Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Irlanda face performanţă în creşterea ovinelor

Publicat: 28 august 2019 - 14:41
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

România - cu un efectiv de 13,5 milioane de ovine - se situează pe locul trei între ţările Uniunii Europene, după Regatul Unit al Marii Britanii şi Spania, fiind singurul stat european care a avut o tendinţă majoră de creştere a efectivelor din anul 2007 până în 2018, mai cu seamă datorită subvenţionării, a unor ajutoare de minimis şi a sprijinului cuplat în zootehnie (SCZ). Ocupând o asemenea poziţie, evident că România nu putea rămâne în afara unor consfătuiri europene, ştiinţifice şi practice, a celor mai importante ţări crescătoare de oi din UE.

Ţara noastră face parte din proiectul european Sheep Net, care are ca obiectiv principal “Diseminarea Expertizei şi Experienţei Privitoare la Productivitatea Ovinelor prin Networking” şi este finanţat de UE prin programe de cercetare şi inovare Horizont 2020. Sheep Net este promovat şi implementat de un consorţiu format din specialişti în creşterea ovinelor din şase ţări europene, Franţa, Italia, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Irlanda şi Turcia ca ţară asociată, dar la întâlnirile anterioare au participat şi invitaţi din Ungaria, Germania şi Finlanda.
Proiectul este coordonat de un specialist de renume mondial, Jean-Marc Gautier, de la Institutul IDELE din Franţa, dedicat trup şi suflet promovării soluţiilor inovative şi eficiente în creşterea ovinelor. Grupul din România este coordonat de conferenţiar dr. Ludovic Cziszter de la Facultatea Bioingineria Resurselor Animaliere, un specialist care reprezintă România în multe comisii europene.

Irlanda face performanţă în creşterea ovinelorClick pe poza pentru galerie!

Climat favorabil pajiştilor şi creşterii raselor de carne
În perioada 12-13 iunie a.c. a avut loc consfătuirea în Irlanda, la Athlone, ce a cuprins şi vizite de lucru în câteva ferme de ovine din apropiere şi la un institut de cercetare.
Odată ajunşi deasupra Irlandei, am avut surpriza plăcută să constatăm, din avion, că toate terenurile erau parcelate şi delimitate, majoritatea cu garduri verzi, ce ne-au creat impresia unui fagure imens modelat cu diverse figuri geometrice.
Irlanda este o ţară mică, având o populaţie de 4,7 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 6,9 milioane de hectare, din care 4,6 milioane ha sunt destinate agriculturii. Fiind localizată între Oceanul Atlantic şi Marea Irlandei, clima este foarte umedă şi răcoroasă, numai bună pentru păşuni şi fâneţe. Astfel, din suprafaţa agricolă, 91 la sută reprezintă suprafeţe înierbate folosite pentru păşunat, siloz sau, mai rar, fân.

Încărcătură mică de oi mame pe fermă
Irlanda are un efectiv important, de 3,74 milioane ovine, din care oi mame 2,62 milioane, crescute în ferme mici şi mijlocii. În anul 1990 deţinea aproape 5 milioane de oi mame, dar de atunci efectivele au scăzut dramatic până în anul 2018, după care efectivul s-a păstrat sau a crescut uşor în ultimii doi ani.
Pentru delegaţia română a fost o surpriză încărcătura mică de oi mame pe fermă, care este în medie de numai 74 oi şi doar 34% din ferme deţin mai mult de o sută oi mame. Dar şi aici fermierii au o vârstă înaintată, în medie 57,5 ani, după datele oficiale. Majoritat a fermierilor irlandezi cresc oile numai pentru producţia de carne de calitate, obţinută prin încrucişarea oilor autohtone de rasă Belclare cu berbeci Suffolk sau Texel cu valoare de ameliorare ridicată, aduşi din Noua Zeelandă.
Cei mai mulţi fermieri deţin atât ovine, cât şi taurine din rase specializate pentru carne, crescute şi finisate în perioada de păşunat doar cu iarbă.

