Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ferma de taurine, de la subzistenţă la eficienţă

Publicat: 13 aprilie 2010 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

CE-I DE FĂCUT?
La întrebarea "ce-i de făcut pentru trecerea fermei de la subzistenţă la eficienţă", răspunsul ne priveşte pe toţi, întâi pe fermier, mai apoi pe politician şi autorităţi şi, nu în ultimul rând, pe consumator… Împreună o vom eficientiza sau o vom distruge!

Click pe poza pentru galerie!

În ultimul timp şi nu de puţine ori, consultanţii Unităţii de Extensie ai USAMVB Timişoara sunt puşi în situaţia de a răspunde întrebării "ce-i de făcut?" Răspunsul la întrebarea deloc uşoară este solicitat deopotrivă atât de către micii, cât şi de către marii fermieri.

După nici trei luni de la aderare a devenit evident faptul că ferma de taurine nu mai poate fi ce a fost şi mulţi dintre noi nu putem să percepem spre ce ne îndreptăm.

Ceea ce ne frământă este faptul că Europa e altfel decât ne-am imaginat şi mai ales faptul că Europa e diferită; în partea ei vestică, lucrurile sunt clare, parcă mai permisive, iar în partea noastră de Europă politicienii se ceartă, uneori rău de tot, veterinaru’ e mai aspru şi legea-i este din ce în ce mai de neînţeles, orizontul fondurilor infrastructurale pare de neatins, impozitul pe terenul agricol e la uşă, subvenţia promisă de APIA vine, dar întotdeauna mult mai târziu decât se trâmbiţează la televizor şi, în toată agitaţia zilei şi liniştea nopţii, mulţi ne întrebăm, din nou, ce-i de făcut?

Nici dacă am fi distanţi, reci şi chiar dacă am privi strict din punct de vedere tehnic, răspunsul nu e simplu. Tehnic, răspunsul constă într-un singur aspect: trecerea de la producţia animală de subzistenţă la producţia viabilă, doar că viabilitatea depinde de satisfacerea succesivă a trei cerinţe: eficienţă economică, sustenabilitatea în mediu şi acceptarea socială.

 

Eficienţa economică

Eficienţa economică înseamnă obţinerea unei producţii rentabile; adică venitul obţinut din vânzarea producţiei să fie mai mare decât costul obţinerii  producţiei. Putem spune că există fermieri care sunt eficienţi din punct de vedere economic. În acest context, e important de subliniat că eficienţa economică înseamnă material biologic de calitate, producţii mari, furajare adecvată şi producţie de calitate.

Eficienţa economică nu este direct proporţională cu dimensiunea inventarului. Spre exemplu, pentru utilajele utilizate doar câteva zile pe an (semănători, pluguri, maşini de tocat siloz etc.) este mult mai convenabilă contractarea serviciului decât achiziţionarea echipamentelor.

Chiar şi fermierii europeni recurg la utilizarea chibzuită a resurselor, doar că, spre deosebire de Europa noastră, în Europa lor serviciile funcţionează.

 

Sustenabilitatea unui sistem de producţie

Acest aspect este generat de procesele constituente, care sunt menţinute/suportate de către mediul înconjurător, pe durată nelimitată. Sustenabilitatea este, în fapt, o combinaţie a tehnicilor de producţie care asigură nivelul acceptabil al profitului şi îmbunătăţeşte sfera condiţiilor mediului înconjurător şi ale celui socio-economic.

În condiţiile realităţilor din România, sustenabilitatea poate să însemne şi grija faţă de mediul înconjurător şi faţă de sănătatea publică. Şi asta, cu toate că, e drept, parcă destul de exagerat, atât organismele responsabile cu mediul, cât şi cele responsabile de sănătatea publică şi a animalelor, încearcă să dovedească că pot fi mai europene decât cele europene, uitând sau ignorând cu desăvârşire impactul atitudinii lor asupra eficienţei economice a fermei.

 

Acceptarea socială

Acceptarea socială înseamnă interesul, acordul sau dorinţa societăţii de a exista ferma cu producţiile sale, în cazul de faţă cea de taurine. Aici putem include dorinţa zootehnistului sau a veterinarului de a veni cu soluţii viabile şi în acord cu specificul epidemiologic al fermei, dar şi politica de subvenţii. Tot aici ar fi de dorit să se manifeste patriotismul economic - şi anume, convingerea că, dacă se consumă un produs al fermei româneşti, indirect te ajuţi pe tine.

Mecanismul e simplu: cumpărând produsul fermei româneşti, pui umărul la creşterea eficienţei economice a fermei, eşti de acord cu locul pe care ferma îl ocupă în mediul său şi spui că societatea are nevoie atât de forţa de muncă din fermă, cât şi de produsul fermei.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

Vizualizat: 417 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga AGROSEL adoptă o nouă identitate - HEKTAR Piscicultura are nevoie de susţinere!
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?