Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Ferma de găini ouătoare

Publicat: 01 iulie 2019 - 12:17
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

Măsurile de pregătire a halei de creştere şi exploatare pentru categoria găini ouătoare, în perioada 18-77 săptămâni, sunt identice ca etape şi tehnologie cu cele valabile pentru tineretul de înlocuire. Iată ce trebuie să aveţi în vedere la popularea adăpostului.

Din punct de vedere al amenajării spaţiului de producţie, aici apar cuibarele, care au o dimensiune de 30 x 30 x 30 cm, iar numărul de hrănitori şi adăpători este identic cu cel din perioada de pre-ouat. Densitatea la popularea adăposturilor pentru găini ouătoare trebuie să fie de 6-7 păsări/mp.
Pentru a păstra o stare de sănătate cât mai bună şi pentru îndeplinirea criteriului de free range, recomandăm amenajarea unui padoc cu o suprafaţă care să asigure 4 mp per cap de pasăre. Accesul păsărilor în padoc se realizează prin două uşiţe practicate în perete, la nivelul solului, care trebuie să aibă dimensiunea de 50/50 cm. Acestea vor fi prevăzute cu portiţe, astfel încât pe timp de vreme umedă şi rece să putem interzice accesul păsărilor în padoc. Temperatura prevăzută pentru această perioadă este de 18-22oC, la o umiditate relativă în adăpost de 50-70%.
În această perioadă nu se efectuează măsuri speciale, singura grijă a crescătorului fiind doar menţinerea stării de sănătate a efectivului (respectarea măsurilor sanitar-veterinare specifice şi nespecifice) şi urmărirea factorilor de microclimat pentru a se încadra în parametrii tehnologici.

Puicute in hala_b

Microclimatul potrivit în adăposturi
• Temperatura optimă se situează în limita de 18-23oC. Pe timp de vară, când temperatura creşte foarte mult în halele de producţie, se observă că ouăle obţinute au o coajă fragilă. Temperaturile foarte mari sunt considerate critice pentru viaţa găinilor ouătoare. În perioada sezonului rece, dacă nu se asigură temperatura de confort termic, se poate observa că: la temperatura de 2...15oC şi o umiditate relativă de 75% producţia de ouă scade; se consideră ca temperatură critică pentru găinile ouătoare valorile cuprinse între 2 şi 7oC; la -10oC, găinile ouătoare încetează ouatul.
Din acest motiv, pe timp de iarnă, se recomandă un aport de energie termică, pentru a păstra în parametri optimi de producţie temperatura din halele de producţie.
• Umiditatea relativă a aerului trebuie să se încadreze între valorile de 55 şi 70%. Creşterea umidităţii din spaţiile de producţie duce la multiplicarea microorganismelor şi a paraziţilor şi implicit la manifestări ale stresului termic. Scăderea umidităţii sub pragul minim generează o uscare accentuată a aerului în adăposturi, formarea de pulberi care irită mucoasele respiratorii ale păsărilor, cauzând o dereglare a mecanismului de termoreglare al efectivelor de găini ouătoare.
• Ventilaţia şi curenţii de aer trebuie să asigure în halele de producţie un aer curat. În general, se consideră că aici viteza de circulaţie a aerului trebuie să se încadreze între 0,1 şi 0,4 m/s, în strânsă corelaţie cu temperatura din adăpost. La calcularea debitului de aer se va ţine cont de greutatea corporală a găinilor ouătoare şi de densitatea per mp, cât şi de temperatura mediului exterior.
Pentru găinile cu vârsta de 5-6 luni, pe timp de iarnă se va asigura 1-1,2 mc/h; toamna şi primăvara - 2,6-3,2 mc/h; vara - 4,5-4,8 mc/h;
În cazul găinilor ouătoare cu vârstă de 9-10 luni se recomandă: pe timp de iarnă - 1,0-1,6 mc/h; toamna şi primăvara: 3,6-3,8 mc/h; vara - 4,6-5,2 m3/h.
• Noxele admise în halele de producţie trebuie să se încadreze în următoarele valori: CO2 < 0,3%; CO < 40 ppm; NH3 < 20 ppm; H2S < 5 ppm.
• Programul de lumină. Păsările fiind foarte sensibile la intensitatea luminoasă, la durata de iluminare şi la ritmul de alternanţă lumină-întuneric, se vor respecta întocmai programele recomandate de producătorii hibrizilor ouători.
• Programul de furajare şi de adăpare. Pentru a putea pune în valoare la maxim capacităţile de producţie ale găinilor ouătoare, se recomandă folosirea de nutreţuri combinate în funcţie de perioada de ouat.
Apa trebuie să respecte standardul de calitate conform tabelului, iar temperatura optimă a apei trebuie să se încadreze în jurul valorii de 21oC.

Puicute in hala_b
ETAPELE DE CREŞTERE ALE GĂINILOR OUĂTOARE
Perioada pentru creşterea şi exploatarea găinilor ouătoare (vârsta 18-77 săptămâni) se împarte în cinci categorii, după cum urmează:
Perioada I: 19-20 săptămâni, cu un procent de ouat de 10-50% din efectiv
Perioada II: 21-32 săptămâni - procent de ouat 70-94% din efectiv
Perioada III: 33-44 săptămâni - procent de ouat 90-93% din efectiv
Perioada IV: 45-55 săptămâni - procent de ouat 90-85% din efectiv
Perioada V: 56-77 săptămâni - procent de ouat 85-74% din efectiv

STANDARDUL APEI DE BĂUT PENTRU GĂINI OUĂTOARE (100)

tabpuiiun119_b

Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/237 (ediţia 1-14 iunie 2019)

Vizualizat: 209 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Reclama header after big part 3 pages

Video

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, un model de succes

Din 1963, pepiniera profesionala a celui mai important centru de cercetare românesc se afla la Centrul Scolar Agricol Fundulea. Multe s-au schimbat din anii ce au urmat cooperativizarii si „constructiei socialismului” dar un lucru a ramas la fel! Transformat în Liceul Tehnologic nr. 1, acest edificiu de educatie este si astazi unul de referinta pentru agricultura româneasca.

Reporter AgroInfo: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Tomit Agri Macchine, colaborare cu Great Plains Trelleborg ţine pasul cu noile provocări din agricultură
Cultura anului 2019

Care credeţi că va fi cea mai rentabilă cultură agricolă în 2019?