Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

LAPTE MULT sau de CALITATE? - cât de sustenabile sunt VACILE SUPERPRODUCTIVE?

Publicat: 24 februarie 2018 - 01:28
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Atingerea unui volum maxim de lapte nu mai este principalul scop în creşterea vacilor, atenţia fiind îndreptată acum spre productivitatea şi longevitatea pe tot parcursul vieţii, potrivit celor mai noi cercetări din domeniu, făcute publice cu ocazia Summit-ului Mondial al Laptelui, desfăşurat recent la Belfast, în Irlanda de Nord.

 

Potrivit directorului general al Institutului Agri-Food Biosciences (AFBI), dr. Sinclair Mayn, s-a ajuns la un moment în care vacile din Marea Britanie dau şi 50 de litri de lapte pe zi, un lucru de neînchipuit în multe ţări europene şi nu numai. Cu toate acestea, avertizează el, nu are nici un rost să se împingă în mod continuu o trăsătură în detrimentul altora. „Astăzi, vacile sunt capabile să producă 45 de litri şi chiar mai mult. Dacă aveţi hrană şi genetică, acestea vor atinge cu siguranţă acea performanţă optimă. Dar cred că mai corect ar fi să ne întrebăm cât de eficient ar fi asta din punct de vedere economic, în funcţie de locul în care te afli în lume?”. Aşadar, este oare mai potrivit să creştem o sută de vaci care produc 45 de litri de lapte pe zi sau 200 de vaci care dau 22 de litri într-o zi? Desigur, răspunsul poate avea abordări diferite, în funcţie de disponibilitatea hranei şi de capacitatea de gestionare a resurselor dintr-o fermă. „Trebuie să înţelegem amprenta ecologică a acestor sisteme diferite şi apoi este cazul să ne întrebăm care este cel mai bun lucru pentru fiecare ţară în parte şi, în cele din urmă, pentru o fermă individuală”, consideră cercetătorul britanic.

Vaci_b
Cercetarea în domeniul reproducţiei bovine nu mai este atât de concentrată pe producţia de lapte, ci mai degrabă pe viaţa productivă a animalelor. „Nu are sens să creştem vaci care dau o producţie de 12.000 de litri pe lactaţie dacă viaţa acesteia se încheie după numai două lactaţii. Ceea ce avem nevoie este un animal care va produce o cantitate mare de lapte pe parcursul vieţii sale şi va avea o bunăstare bună pe tot parcursul vieţii şi va fi mai puţin predispus la boli şi la stres metabolic”, susţine Sinclair Mayn, care este de părere că nu trebuie discutat doar despre randamentul producţiei de lapte, ci şi de compoziţia acestuia, de conţinutul de grăsime şi de proteină, care definesc un lapte de înaltă calitate.

 Vaca_b

VACA POATE HRĂNI LUMEA ŞI PROTEJA MEDIUL
Liderii politici şi cei apropiaţi mediului agricol au căzut de acord, cu ocazia Summit-ului Mondial al Laptelui de la Belfast, că sectorul lactatelor poate juca un rol vital în furnizarea de alimente nutritive şi protejarea mediului înconjurător. Cu această ocazie, Judith Bryans, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Producătorilor de Lapte, a ţinut să amintească faptul că industria laptelui asigură hrana pentru şase miliarde de consumatori, iar 20 dintre ţările producătoare au aderat la iniţiativa globală numită „Declaraţia de la Rotterdam”, care se angajează să atingă obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Prezent şi el la conferinţa din Irlanda de Nord, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă, Phil Hogan, a declarat că exporturile UE au continuat să crească, chiar dacă sectorul nu este încă sută la sută adaptat la mediul post-cotă. El a spus că este nevoie de un angajament continuu pentru sustenabilitate „de la fermă la furculiţă”.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/204 (ediţia 1-14 decembrie)

Vizualizat: 852 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?