Concurs Ferma
Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Incertitudini economice

Publicat: 21 ianuarie 2020 - 16:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În pofida climatului economic dificil la nivel mondial, întreprinderile europene au profitat în continuare de oportunităţile create de reţeaua comercială a Uniunii Europene - cea mai mare din lume.

În 2018, această reţea a acoperit 31 la sută din schimburile comerciale ale Europei, o cifră care urmează să crească semnificativ (până la aproape 40 la sută), pe măsură ce intră în vigoare mai multe convenţii comerciale, potrivit raportului anual al Comisiei Europene privind punerea în aplicare a acordurilor comerciale. În ansamblu, comerţul reprezintă 35% din produsul intern brut al UE (PIB).

Foto-1eud219_b

Oportunităţi noi
În 2018, exporturile şi importurile UE care implică partenerii din acordurile comerciale au înregistrat evoluţii pozitive, existând o creştere continuă de 2% şi, respectiv, 4,6%, cu o performanţă crescută a exporturilor de produse agroalimentare ale UE. Reţeaua din ce în ce mai extinsă a UE de acorduri comerciale creează oportunităţi economice pentru lucrătorii din întreaga Europă, susţinând peste 36 milioane de locuri de muncă prin intermediul exporturilor către ţări din afara spaţiului comunitar. UE a înregistrat un excedent de 84,6 miliarde de euro în comerţul cu mărfuri desfăşurat cu partenerii ei din cadrul acordurilor comerciale şi un deficit comercial global în raport cu restul lumii de aproximativ 24,6 miliarde de euro.

60% excedent comercial cu Canada
În ceea ce priveşte anumite sectoare din cadrul acordurilor, raportul din 2018 arată că exporturile de produse agroalimentare din UE către partenerii comerciali au continuat să crească, în ansamblu cu 2,2% faţă de anul precedent. Creşteri semnificative s-au înregistrat pe relaţia cu Georgia, Moldova şi Ucraina, respectiv unsprezece procente. De asemenea, exporturile de produse agroalimentare către Coreea de Sud au sporit cu 4,8%. Printre altele, raportul mai susţine că, în primul an calendaristic complet (2018) al punerii în aplicare a acordului comercial dintre UE şi Canada, comerţul bilateral cu mărfuri a crescut cu 10,3%, iar excedentul comercial al UE cu Canada a crescut cu 60%. Exporturile de produse agroalimentare către Canada (reprezentând 9% din totalul exporturilor UE) au crescut cu şapte procente, iar exporturile de mărfuri au crescut cu 15% (adică 36 miliarde de euro venituri suplimentare rezultate din livrări în extern), în special pentru sectoarele în care taxele de import erau anterior mari. În plus, în urma unor discuţii intense în cadrul comitetelor mixte create în baza diferitelor acorduri comerciale, mai multe ţări partenere au eliminat barierele din calea comerţului, permiţând astfel mai multor întreprinderi din UE să beneficieze pe deplin de oportunităţile oferite de aceste acorduri. De exemplu, fermierii danezi şi olandezi vor putea exporta carne de vită în Coreea de Sud, în timp ce Polonia şi Spania vor putea exporta carne de pasăre în Africa de Sud.
În prezent, UE dispune de cea mai mare reţea de comerţ din lume, bazată pe 42 de acorduri comerciale, care implică 73 de ţări.

Articol publicat în revista Ferma nr. 22/249 (ediţia 15-31 decembrie 2019)

 

Vizualizat: 734 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!