Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Legea mirosurilor - bomboana de pe coliva zootehniei

Publicat: 04 august 2020 - 20:42
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

„Bomba cu ceas” a zootehniei la ora actuală este, fără îndoială, legea mirosurilor. Fermierii au avut o şansă de a se apăra împotriva abuzurilor create de unele prevederi ale acestei legi, dar au scăpat-o printre degete! 

Este vorba, desigur, despre legea Camerelor Agricole.

Prin adoptarea legii mirosurilor, în Parlament, politicienii şi-au arătat încă o dată iresponsabilitatea dovedită de-a lungul timpului. Fermierii producători de carne, lapte şi ouă, componenta principală pe care se bazează alimentaţia românilor şi de care depinde siguranţa noastră alimentară, vor fi de acum hăituiţi şi presaţi, prin mijloace aparent legale, de către dezvoltatori imobiliari, primari şi consăteni rău-voitori să îşi închidă fermele.

Deşi nu este încă în vigoare, legea produce efecte. Paranoia „reclamagiilor de profesie” este deja instaurată în rândul vecinilor. Spre exemplu, numai pentru că pe o clădire a Ferma Media Grup scrie „Ferma”, o vecină de la 500 de metri depărtare ne-a transmis să nu mai creştem animale fiindcă simte miros. Deci, unora simplul cuvânt „Ferma” le induce senzaţia de... disconfort olfactiv.

Politicienii sunt iresponsabili, însă fermierii au partea lor de vină. De ce? Pentru că au ignorat o lege care putea să îi apere. Este vorba, aşa cum menţionam la început, de legea Camerelor Agricole nr. 122/2012, care la articolul 6 stipulează clar atribuţia camerelor agricole judeţene de a „aviza scoaterea din circuitul agricol a terenurilor agricole”. Deci, cel puţin pe zona invaziei dezvoltatorilor imobiliari în proximitatea fermelor zootehnice, problema era rezolvată.

În 2015, când am iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea acestei organizaţii a fermierilor, derulată sub deviza „Camerele agricole: putere de decizie pentru fermieri”, nicio asociaţie de crescători nu a sprijinit ferm demersul nostru. La acea vreme, liderul absolut al fermierilor, Laurenţiu Baciu, a recunoscut că nu poate face nimic pentru Camere şi că politicul se opune. Fostul şef al LAPAR a dezvăluit atunci că Liviu Dragnea a spus-o răspicat: „Camerele Agricole reprezintă un pericol pentru clasa politică”.

În ţările vestice, atunci când se supără fermierii, se cutremură guvernele. La noi este invers, în loc să iasă în faţă ca să îşi susţină adevăratele interese, unii lideri ai fermierilor devin adepţii unor cauze care nu ajută cu nimic agricultura.
De pildă, în 2015, în loc să folosească pârghiile democratice pentru a avea din nou Camere Agricole funcţionale, fermierii cu influenţă şi-au irosit puterea de decizie şi de acţiune protestând în piaţa Palatului Parlamentului pentru o cauză străină lor: a nu fi demis un Ministru al Agriculturii.

Camerele Agricole ar fi putut fi asul din mâneca fermierilor împotriva abuzurilor pe care le creează legea mirosurilor. Pentru a vă convinge încă o dată cât de mult pierde agricultura din cauză că în România nu există Camere Agricole funcţionale, am extras din Legea 122/2012 două prevederi: Art. 6 - Atribuţiile camerelor agricole judeţene (CAJ) şi Art. 7 - Atribuţiile camerelor agricole naţionale (CAN).
Vă invit să daţi click pe cele două link-uri de mai jos pentru a citi cele două documente edificatoare!

  1. Atribuţiile CAJ
  2. Atribuţiile CAN


DĂNUŢ RADIŞ
Redactor-şef revista Ferma

Vizualizat: 3267 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?