Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FURAJUL PRESTARTER ÎN ALIMENTAŢIA PURCEILOR SUGARI

Publicat: 10 iunie 2010 - 13:00
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Influenţa calităţii furajului prestarter asupra performanţelor şi a eficienţei economice de creştere a purceilor sugari s-a stabilit printr-o serie de experimente, dintre care vă prezentăm unul edificator în acest sens:

Click pe poza pentru galerie!

Într-un experiment efectuat pe un efectiv de 520 purcei sugari, proveniţi de la 52 de scroafe, s-au stabilit atât indicatorii de performanţă, cât şi cei economici ai acestora, luându-se în calcul două variante de furajare, după cum urmează:

• Prima variantă (V1) a cuprins 259 purcei sugari hrăniţi cu nutreţ combinat cu parametri cunoscuţi, sub formă de făină, denumit R01, care s-a administrat în perioada celor 10-57 zile de viaţă a acestora.

• Varianta a doua (V2) a constat într-un efectiv de 261 purcei, cărora li s-au administrat două tipuri de nutreţuri combinate: furaj prestarter granulat (TS 8001), pentru purceii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 42 de zile, precum şi furaj prestarter granulat (TS 8063), celor cu vârsta de 43-57 zile.

La purceii din V1, consumul de nutreţ combinat R01 sub formă de făină a fost mai mare până la vârsta de 32 zile a animalelor, când în cazul a aproximativ 60 la sută dintre purcei s-au manifestat fenomenele crizei de înţărcare, motiv pentru care s-a aplicat o furajare restricţionată.

La purceii din V2, consumurile de nutreţ combinat granulat au fost mai reduse, dar fără fenomene specifice crizei de înţărcare.

Pe întreaga perioadă de creştere (1-57 zile), purceii din V2 au realizat un spor mediu zilnic de 177 g/cap/zi, comparativ cu cei din V1, la care s-a înregistrat un spor de 165 g/cap/zi.

În perioada cercetată, la V2 s-au constatat cu 2,62 la sută pierderi mai mici faţă de V1, la diferenţe nesemnificative.

Cheltuielile cu furajarea au fost de 83.027 ROL/cap la V1 şi de 139.163 ROL/cap la V2, respectiv cu 59,66 la sută mai mari.

Se apreciază că tipurile de furaje granulate folosite sunt mai bine acceptate de tubul digestiv al purceilor. Acestea elimină simtomatologia crizei de înţărcare, dar măresc cu circa 60 la sută cheltuielile cu furajele.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009

 

Vizualizat: 2854 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
reteta furaj purcei
|
02. 08, 2015. Sunday 22:15
doresc o reteta furaj detaliata pentru purcei 10-57 zile
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Sistemul de ghidare Trimble GFX-750 testat la Soc. agricola AgroSlavia Cum își gestionează drenarea cei de la Campo d'Oro cu ajutorul sistemelor Trimble de la Vantage
Valorificarea producţia de cereale

Cum veţi valorifica producţia de cereale de anul acesta?