Ferma inteligentă de la Iarăş şi pârâul buclucaş

Chiciura a albit pomii, încât ai senzaţia că au înflorit în miezul iernii. Pe garduri, ţepii de gheaţă par lucraţi de vreo imprimantă 3D. Satele sunt amorţite, câte un călător scos afară din casă, de cine ştie ce interes, aşteaptă în staţie curbat ca un cocostârc. Pe un deal, lângă tufe de porumbar, o vulpe înfometată pândeşte agilă vreun şoarece imprudent. ”Lumea hibernează”, îmi spun, în timp ce tai pustiul vaporos şi rece. ”Lumea pe aici nu se va trezi decât la primăvară sau când se va risipi ceaţa şi priveliştile se vor arăta din nou ochilor avizi de largheţe şi limpezime”, îmi trece prin minte, în timp ce urc pe drum îngheţat. În fermele de animale e, însă, viaţă.

Abia întrezăresc ferma familiei Colţea din satul Iarăş, care aparţine de comuna Hăghig. E pe stânga drumului cum merg spre sat, destul de depărtată încât ceaţa asta dominantă să o facă aproape invizibilă. Ferma e mare, având ca sediu o clădire cu etaj, iar alături sunt grajdurile, aliniate unul lângă altul. Mă îndrept spre sediul fermei şi mă întâmpină Iosif, un tânăr bărbos de parcă ar fi ieşit din chilia unei mănăstiri. Are 32 de ani. Aflu că a absolvit seminarul Teologic, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie din Sibiu. Acum e fermier, munceşte în ferma familiei sale.

Robotul de muls

Aici sunt îngrijite vaci de lapte din rasa Red Holstein. Laptele este livrat zilnic, vreo 1500 de litri, unui mare procesator din judeţul Braşov. Primeşte 1,35 lei per litrul de lapte, fără TVA şi fără bonificaţii pentru calitatea laptelui.
Intrăm în grajdul vast, unde văcuţele rumegă sau se duc liniştite spre robotul de muls, o achiziţie de care Iosif e foarte mulţumit. ”M-a costat 140.000 de euro, bani împrumutaţi de la bancă. Era disponibilă şi versiunea de 120.000 de euro, dar fără o mulţime de opţiuni. E ca atunci când cumperi un autoturism: iei unul fără opţiuni, pentru care plăteşti o sumă mai mică sau iei unul full option şi circuli mai în siguranţă”, îmi explică fermierul în timp ce braţul robotului se mişcă spre mamelele vacii. Datorită aplicaţiilor din soft, robotul colectează o mulţime de date despre fiecare animal în parte şi semnalează fiecare deficienţă care poate însemna o problemă de sănătate a vacilor. Fermierul consultă pe ecran date despre calitatea laptelui, despre greutatea animalului sau despre producţia de lapte. În timp ce vaca se hrăneşte, robotul îi goleşte ugerul, iar laptele este pompat prin furtunuri către tancul de răcire. ”Robotul îmi aduce un plus de cinci litri de lapte pentru fiecare vacă”, susţine tânărul.

A venit şi viitura...

Ferma familiei Colţea este amplasată pe malul unui pârâiaş care curge dinspre dealuri şi se varsă în Olt. Vara, când e secetă, e un firicel de apă care sclipeşte în razele soarelui, dar când plouă torenţial, se transformă într-un torent vijelios care sapă şi mătură totul în cale. Pe vremuri, au fost aici saivanele CAP-ului, pe care familia Colţea le-a cumpărat şi le-a amenajat după cerinţele moderne. Cum s-au descurcat inginerii colectivului cu viitura în anii de dinainte de 1989, nu ştiu, probabil interveneau utilajele statului şi rezolvau problema. Dacă apa făcea ravagii, contabilii scădeau activele distruse şi asta era! Fermierul e investitor, e persoană juridică privată, trebuie să se descurce singur.
În primăvara anului trecut viitura a lovit din nou. A pus reţeaua de electricitate la pământ, a intrat în curtea fermei ameninţând să inunde grajdurile cu văcuţe şi a săpat malul până sub pereţii construcţiei unde se află făbricuţa de şrot. Fermierul a privit cu neputinţă şi disperare cum apele ameninţă să-i înghită toată ferma! În acele zile, apele au distrus şi câteva poduri din apropiere, satul Iarăş a fost izolat. Reprezentanţii de atunci ai autorităţilor centrale şi judeţene, apropiindu-se şi campania electorală pentru alegerile europarlamentare, au plecat prin ţară să constate pagubele, dar mai ales să fie văzuţi de locuitorii satelor. La Iarăş a ajuns o ditamai delegaţie oficială. ”Era coloana de maşini negre pe tot drumul, ziceai că e nuntă. M-am dus şi eu să le spun că ferma mea e ameninţată mereu de ape. Era acolo şi Daniel Botănoiu, fostul secretar de stat. Mi-a promis că mă ajută. Nu m-a ajutat nimeni. Am avut senzaţia că sunt un cerşetor”, îşi aminteşte Iosif. Dacă nu a primit nici un ajutor de la nimeni, fermierul s-a ajutat singur, în măsura posbilităţilor sale: a plombat malul cu pământ, vreo 120 de camioane! Aceasta e o soluţie provizorie, fiindcă apele, cu timpul, vor roade pământul. Fermierul a solicitat Apelor Române, instituţie în administrarea căreia se află pârâul Iarăş, să efectueze lucrări de amenajare, dar, deocamdată, aceasta nu a intervenit.