Păşunat alternativ cu ovine şi taurine
Toţi practică păşunatul prin rotaţie pe parcele îngrădite cu garduri vii, mai rar cu garduri din piatră sau plasă de sârmă. Suprafaţa de păşune, la fiecare fermier, este împărţită în 5 şi 7 parcele, din care pe o parcelă păşunează oile 3-4 zile, după care trec pe altă parcelă şi în locul lor se aduc la păşunat tăuraşi care consumă vegetaţia cu talie mai mare neconsumată de ovine. Ciclul de rotaţie pe parcelele de păşunat este de 20-21 de zile.
Ploile frecvente, temperaturile moderate şi lucrările de întreţinere a păşunilor (fertilizare, supraînsămânţare etc.), făcute la timp şi conform normelor tehnologice, asigură o producţie mare de masă verde în perioada aprilie - octombrie şi o încărcătură corespunzătoare de 8 oi/ha.

4,5-4,8 euro/kg de carcasă exportată
Irlanda este al patrulea exportator de carne de ovine, valorificând pe piaţa externă 85% din producţia internă de carne de ovine şi taurine. În total, volumul exportului de alimente din agricultură se ridică la peste 12 miliarde de euro, din care ponderea o deţine untul, brânza de vaci, carnea de bovine şi carnea de ovine.
Din totalul exportului de ovine pentru carne, 70% este livrată în viu şi 30% în carcase sau în porţiuni tranşate, cu preţul de 4,5-4,8 euro/kg de carcasă în Irlanda. Principalii beneficiari sunt Franţa (32%), UK (18%), Germania (13%), Belgia (9%), Suedia (7%), Elveţia (6%) şi alţii.
Am plecat din Irlanda cu mulţumire sufletească şi convingerea fermă că fermierii au proprietăţi mici spre moderate, dar toţi fac performanţă şi trăiesc decent.

Va urma...

 SheepNet_logo_bigag119_b

SPECIALIŞTII SHEEP NET CONFIRMĂ DECLINUL EFECTIVELOR DE OVINE
Proiectul Sheep Net are ca ţintă finală creşterea durabilităţii şi productivităţii ovinelor, urmărind ca obiective principale: creşterea ratei de gestaţie, păstrarea gestaţiilor până la fătare şi reducerea mortalităţii mieilor. Totodată, acest proiect promovează soluţiile inovative care au ca efect creşterea eficienţei economice a fermelor de ovine, care să le facă profitabile.
Cu ocazia consfătuirilor de la Edinburg (Scoţia), Timişoara - România, Sassari (Sardinia), Vitoria (Spania) şi Athlone (Irlanda), prevăzute în proiectul Sheep Net, reprezentanţii ţărilor implicate în proiect au accentuat încă o dată că efectivele de ovine au scăzut dramatic în ultimii 18 ani, în principal în urma deficitului de forţă de muncă şi a unor politici UE mai puţin stimulative la ovine comparativ cu celelalte specii importante de fermă.
În Europa existau până în anul 2018 circa 830.000 exploataţii de ovine. Dar începând cu anul 2000 numărul acestor exploataţii şi a efectivelor de ovine a scăzut în majoritatea ţărilor vest-europene cu 50% şi continuă că scadă uşor. Această situaţie este în contrast cu cererea tot mai mare de lapte şi de carne provenite de la ovine.
Stoparea şi relansarea creşterii ovinelor performante în ţările UE este puternic condiţionată de creşterea numărului de miei înţărcaţi, în condiţii de eficienţă economică, în fermele direcţionate spre producţia de carne, şi a numărului de oi în lactaţie din total oi mame, în fermele specializate pe producţia de lapte.
Prin schimburi de experienţă, consultări şi dezbateri, specialiştii implicaţi în proiectul Sheep Net - care se încheie în noiembrie 2019 -, au oferit deja soluţii unor situaţii care afectează negativ eficienţa productivă şi economică a fermelor de ovine.

 

 


Articol publicat în revista Ferma nr. 13/240 (ediţia 1-14 august 2019)

 

Vizualizat: 217 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării

Delfini la Sulina, Delta Dunării #danubedelta #delfini #sulina

Video: Calin Ene

Revista Ferma și o echipă de pasionați de turism prietenos cu mediul îți aduc zilnic delta la tine acasă și te invită, totodată, acasă în Sulina Fabuloasă, într-un inedit Drum De Deltă, un proiect de vacanță cum nu se poate mai necesar după o perioadă lungă care ne-a pus la grea încercare pe toți.

Citeste despre proiect aici: https://www.revista-ferma.ro/proiecte-ferma/drum-de-delta-vezi-si-evadezi

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?