Continuând tradiţia, Trouw Nutrition Hifeed a organizat şi anul acesta o întâlnire cu specialiştii şi crescătorii de porci. Seminarul "Tendinţe şi opţiuni în gestionarea scroafelor hiperprolifice" s-a desfăşurat la Azuga, în luna aprilie a.c., şi s-a bucurat de prezenţa a circa 40 de invitaţi.
Printre participanţi s-au numărat: George Scarlat - SC Fermsuin SRL, Andrada Zah - SC Agropig SRL, Alexandru Iancu - SC Ilya Agro SRL, Gelu Pavel - SC Suinprod SA, Constantin Secuiu şi Alexandru Grama - Cooperativa Agricolă “Ţara mea”, Mircea Grozăvescu - SC Europig SA, Vitor Santos - SC Crinsuin SA, Oana Guţu - SC Elis Trade SRL, Alexandru Petre - SC Nutresan SRL şi alţii. De organizarea evenimentului s-a ocupat echipa Trouw Nutrition din România, reprezentată de Viorica Popa, Ana Neamţu şi Dragoş Vasiliu.
În deschiderea evenimentului, Herman Van Iersel - Manager portofoliu monogastrice Trouw Nutrition Hifeed, a făcut o scurtă prezentare a companiei şi a moderat apoi prezentările şi dezbaterile seminarului. Programul a cuprins o serie de prezentări care au abordat teme de actualitate: "Managementul scroafelor hiperprolifice în perioada de tranziţie" şi "Gestionarea cuiburilor cu mulţi purcei", susţinute de Hubèrt Van Hees, cercetător - Trouw Nutrition; "Strategii de reducere a substanţelor antimicrobiene din furajul purceilor", expus de Michiel Vandaele, specialist Tehnic Suine Trouw Nutrition, Belgia; "Stimularea consumului la scroafe - utilitatea acidifianţilor", în prezentarea lui Jeroen Leenen - specialist tehnic Trouw Nutrition; "Impactul micotoxinelor asupra producţiei animale şi strategii de remediere" - Hay Kleuskens, Business Manager Aditivi Furajeri, Trouw Nutrition Europa.
Depistarea şi analiza micotoxinelor din furaje
La finalul prezentărilor, Hay Kleuskens a făcut o demonstraţie practică cu Mycomaster - echipamentul folosit în determinarea micotoxinelor din furaje, iar Dragoş Vasiliu a făcut o titrare de apă în vederea determinării cantităţii de Selko pH necesară obţinerii unui pH optim al apei de băut.
Mycomaster este un echipament mobil cu care se poate determina conţinutul de micotoxine în maxim 15-20 minute. "Cu acest aparat se poate stabili prezenţa a şase micotoxine. Comparativ cu analizele făcute în laborator (unde durează 2-3 zile), este practic posibilă determinarea nivelului de micotoxine imediat, la faţa locului dacă este cazul, la încărcare, în câmp etc. Dacă este disponibilă conexiunea la internet, se poate determina şi încadrarea în parametri specifici unei anumite zone", ne-a explicat Viorica Popa.
Proiectele noi ale Trouw Nutrition în România vizează îndeosebi extinderea gamei Milkiwean cu produse precum Precoce, Granito şi Spido - destinate purceilor sugari şi perioadei de după înţărcare. Dar şi cu Fiberfit - un produs destinat scroafelor în perioada de tranziţie şi care are în compoziţie fibre nutriţionale şi grăsimi atent selecţionate, care au efect benefic asupra sănătăţii tubului digestiv al scroafei, asigurând totodată şi un supliment de energie pentru purceii care cresc mai intens în ultima perioadă de gestaţie.
Pentru că se apropie perioadele caniculare, de actualitate este şi NutriCool - un produs destinat limitării efectelor negative ale reacţiilor oxidative din organismul animal. NutriCool conţine polifenoli bio-disponibili, care susţin statusul antioxidant, îmbunătăţesc răspunsul imun şi susţin consumul de furaj, în acelaşi timp scăzând raportul de conversie a hranei.
Un alt proiect în curs de desfăşurare este Live Strong, destinat scroafelor în ultima perioadă de gestaţie şi are ca scop creşterea vitalităţii şi viabilităţii purceilor la fătare.
Manifestarea s-a încheiat cu un eveniment surpriză şi cu o cină festivă.
DATE DE CONTACT
Informaţii suplimentare despre produsele Trouw Nutrition obţineţi de la reprezentanţii companiei:
Viorica Popa, Manager Tehnic - 0720991170;
Ana Neamţu, Manager Tehnic - 0722665698;
Dragoş Vasiliu, Manager Selko - 0749435311.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 9/214 (ediţia 15-31 mai 2018)