Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Mangaliţa la borcan, o afacere profitabilă!

Publicat: 11 mai 2020 - 17:16
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Mangaliţa la borcan  - model de curaj şi creativitate în a căuta metode noi de valorificare superioară a produselor din fermele româneşti.

Tânărul fermier Bogdan Beceru (foto colaj stânga), este pasionat de creşterea porcilor Mangaliţa, în prezent deţinând o fermă cu un efectiv total de aproximativ o sută de capete, în zona Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

 mangalita la borcan 1_b

Din cartea de bucate a bunicii Catinca, pe mesele românilor

Ținând cont de faptul că mulţi consumatori sunt nevoiţi să îşi creeze rezerve de alimente, mergând mai rar la cumpărături, şi încurajat de dorinţa oamenilor de a găti cât mai rapid, s-a gândit să aducă în actualitate şi în casele românilor o străveche reţetă de tochitură moldovenească, sub formă de produs semipreparat. Astfel, în aceste timpuri grele, are curajul de a ieşi pe piaţă cu primul produs finit din ferma sa, respectiv Tochitura de porc Mangaliţa, la borcan.

De fapt, sunt aproape doi ani de când ne-am gândit la această idee dată de singura bunică pe care o mai avem în viaţă, Catinca Florici (foto colaj dreapta), în vârstă de 87 de ani. A şi venit la fermă, pentru a ne demonstra practic cum se poate obţine o asemenea tochitură, sănătoasă şi cu gust.. de tradiţie. Ne-a pus şi câteva condiţii, respectiv să amenajăm în aer liber cadrul pentru fierbere, să avem cazan mare şi să fim pregătiţi cu lemn de brad. Anul trecut, am definitivat împreună formula de lucru, dar acum a venit momentul să primim încuviinţarea de a produce singuri acest preparat culinar”, sublinia Bogdan Beceru.

 mangalita la borcan 2_b

Bunătăţi din ”Valea lui Bogdan

Tânărul fermier ieşean, care între timp a absolvit Facultatea de Zootehnie din Iaşi, a înfiinţat ferma în urmă cu mai bine de un deceniu, atunci când copiii săi erau mici şi când căuta alimente cât mai sănătoase pentru aceştia. Astfel, a ales să părăsească oraşul Iaşi pentru Târgu Frumos şi să îşi desfăşoare activitatea într-o zonă care, iniţial, era pustie. Ulterior, în apropiere s-a amplasat şi o stână, dar toată lumea din împrejurimi începuse să vorbească despre ”fermele din valea lui Bogdan”. Pornind de la aceste asocieri, zootehnistul a ales ca produsele din ferma sa să fie aşezate sub brandul ”Valea lui Bogdan”. Astfel, de aici, piaţa ieşeană a început să includă şi produse precum jumări de porc Mangaliţa ambalate în vid (250 g), slăninuţă de porc Mangaliţa afumată şi ambalată în vid (1 kg), slăninuţă de porc Mangaliţa fiartă în zeamă de varză etc. Fiind crescător şi de alte specii zootehnice, precum capre, vaci, rase speciale de păsări (Brahma, Cochinchina), în ferma sa Bogdan Beceru obţine şi alte produse alimentare, specifice fiecărei categorii, toate fiind evidenţiate în atestatul său de producător.

”Carnea este pregătită ca în vremea bunicilor, fiind condimentată doar cu sare, fără alţi conservanţi sau aditivi. Doar cu o prealabilă încălzire şi masa este gata. Fiecare borcan de patru sau opt sute de grame conţine cotlet, pulpă, costiţă, adică am ales acele părţi ale porcului pe care le regăsim şi în tochitura servită în restaurantele cu specific tradiţional. Am decis ca în reţeta actuală să nu introducem cârnaţii afumaţi, deoarece nu sunt agreaţi de toată lumea”, preciza Bogdan Beceru.

 mangalita la borcan 3_b

O idee de afaceri care merge ca unsă

Primele cantităţi de produse din noul sortiment vor fi prezente pe piaţa locală, în magazinele cu specific românesc, începând din luna mai 2020. Producătorii ieşeni au în vedere şi livrarea la domiciliu, pentru consumatorii din zona Târgu Frumos, produsele fiind distribuite personal, în alte judeţe livrarea făcându-se prin curierat rapid.

Toate investiţiile au fost realizate cu fonduri proprii şi cu munca întregii familii, Bogdan Beceru fiind dezamăgit de calea fondurilor europene, pe care o consideră întortocheată şi stresantă.

Bogdan Beceru: Ferma noastră de familie şi a luat naştere din dorinţa de a oferi produse alimentare naturale şi sănătoase, provenite de la animale crescute cu hrană naturală. La fel este şi acest produs scos pe piaţă în aceste timpuri grele, tochitura de porc Mangaliţa”.

 mangaliÅ£a la borcan diplomă_b

CREATIVITATEA MERGE MAI DEPARTE...

În prezent, tânărul fermier ieşean Bogdan Beceru lucrează la obţinerea altor produse, încercând să valorifice tot ceea ce este posibil din porcul Mangaliţa, supranumit “porcul somon” sau “ uleiul de măsline pe 4 picioare”. Astfel, următorul preparat care va putea fi adus pe masa românilor din ”Valea lui Bogdan” este reprezenta de Jumările de gâscă în untură de Mangaliţa, tot la borcan, pentru a se putea păstra o perioadă cât mai îndelungată.

Iată de ce a renunţat Bogdan Beceru la traiul comod din capitala Moldovei pentru o viaţă mai altfel, printre animalele de fermă.

Vizualizat: 3055 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?