Gardul electric

Dacă de viitură nu se poate apăra, fermierul încearcă să se apere eficient de atacurile animalelor sălbatice. Mistreţii şi urşii i-au făcut până acum pagube de 80.000 de lei. ”Urşii vin în culturile de porumb. Dacă se învaţă să mănânce de aici, nu se mai întorc să se hrănească în pădure. Stau pe aici, pe lângă sate, unde sunt animale şi culturi agricole”, consideră Iosif. Fermierul a stat şi s-a tot gândit cum să prevină aceste atacuri şi a ajuns la concluzia că gardul electric este cea mai bună soluţie. A contactat un dealer din Braşov şi au bătut palma. A achiziţionat 3800 de metri liniari de gard electric, cu un tablou electric amplasat în incinta fermei. ”Primesc mesaje pe telefon, dacă se întâmplă vreun incident”, precizează fermierul, care susţine că pe terenurile împrejmuite cu garduri electrice nu a mai pătruns nici un animal sălbatic. Recent, tânărul fermier, cu apetit pentru tehnologizare, a achiziţionat şi a pus în funcţiune o linie de producere a şrotului şi a uleiului din floarea-soarelui, rapiţă şi soia, plante pe care le cultivă şi pe terenurile sale. Srotul îl furnizează ca hrană pentru vaci şi porci, iar uleiul pentru gătit. Fermierul caută soluţii să intre pe piaţă, în condiţiile în care poate produce zilnic 1000 litri de ulei!
Plec din ferma familiei Colţea cu un sentiment de admiraţie înviorătoare. Aici e mai puţină tradiţie şi mult, mult progres! Dotarea şi organizarea fermei sunt rezultatul unei gândiri sistematizate, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Deşi tânăr, Iosif Colţea poate deja preda lecţii practice de management al fermei.

„ŢARA E GOALĂ!”

Iosif Colţea este un adept al noilor tehnologii. A cumpărat robotul de muls, a mai cumpărat un aparat pentru hrănit viţeii, a pus în funcţiune o instalaţie care strânge automat bălegarul din grajdul văcuţelor şi a împrejmuit o mare parte a terenurilor cu gard electric. Tehnologia, ştim bine, înlocuieşte braţele de muncă ale angajaţilor, tot mai greu de găsit. Dar şi tehnologia are nevoie de cineva care să o supravegheze, deşi în incinte super-tehnologizate, pe roboţi îi supraveghează tot nişte roboţi. Iosif Colţea nu a ajuns încă la acest nivel, aşa că tot la serviciile unei fiinţe omeneşti a fost nevoit să apeleze. Prin urmare, a publicat un anunţ la mica publicitate, oferind un salariu de 4000 de lei net, maşină de serviciu, laptop, casă şi masă. Crezând că oferta sa este foarte atractivă, fermierul s-a aşteptat că a doua zi curtea fermei sale se va aglomera cu pretendenţi. A doua zi nu a sunat nimeni, aşa că omul s-a pregătit pentru ziua următoare, întrebându-se cum îl va selecta pe cel mai bun dintre doritori, angajatul ideal! Nu a sunat nimeni nici în zilele următoare. A primit un singur telefon în trei luni, de la o doamnă care nu era prea sigură că îşi caută un loc de muncă. ”Nu am reuşit să angajez pe nimeni care să supravegheze sistemele inteligente din fermă. Ţara e goală, nu mai găseşti pe nimeni să se angajeze”, constată Iosif cu amărăciune.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2/251 (ediţia 1-14 februarie 2020)