Răpuşi, se pare, de "disconfortul olfactiv", aleşii neamului au votat masiv, în Camera Deputaţilor, aşa-numita "lege a mirosurilor". Actul normativ aduce modificări la textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului.
Era nevoie de o astfel de lege? Cu siguranţă, da! Poluarea industrială şi casnică a atins cote alarmante şi această realitate se confruntă, de ani de zile, cu un vid legislativ.
Totuşi, de unde a apărut, aproape concomitent cu noile prevederi, teama fermierilor că primarii şi vecinii deranjaţi de mirosurile emanate de dejecţiile animalelor au o nouă armă împotriva zootehniei? Lăsând la o parte speculaţiile de orice fel, realitatea este că niciunde în lege, nici în cea modificată şi nici în OUG, nu apar referiri la sectorul agricol. Dar nici excepţii. Operatorii economici şi activităţile generatoare de "disconfort olfactiv" pot fi şi fermele zootehnice, mai ales în mediul rural.
Dacă preşedintele va promulga legea, se va ajunge până la sistarea activităţii şi desfiinţarea unităţilor generatoare de „disconfort olfactiv”, implicit a fermelor care stau ghimpe în coasta avântului imobiliar, se tem unele organizaţii ale agricultorilor, care au trimis deja memorii justificative către Klaus Iohannis. Nu vreau să induc sub nici o formă panica în rândul crescătorilor de animale, dar subliniez încă o dată faptul că noua "Lege a mirosurilor" ar trebui să definească foarte clar categoriile de operatori şi activităţi care vor suferi rigorile legii pe motiv de "disconfort olfactiv".
Atenţie! Măsurile de "combatere" a mirosului emanat de animalele din ferme, indiferent de mărimea lor, s-ar aplica atât în cazul exploataţiilor nou înfiinţate, dar şi pentru cele existente. Ce contează pentru legiuitorul deranjat olfactiv că tu, fermier de bună credinţă, ai umblat prin 7, 8, 10 birouri din instituţii diferite cu scopul de a-ţi autoriza ferma "ca la carte", inclusiv pentru mediu. Cu mirosul nu te pui!
Fix acum doi ani scriam un editorial despre iniţiativa legislativă privind "Legea mirosurilor", care duhnea de la o poştă a interese imobiliare pentru eternul spaţiu mioritic. De atunci şi până în prezent, s-a aşternut un aparent calm peste subiect. Mult mai grave mi se par efectele aplicării OMS 119/2014, care permite DSP-urilor să taie şi să spânzure prin ferme şi gospodării, la cererea publicului afectat de miros, chiar dacă cetăţenii în cauză şi-au înălţat viluţele mult prea aproape de exploataţiile agricole, de multe ori fără nici o autorizaţie de construcţie emisă de aceleaşi autorităţi locale care aplică dubla măsură după reguli numai de ei ştiute.
Unora le miroase rău agricultura! Ce hibe legislative a sesizat Revista Ferma în urmă cu doi ani referitor la mult blamata lege a mirosurilor!
Şi, atenţie! NU EXISTĂ în lume un instrument de măsurat mirosurile, ceea ce face imposibil de dovedit ştiinţific existenţa sau inexistenţa unui miros! Din acest motiv, în literatura de specialitate şi în legislaţia europeană se apelează la măsurători legate de noxe, care sunt certe şi fără echivoc. Măsurarea factorului „miros” sau a disconfortului olfactiv este eliminată din orice discuţie tehnică, legală sau ştiinţifică deoarece este un factor subiectiv şi nu există un aparat de măsură care să poată arăta intensitatea, tipul şi natura mirosului.
NICOLETA DRAGOMIR
redactor-şef Revista Ferma
nicoleta@revista-ferma.ro