem de asistenţă permite ajustarea complet automată a spaţiului contrabătătorului şi a turaţiei tobei de batozare în unităţile de batozare tangenţiale,
pentru o adaptare dinamică la condiţiile existente de treierat. 
Astfel, procesul derulat în unitatea de batozare este îmbunătăţit în mod continuu şi automat până la limitele sale tehnice de performanţă, fără a mai fi nevoie de reglaje manuale.
Integrat în sistemul Cemos Automatic, Cemos Auto Threshing este interconectat cu toate celelalte sisteme de asistenţă ale combinei de recoltat, în special cu sistemul de control automat al vitezei de deplasare - Cruise Pilot.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga StalkBuster - Kemper şi John Deere - Medalie de aur Agritechnica 2017 Francisc Mozer vrea 2 lei pe litrul de lapte
Cultura anului 2017

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2017?