Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

FERMIER DE LA 20 DE ANI!

Publicat: 20 iulie 2019 - 22:24
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Am vizitat ferma lui Fabian Neculăeş din Hălăuceşti, judeţul Iaşi la sfârşitul lunii aprilie a acestui an pentru a afla povestea unui tânăr care nu este doar pasionat de creşterea animalelor. A făcut din asta o afacere şi intenţionează să investească şi în procesare, pentru a închide circuitul. "În Iaşi nu este nici un abator pentru bovina de carne, deocamdată. Dacă mă ajută Dumnezeu, primul miniabator o să fie al meu", spune optimistul fermier.

Fabian este tânăr, dar extrem de pasionat. A început activitatea zootehnică în gospodăria familiei, apoi a plecat în Italia unde a lucrat timp de doi ani în construcţii. Banii câştigaţi cu greu i-a investit în creşterea vacilor cu lapte. "În 2006, după ce am stat doi ani în Italia, m-am întors acasă. Am cumpărat 17 viţei de Bălţată şi m-am apucat de proiect. Proiectul era SAPARD pe fermă de vaci cu lapte. Am cumpărat 15 vaci Bălţată românească. Apoi am început să strâng pământ puţin câte puţin iar când am văzut că la lapte preţul e bătaie de joc, oameni pentru lucru nu sunt... am hotărât să schimb macazul. Ajunsesem la 50 de vaci cu lapte", îşi aminteşte tânărul fermier.

FABIAN_b

Când n-a mai mers cu laptele, s-a reorientat către ferma de carne
Avea vaci performante, cu 27 de litri la mulsoare după prima fătare. Cu toate acestea, preţul derizoriu primit pe laptele materie primă l-a determinat să vândă o parte din ele şi să se reorienteze spre creşterea bovinelor de carne. "Eu am vrut să vând tot, dar fratele meu nu m-a lăsat, a zis să le mai ţin că le mulge el. Totuşi, am vândut mai bine de jumătate şi în 2014 am cumpărat primele juninci Angus de la Karpaten Meat. Iar în 2016 am mai cumpărat o tură. Atunci am avut 14, am luat 10 şi am mai luat 30 anul trecut. Am mai cumpărat juninci. Acum avem peste 100 efectiv total, dar nu ştiu numărul exact, că nu le număr. Oricum, este mai bine cu vaca de carne, decât cu cea de lapte", spune Fabian Neculăeş.
Avantajele fermei de carne sunt în primul rând uşurinţa în creşterea bovinelor şi faptul că necesarul de forţă de muncă este mult diminuat: "La vaca de carne îi faci un gard electric, amenajezi păşunea şi le dai drumul acolo. Ele acolo mănâncă, acolo dorm, acolo fată, acolo cresc viţeii iar toamna, când nu mai este mâncare pe câmp le aducem la fermă, că avem grajdurile pregătite. Avantajul este şi faptul că e nevoie de un singur om la o sută de vaci, dar oricum avem totul mecanizat. Teren lucrăm 320 de hectare, din care 22 de hectare lucernă, restul cultură mare. Procesarea hranei o fac eu din orz, porumb boabe, grâu şi floarea soarelui. Le dau cam 2 kg/cap de animal pe zi", explică fermierul din Hălăuceşti.

