Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ionuţ Cioranu: Criza provocată de COVID 19, o sabie cu două tăişuri?!

Publicat: 17 martie 2020 - 17:49
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Tânărul fermier din judeţul Arad, Ionuţ Cioranu nu se teme de Coronavirus, dar se arată îngrijorat de criza care ar putea urma după pandemia din aceste momemte. A vândut aproape toţi mieii cu doar câteva zile de a fi declarată Starea de urgenţă. 

“Eu am încărcat mieii săptămâna trecută, mai am 1000, dar pe aceştia am de gând să îi vând în vară. Oricum, preţurile mici de anul trecut au măturat 25% din efective, am impresia că şi Dumnezeu vrea să ne trieze”, mi-a scris Ionuţ.

Acesta a precizat că această posibilă criză alimentară provocată de Coronavirus ar putea fi o sabie cu două tăişuri pentru producătorii români:

1. Poate fi în favoarea fermierilor, dacă o să-şi deschidă românul mintea şi o să cumpere produsele noastre ( ceea ce cred că se va întâmpla, având în vedere că dacă durează criza asta mult stocurile de mâncare ale supermarketurilor se vor termina).

2. Poate fi şi în defavoarea fermierilor dacă (deşi foarte puţin probabil) statul român o să-i transforme în “carne de tun”, adică să ia cu forţa de la agricultori şi să hrănească populaţia (n.r. acest lucru este legal după declararea stării de urgenţă de către preşedintele nostru, Klaus Iohannis, dar totuşi puţin probabil).

Tânărul fermier “invită” autorităţile "să meargă la străinii cărora le-au dat pâmânt şi i-au făcut stăpâni în curtea noastră!"

ionut-cioranu-oi_b

Fermierii mici şi mijlocii sunt singura scăpare a ţării noastre!, a adăugat Ionuţ Cioranu.

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

Vizualizat: 2773 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune!

Parcul ideal pentru o fermă zootehnică! Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! "Primele utilaje au fost cumpărate de la Tehnodiesel SRL prin buyback şi credit furnizor, în 2016. „Pentru ferma Red Angus am găsit o finanţare directă prin Tehnodiesel, care este foarte convenabilă. Am apelat şi la buyback şi am cumpărat utilaje noi, cu finanţare pe 3 ani, în rate eşalonate, negociate.” - Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

"Tractorul Massey Ferguson din seria 3000 este un tractor de fermă, cel din seria 5000 este pentru tot ce înseamnă recoltarea şi prelucrarea fânului şi pentru lucrări uşoare de câmp semănat, erbicidat, iar cel din seria 6000 este pentru lucrările grele de câmp arat, lucrări cu discul, scarificat, balotat cu balotiera mare şi pentru transport cu remorcile mari, de 18 tone. Pentru o fermă zootehnică, este parcul ideal de tractoare."- Péter Tamás Nagy, administrator Black Angus Farm, jud. Mureș.

Încărcătoarele Weidemann mari sunt folosite pentru tot ce înseamnă lucrul pe câmp şi muncă grea pe platforma zootehnică și în afara ei - încărcat, descărcat, stivuit baloți în fânare, încărcat bălegar pentru fertilizarea suprafețelor agricole, inclusiv împins zăpada de pe platformă. „Acum doi ani am avut zăpadă de aproape doi metri, viscolită, nu ne descurcam fără încărcătoarele Weidemann. Încărcătorul Weidemann T 5522 este mai stabil, iar modelul 3080 LPT telescopic este articulat la mijloc și este mai flexibil.

Soluția Syngenta la antracnoza, boală care afectează cultura de pepene verde Delfini la Sulina, Delta Dunării În vizită la văcuţele melomane de la Doaga
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?