Reclama header big full
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

O afacere de familie extinsă

Publicat: 21 iunie 2019 - 14:44
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Au investit până acum câteva milioane de euro în maşini şi utilaje agricole şi continuă şă îşi dezvolte ferma. Au traversat ţara, de la Zalău la Fundulea, ca să îşi găsească cele mai bune utilaje, la cel mai mare târg de tehnică agricolă în câmp din România, AgriPlanta - RomAgroTec.

Gheorghe Terheş (33 de ani, foto), spune că are o fermă de familie. De fapt, sunt două ferme de vaci de lapte, plus peste 2.000 de hectare de teren pe care produc furajele necesare, administrate de şase familii, toţi fraţi şi veri, care îşi împart foarte precis responsabilităţile afacerii. „Fiecare membru al familiei gestionează câte un sector:
comercial, financiar, marketing, zootehnie, vegetal şi mecanizare”, ne explică Gheorghe Terheş. El se ocupă de mecanizarea fermei, iar vărul său, Alin Terheş, cu care a venit la AgriPlanta - RomAgroTec, este responsabil cu întreţinerea şi reparaţiile utilajelor agricole.

Gheorghe Terheş, împreună cu fiul său cel mare_b

O fermă crescută pas cu pas
Acum 20 de ani, familia lui Gheorghe Terheş avea 3 ha de teren, vreo cinci vaci şi câţiva porci. În 1997, au cumpărat un tractor UTB 650, ca să îşi lucreze terenul propriu. Apoi, în 2005, au cumpărat încă cinci tractoare, tot UTB 650. „Prima dată am început, înaine să termin liceul, cu utilaje agricole, ca să lucrăm terenul nostru. Apoi am extins utilajele şi am început să facem şi prestări de servicii în zonă. După 2007, agricultorii mici nu prea mai lucrau pământul, aşa că am luat în arendă terenurile pe care le lucram în regim de prestări servicii, iar după 2008, când nu a mai fost piaţă pentru furajele pe care le produceam, am început să creştem animale”, ne povesteşte Gheorghe Terheş.
În 2010, au accesat primul proiect pentru modernizarea fermelor, în valoare de 1,1 milioane euro, din care au construit şi un grajd nou, modern, şi au cumpărat utilaje agricole şi echipamente pentru o fermă de vaci de lapte, lângă Zalău, jud. Sălaj. Animalele le-au cumpărat prin credit bancar. Au început cu 100 de juninci Holstein importate din Ungaria, apoi au mai cumpărat, în mai multe etape, juninci din Cehia şi din Germania.
În 2015, au decis să se extindă, tot printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de 2,2 milioane de euro. În 2017 au început implementarea proiectului şi au mai pus pe picioare o fermă de vaci de lapte, în comuna Măerişte, jud. Sălaj. Au ales însă Bălţată Românească. „Holstein este o rasă mai sensibilă, în special la picioare, de aceea am ales să mergem pentru a doua fermă cu Bălţată Românească, pentru că suntem în sistem ecologic şi sănătatea animalelor contează foarte mult, iar noi nu putem să facem tratamente decât în sistem ecologic”, explică Gheorghe Terheş. Ferma de Bălţată Românească au populat-o cu juninci importate din Cehia şi din Ungaria, pentru că în România nu au găsit animale rasă pură cu documente, spune fermierul.
Ambele ferme sunt certificate în sistem ecologic. În total, cu tot cu tineret, au o mie de capete de animale din ambele rase, iar la muls au câte 250 de vaci în fiecare fermă. Livrează, zilnic, din ambele ferme, 11.500 de litri de lapte, către Covalact.
În amândouă fermele lucrează 70 de angajaţi permanenţi.
Furaje îşi produc pe mai mult de 2.100 ha de teren, din care 300 ha în proprietate. Cultivă porumb boabe şi pentru siloz, grâu, triticale, soia şi floarea soarelui, iar ca plante de nutreţ, lucernă şi iarbă, din care fac siloz şi fân, şi amestecuri de borceag, secară şi triticale din care fac siloz.