Angus 1_b
Angus 2_b
Are în plan mărirea efectivului şi investiţia într-un miniabator
Viţeii pleacă din fermă la nouă, zece luni, cu o greutate medie de 320-330 de kilograme. "Îi vindem la o societate din Mizil, sunt foarte serioşi cu banii, la preţul de 11 lei  plus TVA pe kilogramul în viu. Karpaten Meat au şi ei acelaşi preţ, dar ei vin şi îi încarcă azi, îi cântăresc peste trei zile şi îţi mai dă şi scăzământ. Asta nu-i afacere. În Iaşi nu este nici un abator pentru bovine, deocamdată. Dacă mă ajută Dumnezeu, primul miniabator o să fie al meu. Nu pe proiect, ci cu banii cash!", spune Fabian. Dar nu se va opri la abatorizare. Intenţionează să şi proceseze carnea de bovină, să prepare pastramă de Angus, cârnaţi şi alte produse cerute de piaţa locală. "Dacă vine sora mea acasă din Italia, că nu mai vreau angajaţi străini, anul acesta mă şi apuc de treabă. Aş vrea să fac ceva tradiţional, dar şi cu un miniabator, să îi tai eu, să nu mă duc la alţii. Un lanţ întreg: culturi, animale, abator, produs alimentar", concluzionează tânărul fermier.
În ceea ce priveşte efectivul de Angus, ţinta finală e de 150 de capete vaci mamă. Măreşte efectivul doar din genetica proprie, prin selecţie.
Păşune are suficientă, concesionată de la Primărie, şi în care a investit pentru a-i spori productivitatea: "Să vedeţi ce păşune am, însămânţată artificial; am adus semănătoare special, respect calendarul de păşunat, le scot afară după 15 mai. Până atunci, din ce ştim noi, nu calcă picior de vacă acolo, este lege. Fac asta pentru mine, nu o stric ca apoi să nu mai aibă ce mânca animalele. Iar dacă pot să le mai ţin o săptămână în plus, le mai ţin, ca să crească iarba frumos şi mare".

Angus 3_b
angus 4_b
Bovinele Aubrac, cele mai recente locatare ale fermei lui Fabian
Decizia de a mai aduce în exploataţie o rasă de carne are pentru Fabian argumente pur economice. "Dacă la Angus la 9 luni ajungem la 320-330 de kilograme, la Aubrac media de kilograme este de 370-380. Mai mult, Aubrac-ul este mai scump la kilogram: dacă pe Angus primim 11 lei, Aubrac e 13,5 lei, adică 2,5 lei diferenţa. La 400 de kilograme sunt cam o mie de lei în plus la viţel", explică fermierul.
A adus junincile Aubrac din Franţa, prin intermediul unei asociaţii din Iaşi, la preţul de 1.200 de euro pe cap de animal, plus transport, plus TVA. Are în prezent 17 capete cu tot cu tineret. "Din toamnă, dacă dă Dumnezeu şi îmi achit toate datoriile pe utilaje şi inputuri, mă duc să mai iau o tură de Aubrac. Nu mă opresc aici", spune tânărul şi hotărâtul crescător.
Şi îi dăm crezare. Este muncitor, are simţul afacerii şi ştie exact ce-şi doreşte. Numai în utilaje a investit, în toamna anului trecut, 400 de mii de euro, cu un leasing de la Titan Machinery. Are un tractor CASE Magnum de 250 CP, un Maxxum 140 CP şi modelul Farmado de 105 CP. "Şi, nu în ultimul rând… Universalul. El este de fapt primul tractor, îl ţin acolo oricum, nu îl vând. Ca utilaje am pluguri, disc, combinator, semănători, combină, cositoare, balotieră, remorci, toată gama de utilaje necesare în fermă. Fac şi prestări servicii cu combina Fendt", adaugă Fabian.

Aubrac 2_b

Acum are 33 de ani şi planuri care cu siguranţă îl vor ţine ocupat mult timp de-acum încolo. A realizat până acum tot ce şi-a propus atunci, la 20 de ani, când a renunţat la munca în străinătate pentru a se reîntoarce în locurile natale şi la activitatea de bază a familiei.
Să ai succes Fabian în tot ceea ce urmează să faci şi aşteptăm pe piaţă primele produse din ferma ta de la Hălăuceşti!

Articol publicat in revista Ferma - editia 1-31 iulie 2019

aubrac 3_b

Aubrac 1_b

angus 5_b

coperta 131iulie2019_b

Vizualizat: 832 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?