Revista-Ferma
Revista-Ferma Revista-Ferma Revista-Ferma
Reclama header after big part 1 pages

Fabian s-a ţinut de cuvânt. Are secţie de procesare!

Publicat: 30 aprilie 2020 - 09:45
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

„În Iaşi nu este nici un abator pentru bovine, deocamdată. Dacă mă ajută Dumnezeu, primul miniabator o să fie al meu!”, spunea Fabian Neculăeş, tânărul fermier din Hălăuceşti, judeţul Iaşi anul trecut, când i-am vizitat ferma.

Fabian a început să investească în zootehnie în 2006, după doi ani petrecuţi la muncă, în Italia. A cumpărat 15 vaci Bălţată românească pe un proiect Sapard şi ajunsese, în 2014, la 50 de vaci cu lapte. Însă preţul derizoriu al laptelui l-a determinat să schimbe macazul şi să se reorienteze spre creşterea bovinelor de carne. În prezent are peste o sută de capete efectiv total de animale din rasa Angus.

De la producţie, la procesare
Anul trecut povesteam cu fermierul din Hălăuceşti despre gândurile de viitor şi dorinţa lui de a închide ciclul de producţie vegetal şi zootehnic, prin abatorizare şi procesare. Scopul evident este rentabilizarea fermei prin valorificarea materiei prime, pentru a nu mai vinde animalele în viu.
La sfârşitul lunii februarie am revenit în ferma lui Fabian, la invitaţia acestuia, pentru a vedea noutăţile. Fermierul nostru a inaugurat o secţie de preparare produse din carne după reţete locale şi tehnologie tradiţională, cu utilizarea materiei prime din zonă şi fără amelioratori de gust, miros sau alte chimicale.
Capacitatea de producţie a secţiei de procesare este de aproximativ 200 de kg carne materie primă. Printre preparate sunt pastrama de oaie, şunculiţa şi cârnaţii de porc, vită şi oaie.
Afumarea se realizează numai cu lemn de fag, după reţete strămoşeşti. Procesul de fabricare este preponderent manual, cu puţine etape mecanizate şi automatizate. Pentru succesul afacerii, Fabian mizează pe calitate, nu pe cantitate şi, nu în ultimul rând, pe gustul produselor ca „de la bunica de la ţară”.
Ca şi în fermă, în secţia de procesare lucrează doar familia: soţia, mama şi fratele lui Fabian iar inaugurarea acestei secţii înseamnă, de fapt, împlinirea un vis. Pentru etapa următoare tânărul fermier are în plan înfiinţarea unui microabator pentru deservirea propriei ferme.
„Nu este chiar aşa de uşor, eu zic că am avut o deschidere deosebită a celor de la DSV Iaşi când m-am autorizat, dar şi oleacă de noroc. E drept că eu m-am dus la DSV înainte de a realiza construcţia secţiei de procesare şi i-am rugat să mă înveţe cum trebuie să fie fluxul tehnologic şi ce materiale trebuie să folosesc pentru a fi corect. Am pus în practică tot ce am fost învăţat iar acum am pornit treaba”, ne-a spus Fabian Neculăeş.

Citiţi povestea fermei lui Fabian Neculăeş AICI: FERMIER DE LA 20 DE ANI!

fabian neculaes procesare 1_b

Valorificarea, bat-o vina!
Dar să nu credeţi că fermierul nostru se culcă pe o ureche; gata, a inaugarat secţia de procesare şi treaba este ca şi rezolvată. „Ei, abia de-acum începe greul, distribuţia produselor finite şi, nu în ultimul rând, menţinerea calităţii produselor. Eu am văzut la noi, la români, când iese prima şarjă de marfă este foarte bună, până câştigă piaţa iar după aia, Dumnezeu cu mila. Prefer să câştig mai puţin, dar să păstrez calitatea produsului pentru că de aici mănânc şi eu. Nu vreau să dau altora ceea ce nu mănânc eu cu familia mea”, spune fermierul.
Oricum investiţiile în fermă nu se opresc niciodată, aşa că pasul important pe care doreşte să îl facă Fabian este realizarea microabatorului pentru vită şi oaie: „La noi în judeţ nu există nici un abator de vită sau oaie. Eu am vaca şi mă uit la ea, pentru că trebuie să mă duc 200 de km ca să pot să o sacrific şi după aceea să o aduc înapoi la mine să fac preparatele din carne. Nu este normal. Dacă mă ajută Dumnezeu sper ca în toamnă să am şi microabatorul”.
După cum îl ştim de ambiţios şi de hotărât pe Fabian, putem spune că revenim la toamnă, cu un nou reportaj, din microabatorul de la Hălăuceşti!

fabian neculaes procesare 2_b

Vizualizat: 1497 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
reclama art afetr lead

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Hibridul SY Experto - producţie record

Hibridul SY Experto - producţie record

Chiar dacă anul agricol nu a fost unul uşor, Cosmin Micu a obţinut o producţie medie de 4375kg/ha la floarea soarelui de pe cele 75ha cultivate cu hibridul SY Experto de la Syngenta. Hibridul high-oleic SY Experto se remarcă printr-o toleranță foarte bună la mană, rezistenţă la frânge şi 87% conţinut de acid oleic.

 

Interviu cu Cosmin Micu, fermier

Procereal Agrosan, loc. Mănăştur, jud. Arad.

În vizită la văcuţele melomane de la Doaga Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor
START Campanie de primăvară. Tu ce alegi?

Iarnă fără zăpadă sau ploi, secetă pedologică... vremea nu e deloc prietenoasă. Cum staţi cu lucrările specifice campaniei de primăvară pregătirea terenului/semănat? Ce hibrizi alegeţi? Vă rog, scrieţi în comentariu ce sămânţă cumpăraţi, de la cine şi judeţul în care lucraţi terenul!