Încărcătorul Schäffer 3550_b

Investiţii de milioane de euro în utilaje agricole
O parte din utilajele pe care le au în cele două ferme le-au cumpărat prin proiectele cu fonduri europene, altele prin credite bancare, dar au şi câteva utilaje second-hand, importate din Germania.
În 2017, au cumpărat de la Farm Tech, pentru ferma de la Măerişte, în care cresc Bălţată Românească, un încărcător articulat Schäffer 3550 şi o remorcă autopropulsată pentru furajare Strautmann Verti-Mix 1701 SF, cu încărcare şi descărcare automată. Foloseau deja acelaşi model de remorcă în ferma de Holstein, de la Zalău, dar importată second-hand din Germania. A fost prima din acest model în România şi pentru că au fost mulţumiţi, au cumpărat una identică, nouă, de la Farm Tech. Acum ar vrea să mai achiziţioneze încă o remorcă din acelaşi model, pentru o nouă fermă pe care vor să o înfiinţeze.
În 2018 au depus al treilea proiect pe fonduri europene, în valoare de 2,5 milioane de euro, care prevede construirea de la zero a unui grajd pentru tineret bovin şi achiziţie de utilaje. „Aici vom creşte tineretul din celelate două ferme, de unde vom selecta junincile pe care le vom păstra în fermele noastre, iar restul vor fi pentru vânzare”, ne-a spus Gheorghe Terheş. Proiectul a fost declarat eligibil, dar contractul nu a fost încă semnat. Cu încrederea că în curând vor primi finanţarea şi se pot apuca de treabă, Gheorghe şi Alin Terheş au venit la AgriPlanta - RomAgroTec pentru a verifica piaţa şi a discuta oferte pentru viitoarele achiziţii de utilaje cu mai mulţi furnizori de tehnică agricolă.

Furajarea: Furajul este un amestec din siloz, fân şi făină_b

Reţeta unei relaţii de succes
La standul Farm Tech, au discutat cu reprezentanţii companiei cu care lucrează deja de doi ani. „Putem să comunicăm foarte deschis cu ei, iar relaţia pe care am început-o în 2017 este tot mai bună. Pe partea de service, care ne interesează foarte mult, îşi dau toată străduinţa să rezolve orice nevoie apare. Probleme nu am avut până acum cu utilajele cumpărate de la ei, doar chestiuni legate de întreţinere sau piese pentru utilajele mai vechi pe care le avem”, spune Gheorghe Terheş.
Dacă vor primi o ofertă bună din partea firmei, ar vrea să mai achiziţioneze încă trei încărcătoare articulate, inclusiv de dimensiuni mai mari decât cele pe care le au acum. „Planul nostru este să înnoim parcul de utilaje periodic, odată ca la câţiva ani. Am selectat din ce am văzut pe piaţă şi avem încredere în utilajele de la Farm Tech, având experienţa de lucru cu primul utilaj pe care l-am luat de la ei. Avem un încărcător Schäffer pe care îl folosim doar în ferma de Bălţată, pentru manvrarea gunoiului, a paielor, fânului, şi pentru furajare şi curăţenie, dar nu reuşim să facem toată treaba. În cealaltă fermă avem două încărcătoare pe care le folosim şi în fermă şi în câmp, şi un tractor cu încărcător”, mai spune fermierul.
Mai au nevoie de o greblă frontală cu pick-up, utilizată la întors brazdele de fân care urmează a fi însilozate şi paiele, o remorcă de furajare Srautmann, un tocător de paie şi o perie pentru curăţat, utilizată ca accesoriu pentru încărcător. Tot pentru noua fermă mai intenţionează să cumpere şi o combină de cosit autopropulsată.

 


ÎNCĂRCĂTOARELE TELESCOPICE SCHÄFFER
Încărcătoarele telescopice Schäffer oferă condiţii de lucru în siguranţă la înălţimi de ridicare mari, în spaţii înguste sau pe teren accidentat.
Modelul 3550 T, echipat cu motor Kubota Turbo, în 4 cilindri, de 37 kW (50 CP), face parte din seria de încărcătoare telescopice compacte antrenate prin pivoţi, fiind un utilaj de lucru universal pentru ferme mici şi mijlocii. Are o greutate de operare de 3,7 tone, iar înălţimea de ridicare este de 3,85 m. Sarcina de basculare de până la 1,7 tone este remarcabilă.
Cu greutatea de lucru de la 5,6 tone la 6,3 tone, modelul 6680 T este cel mai mic încărcător din clasa profesională. Este echipat cu motor diesel turbo Deutz de 55 kW (75 CP) din ultimă generaţie. Capacitatea maximă de ridicare este de 3,1 tone, la o înălţime maximă de 4,9 m, iar sarcina maximă de răsturnare, drept, este de 3,8 tone. Modelul 6680 T este cel mai mic încărcător cu cabină SCV (Silenţiozitate /Confort /Vizibilitate).
În seria 9600, Schäffer oferă două modele: 9630 T, cu greutate de operare de la 8 tone la 9,3 tone şi capacitate de ridicare de maximum 4,2 tone, la o înălţime maximă de 5,3 m, unică în clasa sa de greutate, respectiv modelul 9660 T, care are o greutate de operare de 11 tone, sarcina de basculare de aproximativ 4,7 tone, iar înălţimea de ridicare ajunge la 6,1 m. Ambele modele sunt echipate cu motor Deutz Turbo în 4 cilindri, de 90 kW (123 CP), pentru modelul mai mic - 9630 T, respectiv 115 kW (157 CP) pentru modelul de top - 9660 T.


Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/237 (ediţia 1-14 iunie 2019)

Vizualizat: 758 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Mewi la Agromalim 2019 ARTEX - Structuri uşoare acoperite
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?